MIRCEA BĂSESCU A FOST ARESTAT PREVENTIV. Dosarul complet al scandalului care îl trimite pe fratele președintelui DUPĂ GRATII pentru 30 de zile

MIRCEA BĂSESCU A FOST ARESTAT PREVENTIV. Dosarul complet al scandalului care îl trimite pe fratele președintelui DUPĂ GRATII pentru 30 de zile
Publicat: 21/06/2014, 08:49
Actualizat: 29/07/2014, 16:46

Mircea Băsescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenției sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare. În referatul cu propunerea de arestare procurorii susțin că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea sa de frate al președintelui pentru a face trafic de influență. Alături de el a fos arestat și Marian Căpățână, cel care a intermediat transferul banilor de la clanul Mondial la Mircea Băsescu.

Acest dosar a început în urmă cu o sătămână când un membru al familiei lui Bercea Mondial a depus la DNA Constanța o plângere prin care reclama faptul că Mircea Băsescu a luat bani pentru a interveni în Justiție pentru a obține eliberarea lui Anghel Sandum zis și Bercea Mondial. DNA a început cercetările, iar dosarul a fost preluat la structura centrală. Încă de vinerea trecută se vorbea de existența unor înregistrări cu Mircea Băsescu.

Aceste înregistrări care au fost utilizate în acuzarea lui Mircea Băsescu au fost date publicității de avocatul clanului Pavel Abraham la postul de televizune Antena 3. Joi 19 iunie de dimineață DNA a dispus citarea lui Mircea Băsescu ca suspect în acest caz. Se contura o infracțiune de trafic de influență.

În aceeași zi președintele Traian Băsescu a făcut o declarație publică prin s-a distanțat de fratele său. „Faptul că ești fratele președintelui nu te scutește de plata în fața legii. Sper ca varianta spusă de fratele meu să fie cea reală, dar cea în care voi crede este cea a justiției. Regret că s-a implicat într-un astfel de anturaj, cu consecințele pe care le vedem”, a declarat Băsesc

Joi seară Mircea Băsescu este reținut de DNA pentru 24 de ore și procurorii cer arestarea preventivă pentru infracțiunea de trafic de influență. Vineri la ora 14:30 Tribunalul București a început judecarea cererii de arestare. La ora 21:50 Tribunalul a anunțat că a decis arestarea preventivă. Avocatul lui Mircea Băsescu a contestat decizia la Curtea de Apel.

CITEȘTE REFERATUL INTEGRAL

Banii pentru traficul de influență verificați cu lampa

În referatul procurorilor Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influență. Procurorii DNA susțin că banii care au ajuns la Mircea Băsescu au fost verificați inițial de intermediarul Marian Căpățână cu o lampă specială.

â–º A. F. a revenit în câteva zile la Constanța având asupra sa suma de 250.000 de euro pe care i-a remis-o lui Căpățînă Marian într-un apartament din Municipiul Constanța, după ce bancnotele au fost verificate și numărate cu ajutorul unui aparat pus la dispoziție de o persoană cunoscută de către inculpatul Căpățînă Marian Adrian. Ulterior, Căpățînă Marian s-a deplasat la biroul lui Mircea Băsescu pentru a-i remite suma de 250.000 de euro, asigurându-l pe A. F. că inculpatul Băsescu Mircea a primit această sumă. (Sursa Referat DNA)

Referatul procurorilor DNA susține că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea sa de frate al președintelui Băsescu.

â–ºPerseverența inculpatului Băsescu Mircea, care, luând în calcul posibilitatea de a nu putea obține rezultatul dorit la o instanță care încă nu s-a pronunțat, era hotărât să obțină o soluție favorabilă la instanța superioară în grad, relevă un alt element de gravitate a infracțiunii pentru care este cercetat. Ambii inculpați s-au folosit de calitatea de membru al familiei Președintelui României pe care o deține inculpatul Băsescu Mircea, pentru a da credibilitate afirmațiilor referitoare la influența sau pretinsa influență pe care Băsescu Mircea ar putea să o aibă asupra magistraților și, de asemenea, pentru a da credibilitate promisiunilor referitoare la obținerea unor hotărâri favorabile. Inculpatul Băsescu Mircea, deși cunoaște obligațiile fratelui său și îi comunică denunțătorului într-una din discuțiile înregistrate că „el nu poate”, nu descurajează comentariile referitoare la persoana președintelui, ba, mai mult, le alimentează pentru a nu pierde aparența că ar avea influență asupra magistraților. (referatul procurorilor DNA)

Cine este judecătoare care a deliberat

Cererea de arestare a lui Mircea Băsescu este judecată de judecătoarea Brândușa Gheorghe. Procurorul de caz de la DNA a fost Iulian Păncescu. Judecătoarea Gheorghe a decis și arestarea lui Sorin Ovidiu Vântu, a decis și aresstarea Andreei Marta într-un dosar de proxenetism. A mai făcut parte din completul care a decis cercetarea în libertate a lui Sorin Alexandrescu, directorul Antena Tv Group, din complet făcea parte si Elena Burlan.

CSM cere apărarea independenței justiției, după atacul lui Bercea la Kovesi și Stanciu

Consiliul Superior al Magistraturii cere Inspecției Judiciare să facă verificări în vederea apărării independenței justiției, după ce au fost făcute declarații referitoare la presupuse fapte de corupție care ar fi fost săvârșite de președintele ICCJ, Livia Stanciu, și șeful DNA, Codruța Kovesi.

