Prima pagină » Știri » MISTER. Românul găsit mort în carantină, după ce s-a întors din Germania, a fost testat pentru coronavirus

MISTER. Românul găsit mort în carantină, după ce s-a întors din Germania, a fost testat pentru coronavirus

MISTER. Românul găsit mort în carantină, după ce s-a întors din Germania, a fost testat pentru coronavirus

Un bărbat din Bistrița-Năsăud, aflat într-un centru de carantină, a fost găsit decedat.

Bistrițeanul s-a întors din Germania pe 22 mai, fiindu-i impusă măsura de izolare la domiciliu, însă, trei zile mai târziu, polițiștii au constatat că acesta nu a respectat restricțiile și astfel a fost pus sub carantină instituționalizată.

Testat pentru coronavirus

În urma efectuării unei testări pentru verificarea prezenței Coronavirusului, rezultatul a fost negativ. Rezultatele necropsiei sunt în așteptare, scrie observatorbn.ro.

Bărbatul revenise în ţară în data de 22 martie, din Germania, iar trei zile mai târziu a fost plasat în carantină, nefiind găsit la domiciliu.

„În această dimineaţă şi la prânz, persoana respectivă nu a ridicat masa, astfel că jandarmii care asigurau paza locaţiei de carantinare au încercat să ia legătura cu aceasta pentru a verifica dacă sunt nereguli. Ca urmare a faptului că nu au reuşit să stabilească un contact, forţele de ordine au recurs la intrarea forţată în camera acesteia. Bărbatul a fost găsit în stare de inconştienţă, astfel că s-a efectuat un apel 112. Echipajele medicale care au intervenit la faţa locului au constatat decesul acestuia”, se precizează în comunicatul Prefecturii.

Bilanț Covid-19

Până pe 5 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.103 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.145 au fost declarate vindecate şi externate.

Totodată, până acum, 1308 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călăraşi, Maramureş, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea şi Buzău, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 196 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 152 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.395 de persoane. Alte 95.847 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
David Popovici, AUR la 200 de metri liber! Intră în istorie cu un record
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni