Prima pagină » Știri » Motivul pentru care un deținut eliberat de două zile a încercat să intre prin efracție înapoi la închisoare

Motivul pentru care un deținut eliberat de două zile a încercat să intre prin efracție înapoi la închisoare

Motivul pentru care un deținut eliberat de două zile a încercat să intre prin efracție înapoi la închisoare
La doar două zile de când fusese eliberat, un fost deținut a fost prins în timp ce încerca să intre prin efracție în penitenciarul din Focșani din care a fost eliberat condiționat doar în urmă cu două zile.

Constantin Mădălin Drăghici, în vârstă de 42 de ani, „a escaladat gardul împrejmuitor al grădinii agrozootehnice a Penitenciarului Focșani”, dar „a fost observat de agentul supraveghetor din cadrul Secției cu regim deschis, care a efectuat și somațiile necesare”, a declarat, miercuri, subcomisar Georgeta Gură, purtător de cuvânt al penitenciarului din Focșani, citat de b365.ro.

Imediat după ce a fost reținut, bărbatul a mărturisit, spre surpriza anchetatorilor cazului, că ar fi vrut să revină în incinta penitenciarului pentru a-i duce un telefon mobil unui „fost coleg de suferință” din celula pe care o părăsise doar cu două zile în urmă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, despre delegația României la Washington: „Prezența noastră clarifică relația bilaterală după dubiile din 2024”
Digi24
Soldații SUA sunt copleșiți de atât de multe date de pe câmpul de luptă, încât e nevoie de inteligența artificială pentru sortare
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Forțele ucrainene distrug sistematic apărarea antiaeriană rusă din teritoriile ocupate. Un elicopter Ka-27, lovit în Crimeea
Mediafax
„Care activitate? Că aia de judecată, sigur nu”. Șefa Inspecției Judiciare răspunde după ce mai mulți magistrați s-au plâns că nu mai au acces la alte dosare decât cele în care lucrează. Cum au, de fapt, acces procurorii la dosare
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Un aliat al lui Putin amenință puterile europene cu represalii dacă vor confisca nave din „flota fantomă” a Rusiei
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Cum arată și ce face astăzi Ana Paula Arósio? Actrița din „Terra Nostra” e total schimbată. Nimeni nu o mai recunoaște
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Controalele cu radarul pistol scot la iveală mai mult decât depășirea vitezei legale. Ce au găsit polițiștii în trafic
Descopera.ro
Descoperire ȘOC într-o peșteră din România
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Puțini știu că primul smartphone din istorie a apărut cu mult înainte de anul 2000