Prima pagină » Știri » Ministrul Sănătății vrea anchetă în cazul americancei de la baza Deveselu. Cum a ajuns femeia să fie „internată” acasă la doctorul care a tratat-o

Ministrul Sănătății vrea anchetă în cazul americancei de la baza Deveselu. Cum a ajuns femeia să fie „internată” acasă la doctorul care a tratat-o

Ministrul Sănătății vrea anchetă în cazul americancei de la baza Deveselu. Cum a ajuns femeia să fie
Ministrul Sănătății vrea anchetă în cazul americancei de la baza Deveselu. Cum a ajuns femeia să fie "internată" acasă la doctorul care a tratat-o

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății (MS), Oana Grigore, a precizat că ministrul Nicolae Bănicioiu a solicitat Direcției de Sănătate Publică din Olt, dar și celei din Dolj să verifice din ce cauză angajata bazei militare Deveselu a fost plimbată între spitale și cum a ajuns să fie tratată la domiciliul unui medic.

„Ministrul a cerut celor două direcții de sănătate publică un raport privind acest caz”, a declarat Oana Grigore.

O americancă, inginer la baza militară de la Deveselu, a ajuns să fie tratată de o doctoriță din Craiova în propriul birou și apoi la ea acasă întrucât, deși avea pneumonie și necesita spitalizare, nu au existat locuri libere în mai multe spitale la care a mers.

Într-un mesaj postat, sâmbătă, pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA la București se arată că Sandy Higgins, care lucrează ca inginer la baza de la Deveselu și care a avut o formă severă de pneumonie și probleme respiratorii, „nu a reușit să fie internată de urgență din cauza lipsei locurilor din primele două spitale românești la care a ajuns”.

„Sandy a avut însă norocul să întâlnească doi medici deosebiți, Diana și Robert Medregoniu. Vorbitori fluenți de engleză și convinși că sprijinul emoțional acordat pacientei trebuie să primeze, familia Medregoniu a ajutat-o pe Sandy să își revină, chiar dacă a fost nevoie să o găzduiască în casa lor. Cine ar fi crezut că o traumă avea sa ducă la o profundă legatură personală medic-pacient?”, scrie în mesajul postat pe site-ul de socializare.

Potrivit Digi24.ro, totul s-a întâmplat în luna martie, când Sandy Higgins s-a simțit rău și a mers la medicul bazei militare de la Deveselu, ulterior ea fiind trimisă la spitalul din Caracal, unde a fost diagnosticată cu pneumonie, afecțiune care necesita internare. Femeia a refuzat însă internarea întrucât ar fi trebuit să împartă patul cu altă pacientă, iar ulterior a mers la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, unde s-a confruntat cu aceeași situație, medicii trimițând-o la Spitalul de Boli Infecțioase, însă nici acolo nu erau rezerve libere.

Aici însă, ea a fost consultată, iar diagnosticul a fost reconfirmat, medicul luând decizia să își transforme, provizoriu, biroul într-un salon. Întrucât starea de sănătate a femeii s-a îmbunătățit și urma să înceapă week-endul, doctorița respectivă a luat-o la ea acasă pentru a fi tratată, arată sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
WOW! Câți bani ar fi primit Gabriella, de la Antena 1, pentru că a făcut amor cu Prințul Marco? Ispitele ar avea primă de obiectiv
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
Mediafax
Lovitură pentru FACTURILE europenilor! CRIZĂ de energie eoliană și solară la orizont
Click
Ce meniu a avut și cine a cântat la nunta Cristinei Bâtlan. 250 de invitați, trandafiri roșii și distracție până la 4 dimineața
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!