Prima pagină » Știri » Medic oftalmolog, trimis în judecată după ce a eliberat zeci de referate medicale false

Medic oftalmolog, trimis în judecată după ce a eliberat zeci de referate medicale false

Medic oftalmolog, trimis în judecată după ce a eliberat zeci de referate medicale false
Un medic specialist oftalmolog din Prahova a fost trimis în judecată după ce ar fi eliberat zeci de referate medicale false unor persoane care ulterior au obținut certificate de încadrare în în grad de handicap grav și au încasat indemnizații, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, procurorii Secției de urmărire penală au dispus trimiterea în judecată a Mariei Ghinea, cercetată pentru complicitate la înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În rechizitoriu, procurorii arată că medicul oftalmolog Maria Ghinea a eliberat, în perioada 2006 – 2012, treizeci și patru de referate medicale de specialitate prin care a atestat în fals existența unor afecțiuni oftalmologice, în scopul obținerii certificatelor de încadrare în grad de handicap grav cu indemnizație de însoțitor sau accentuat.

Șaisprezece persoane, care acum au calitatea de inculpați, au obținut astfel certificate de încadrare în grad de handicap, care le dădea dreptul să beneficieze de protecție socială și au încasat sume de la 10.021 la aproape 100.000 de lei.

Cei 16 au fost trimiși în judecată pentru înșelăciune și uz de fals, ambele în formă continuată.

Pentru recuperarea prejudiciului s-au dispus măsuri asiguratorii, iar dosarul a fost trimis Judecătoriei Ploiești.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...