Anunțul CSM vine la o zi după ce, direct din duba car îl dicea la DNA, Bercea Mondial, a susținut că o parte din banii pe care i-ar dat pentru a scăpa de închisoare ar fi ajuns la șefa DNA, Laura Codruta Kovesi, și la președintele ICCJ, Livia Stanciu.

Bercea Mondial a mai spus că nu speră să mai primească înapoi acești bani și că se așteaptă ca în acest caz să fie condamnat.

Întrebat de ce nu a făcut denunțul până acum el a spus: „Pentru ca doamna Kovesi nu mi-a restituit banii până acum prin șofer”.

De asemenea, întrebat ce i-a promis Mircea Băsescu, Bercea a răspuns: „Mi-a promis Livia Stanciu. Avem date despre Livia Stanciu”.

Fratele președintelui a fost reținut joi seară de procurorii DNA pentru trafic de influență. Mircea Băsescu va fi prezentat astăzi instanței cu propunerea de arestare preventivă. El fusese citat, la DNA, în calitate de suspect. Mircea Băsescu a fost reclamat pentru infracțiunea de trafic de influență. În același dosar a fost reținut și Marian Căpățână, presupusul intermediar al banilor de la Bercea Mondial. Înregistrările prezentate public de avocatul clanului Bercea par să indice că fratele președintelui a promis că își folosește influența pentru a influența sentința în dosarul în care Bercea Mondial a fost condamnat la 8 ani și 9 luni de închisoare. Procurorii și judecătorii vor evalua dacă Mircea Băsescu este pericol public, dacă ancheta se poate derula cu el în libertate și dacă lăsarea lui în libertate ar induce o stare de temere în rândul populației.

Cronologia cazului Bercea – Băsescu

12 iunie DNA îl pune sub urmărire penală pe Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, după ce acesta a fost reclamat de Mircea Băsescu că l-ar fi șantajat. În aceeași cauză ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost aresatat preventiv tot pentru șantajarea lui Mircea Băsescu.

Judecătorii care au dispus arestarea ginerelui lui Bercea Mondial au constat că începând cu anul 2013, ulterior încarcerării lui Sandu Anghel, membrii familiei acestuia au început să exercite presiuni asupra lui Mircea Băsescu, afirmând că Marian Căpățână a primit de la ei importante sume de bani, ce urmau să-i fie remise fratelui președintelui Traian Băsescu pentru ca acesta să uzeze de relațiile avute, cu scopul de a obține liberarea lui Bercea Mondial.

Amenințările au fost făcute telefonic, încă din anul 2013, de către fiul lui Sandu Anghel, Florin, discuțiile fiind înregistrate de fratele președintelui cu telefonul mobil, transcrierile convorbirilor aflându-se la dosar, a relatat Mediafax.

Acesta este primul dosar în care clanul Bercea l-a amenințat pe Mircea Băsescu că va da presei informații compromițătoare.

În aceeași dimineață la Antena 3 au apărut primele informații că familia lui Bercea Mondial i-ar fi dat 600.000 euro pentru a-i rezolva favorabil dosarele penale. Adica în sensul că Mircea Băsescu să intervină pe lângă judecători ca să obțină eliberarea lui Bercea Mondial.

17 iunie Structura centrală a DNA preia dosarul în care familia lui Bercea Mondial l-a reclamat pe Mircea Băsescu pentru trafic de influență și înșelăciune. Fiul lui Bercea a depus vineri la DNA o plângere în care susține că ar fi plătit 600.000 euro ca să scape de dosarele penale pe care le are, susțin sursele gândul.info. Bercea Mondial ar fi reclamat prin fiul său și faptul că 250.000 de euro din această sumă au ajuns la Mircea Băsescu fratele președintelui Traian Băsescu. Plângerea a fost înregistrată la Constanța, iar acum dosarul este preluat de structura centrală a DNA.

18 iunie Antena 3 publică o serie de înregistrări din care rezultă că Mircea Băsescu și fiul lui Bercea Mondialu discutau despre dosarele penale ale acestuia. Din înregistrări reiese că Mircea Băsescu recunoaște că suma de 250.000 euro au ajuns la el.
„La mine au ajuns 250.000…”

În primul filmuleț difuzat, fratele președintelui confirmă că i „s-a pus mormanul ăla de dolari în brațe” și că la el ar fi ajuns „250.000”.

Florin Anghel: Voiam să te întreb ceva, te rog eu, tu știi ce mi-a zis el? Prima dată, atunci când i-a luat pe ăia 350.000 de euro…Te-ai dus matale cu el în mașină și i-ați dus la București? Așa-i?

Mircea Băsescu: Nu.
F.A.: Dar ți i-a adus.
M.B.: Măi, să știi că mi-a dat.
F.A.: Ți-a dat… dar o parte din ei… unde e, mă, mânca-ți-aș?
M.B.: Dar să știi că la mine a ajuns…
F.A.: Toți?
M.B.: La mine au ajuns 250.000
F.A.: Atâta?
M.B.: Da
F.A.: Și la el restul?
M.B.: Eu de aia eram curios atuncea, când mi s-a pus mormanul ăla de dolari în brațe. Deci la mine atât a ajuns, să știi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au abandonat mortul pentru a-și salva viața. Un cortegiu funerar din Mureș a fost atacat...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Va fi obligatoriu în toată România. Încălcarea legii se pedepsește cu amenzi uriașe
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată