„Minunea” de la „Sf. Maria”: spitalul acreditat pentru transplant, după o evaluare de o zi. Fost ministru: „E noaptea minții”

„Minunea de la „Sf. Maria: spitalul acreditat pentru transplant, după o evaluare de o zi. Fost ministru: „E noaptea minții
Publicat: 23/03/2017, 22:22

Agenția Națională de Transplant a anunțat joi că raportul cerut cu o zi în urmă de Ministerul Sănătății privind situația Centrului de Transplant „Sfânta Maria” a fost finalizat, concluziile fiind că unitatea medicală îndeplinește condițiile pentru efectuarea de transplant.

„Urmează informarea ministerului și ministrul va decide includerea în programul național de transplant. Criteriile de acreditare, noi suntem nevoiți să spunem că da, sunt îndeplinite. Vă citesc din raport: evaluatorii au verificat modul în care unitatea sanitară îndeplinește criteriile de acreditare: structura de personal- corespunzatoare, dotarea cu echipamente și aparate medicale pentru activitatea pentru care se solicită acreditarea- corespunzatoare, respectarea sistemului de vigilență pentru raportare și investigare, înregistrarea și transmiterea informațiilor – conformă, respectarea procedurilor de raportare recoltării de plămâni de origine umană- conforma, logistica pentru stocarea datelor – corespunzatoare”, a declarat Radu Deac, președintele Agenției Naționale de Transplant.

Scandalul legat de centrul de transplant de la Spitalul „Sfânta Maria” a început anul trecut, în noiembrie, după ce fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, în urma unui raport al inspecției sanitare care arăta că nu erau respectate condițiile pentru efectuarea unui transplant pulmonar, a decis să nu permită efectuarea unor astfel de intervenții chirurgicale, deși centrul primise acreditare din partea ANT. Mai mult, Vlad Voiculescu a precizat că acea acreditare a fost eliberată în mod ilegal și a formulat o plângere penală la Parchet împotriva celor care au dat avizele de funcționare.

Acreditarea pe care Spitalul „Sfânta Maria” o are pentru transplantul de plămâni a fost dată în urmă cu un an, dar de atunci până în prezent nu a fost efecutată nici măcar o intervenție de acest tip, deși în ultimii ani au fost investiți peste 10 milioane de euro în acest spital.

Dacă în luna noiembrie se punea în discuție capacitatea acestui centru de a realiza un transplant pulmonar, Agenția Națională de Transplant a decis în numai o zi că la Spitalul „Sfânta Maria” sunt îndeplinite toate criteriile necesare realizării unei astfel de intervenții.

„Domnul ministru actual a dispus ca o echipă de specialiști să facă o vizită la Spitalul Sfânta Maria și să confirme dacă condițiile constatate la acreditarea unității sunt menținute și ieri când a fost această vizită. Comisia a făcut un raport și a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru activitatea de transplant pulmonar”, a explicat Radu Deac pentru Gândul.

Totuși, timpul de reacție rapid al ANT este pus la îndoială de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Acesta a explicat, pentru Gândul, că această evaluare nu este un proces de o zi și că o astfel de hotărâre trebuie luată în prezența unui expert în transplant pulmonar.

„O întrebare este dacă se poate face această evaluare fără un expert în transplant pulmonar, adică cineva, o echipă care să fi făcut așa ceva într-un alt centru, care să fi făcut vreodată în viața lui un transplant pulmonar? Acești oameni care au fost și au verificat ieri, au reacreditat, au oare vreo experiență relevantă în transplant pulmonar? Din moment ce nu s-a făcut niciodată un transplant pulmonar la noi în țară, avem și răspunsul. Dacă plecăm de la acest răspuns, că nu avem pe nimeni în țară care să fi făcut transplant, oare nu era bine totuși să mai invităm o dată experții aceia pe care i-am amenințat atunci? Poate că așa puteam să avem o imagine un pic mai aproape de adevăr”, a explicat, pentru Gândul, Vlad Voiculescu.

În luna noiembrie 2016, fostul șef de la Sănătate susținea că la Spitalul „Sfânta Maria” nu există condiții pentru îngrijirea postoperatorie a pacienților transplantați, acesta fiind unul dintre criteriile de acreditare în cazul de față. Voiculescu susține că aceasta este doar una dintre probleme, iar cea mai gravă este, de fapt, lipsa medicilor care să facă efectiv transplantul.

„Îngrijirea postoperatorie este una dintre probleme. O altă problemă este cine face efectiv transplantul. Se tot spune despre acel domn doctor Igor Tudorache. Se spune că este șeful Centrului de la Hanovra. Nu este șeful Centrului de la Hanovra. Ar fi și tragic dacă am lua șeful unuia dintre cele mai mari centre de transplant pulmonar din Europa, dacă l-am lua de la locul lui de muncă. Dar, domnul doctor Igor Tudorache, care este medic primar, nu șeful centrului, nu știu dacă dumnealui are un contract de muncă cu Sfânta Maria. Dumnealui nu a lucrat nici măcar o zi la Sfânta Maria. Deci, practic, acredităm un centru, fără să aibă măcar o singură persoană cu contract de muncă în acel centru. Este ca și cum mi-aș face eu în spatele curții o televiziune. Îmi cumpăr niște camere, le pun acolo și îmi fac televiziune”, spune Voiculescu.

Acesta susține că ceea ce s-a întâmplat la Spitalul „Sfânta Maria” încă de la începutul realizării investițiilor în Centrul de Transplant trebuie pus sub semnul întrebării. Voiculescu spune că investirea a peste 10 milioane de euro în echipamente și dotări fără siguranța existenței personalului medical adecvat este de neacceptat și că toate investițiile trebuie făcute după consultarea unor experți care au făcut operații de transplant și care știu ce este necesar pentru astfel de intervenții.

„Nu poți să cumperi echipamentele și după aceea să spui: ‘Ok, oamenii îi găsim noi’. E mai complicat de atât. Sunt circuitele funcționale, dacă sunt făcute cum trebuie. Toate acestea nu le putem spune noi, trebuie să vină cineva care a făcut așa ceva în viața lui, care a făcut transplanturi de plămân, o echipă. Și care să spună: ‘Uite, aceștia sunt pașii. Pentru fiecare pas ne trebuie tipul acesta de infrastructură, tipul acesta de competențe medicale, tipul acesta de consumabile. Acesta nu este un proces de o zi, Doamne ferește… Este de o superficialitate vecină cu… E noaptea minții. Așa lucrează Agenția Națională de Transplant”, susține Vlad Voiculescu.

Fostul ministru al Sănătății compară situația de la Spitalul „Sfânta Maria” cu ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Floreasca, cu Barocamera pentru Arși. Deși în Centru de Transplant de la „Sfânta Maria” s-au investit peste 10 milioane de euro, acolo nu s-a realizat nicio operație de transplant, la fel cum la Floreasca niciun pacient cu arsuri nu fusese tratat în noua unitate.

„Din punctul meu de vedere este o chestiune politică și, pe de altă parte, domnul Copcă trebuie să explice cum a cheltuit banii. Pentru țara aceasta ar fi bine ca cineva să se uite cum s-a investit în spitalul acesta pe care domnul Copcă îl conduce de atâția ani. De acolo a plecat toată problema. Dumnealui a cheltuit peste 10 milioane de euro și nu s-a făcut niciun transplant. Și banii au fost cheltuiți și nimeni nu s-a uitat niciodată cum au fost cheltuiți. Când spui că ai un plan să faci un centru de transplant și vrei să cheltuiești 10 milioane de euro, nu poți să cheltuiești banii și după aceea să îți iei acreditarea fără să ai oameni care să lucreze acolo. Este aproape unu la unu ce s-a întâmplat la Floreasca. Am făcut un centru de arși, am investit banii, dar nu avem specialiști care să lucreze acolo și nu a fost deschis niciodată. A fost făcut după ureche”, susține Vlad Voiculescu.

Concluziile prezentate de conducerea ANT sunt rezultatele controlului cerut de ministrul Sănătății miercuri. Până săptămâna aceasta, românii care aveau nevoie de un transplant pulmonar erau tratați la clinica AKH din Viena, iar costurile erau suportate de statul român, însă această înțelegere nu a mai fost prelungită, astfel că, în prezent, aceste operații nu pot fi decontate la niciun centru medical din străinătate, iar în România nu există niciun centru de stat unde să se realizeze astfel de intervenții.

Totuși, Ministrul Sănătății a declarat pentru Mediafax, în cursul zilei de joi, că acordul cu Eurotransplant va fi prelungit, după ce a avut o discuție cu președintele organizației. Ministrul a mai spus că a avut discuții cu omologul său austriac, dar și cu șeful programului de transplant pulmonar de la clinica AKH și că pacienții români ar putea fi tratați, în curând, din nou în Austria.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Copil de șase ani din Gorj, vândut în Germania pentru 8.000 de lei. Ce se...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”