Prima pagină » Știri » Medicii ieșeni cer înființarea unui centru pentru sinucigași

Medicii ieșeni cer înființarea unui centru pentru sinucigași

În fiecare săptămână, mai ales pe timpul verii, tratăm 10-15 pacienți care au încercat să se sinucidă

"În fiecare săptămână, mai ales pe timpul verii, tratăm 10-15 pacienți care au încercat să se sinucidă. Doar la sfârșitul săptămânii trecute am îngrijit șapte astfel de pacienți, dintre care trei femei care au băut insecticid după ce s-au certat cu soții. Un Centru de Suicidologie la Iași ar deservi întreaga regiune a Moldovei – o zonă de risc, cu carențe educaționale, unde se consumă mult alcool", a declarat, luni, presei dr. Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unității de Primire Urgențe a spitalului menționat, citat de corespondentul MEDIAFAX

"Un Centru de Suicidologie ar presupune o investiție minimă: am avea nevoie de două saloane, o linie telefonică de asistență și un psiholog care să-i consilieze atât pe pacienți, cât și familiile acestora", susține dr. Cihodaru.

Potrivit acestuia, în România încă nu există centre pentru tratarea sinucigașilor. Proiectul medicilor de la Spitalul de Urgențe Iași va fi depus spre avizare la Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaților. (Mediafax)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi