Prima pagină » Știri » Nobel 2014. Cărtărescu, Kundera, Dylan – cote egale în privința șanselor de a câștiga premiul pentru literatură

Nobel 2014. Cărtărescu, Kundera, Dylan – cote egale în privința șanselor de a câștiga premiul pentru literatură

Nobel 2014. Cărtărescu, Kundera, Dylan - cote egale în privința șanselor de a câștiga premiul pentru literatură
Mircea Cărtărescu deține o cotă egală - 25 la 1 - cu cele atribuite scriitorilor Milan Kundera, Thomas Pynchon și Cees Nooteboom și cântărețului american Bob Dylan în ceea ce privește șansele de a câștiga premiul Nobel pentru literatură pe 2014, informează site-ul casei de pariuri Ladbrokes.

Începând din 1901, premiul Nobel pentru literatură este decernat în fiecare an unui autor din orice țară de pe Glob care, potrivit cuvintelor lui Alfred Nobel, „a produs în domeniul literaturii cea mai remarcabilă lucrare într-o tendință idealistă”. Deși lucrările individuale sunt uneori citate de Academia suedeză în comunicatul care motivează alegerea laureaților, în sintagma de mai sus termenul „lucrare” se referă la întreaga operă literară a unui scriitor.

Academia suedeză va anunța joi numele laureatului premiului Nobel pentru literatură pe 2014. Juriul care va desemna câștigătorul din acest an este alcătuit din 18 scriitori, profesori și alți membri ai instituției suedeze.

Ghicirea câștigătorului reprezintă un exercițiu care se bazează mai puțin pe date științifice și mai mult pe speculații și noroc. Ca în fiecare an, casele de pariuri din Marea Britanie acordă cote scriitorilor creditați cu șanse reale de a câștiga premiul Nobel pentru literatură. Potrivit casei Ladebrokes, pe primul loc în rândul favoriților din acest an se află la egalitate scriitorul japonez Haruki Murakami și scriitorul kenyian Ngugi wa Thiong’o. Ambii au o cotă de 4 la 1.

Pe locul al treilea se află scriitoarea belarusă Svetlana Alexievici, cu o cotă de 7 la 1.

Scriitorul român Mircea Cărtărescu se află într-o companie selectă, din acest punct de vedere, având o cotă de 25 la 1, la egalitate cu scriitorii Milan Kundera, Thomas Pynchon și Cees Nooteboom și cântărețul american Bob Dylan. Scriitorul român a primit cote similare și din partea altor case de pariuri cunoscute, precum Nicerodds, Paf și Unibet.

Grupul celor cinci este devansat, în afară de scriitorii de pe „podium”, de poetul Adonis și scriitorul Patrick Modiano (ambii cu o cotă de 10 la 1), Jon Fosse, Philip Roth, Peter Handke (cotă de 12 la 1), Assia Djebar, Peter Nadas, Ismail Kadare (cotă 14 la 1), Joyce Carol Oates (cotă 16 la 1), Adam Zagajewski și Nawal El Saadawi (cotă 20 la 1).

Printre scriitorii creditați cu șanse mai mici decât aceea atribuită lui Mircea Cărtărescu se află câteva nume sonore ale literaturii universale, precum Umberto Eco, Margaret Atwood, Don DeLillo, Amos Oz și Don Paterson (cu toții având o cotă 33 la 1) și Salman Rushdie, Cormac McCarthy, John Le Carre și Colm Toibin (cu toții având o cotă de 50 la 1).

Considerat cea mai prestigioasă și mai intens mediatizată distincție literară din lume, premiul Nobel aduce la cunoștința publicului larg un autor și opera sa. Trofeul îi aduce acestuia o promovare la scară planetară, renume pe plan internațional și câștiguri financiare deloc de neglijat.

Nu de puține ori premiul Nobel pentru literatură a avut și o semnificație politică, având uneori valoarea unei dezavuări a regimurilor autoritare. Într-adevăr, mai mulți scriitori exilați, disidenți, contestatari, persecutați și interziși la publicare în țările lor au fost recompensați cu Nobelul pentru literatură, printre aceștia numărându-se nume sonore precum Boris Pasternak, Pablo Neruda, Aleksandr Soljenițîn și Gao Xingjian.

Premiul Nobel recompensează în special romancieri, eseiști, poeți și dramaturgi. Totuși, lista laureaților include și trei filosofi (Rudolf Christoph Eucken, Herin Bergson și Bertrand Russell), un istoric (Theodor Mommsen) și un șef de stat (Winston Churchill, distins pentru discursurile sale politice).

În 2013, scriitoarea canadiană Alice Munro, supranumită „maestra nuvelei contemporane”, a devenit primul scriitor din lume care a publicat exclusiv nuvele și care a fost recompensată cu premiul Nobel pentru literatură.

În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriții la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaționale. Anul acesta, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) l-a propus pe Mircea Cărtărescu, alături de Nicolae Breban, Norman Manea și Varujan Vosganian, pentru premiul Nobel.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la București. A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București și a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit „generația optzecistă”. Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din „Nostalgia” le-au urmat un scurt roman („Travesti”, 1994) și apoi unul în trei volume, „Orbitor” (1996-2007), privit de critică drept un reper al prozei românești contemporane. Trei volume de publicistică completează chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.

Cărțile sale au fost premiate de Academia Romană, Uniunea Scriitorilor din România și din Republica Moldova, Asociația Scriitorilor Profesoniști din România (ASPRO), Asociația Scriitorilor din București, Asociația Editorilor din România, precum și de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis și Ziarul de Iași. Volumele sale au fost nominalizate în Franța pentru premiile Médicis – Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Romanul „Nostalgia” a primit în 2005 premiul „Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase, precum cele de la Paris, Frankfurt, Leipzig, Goteborg și Torino.

Mircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincție acordată de statul francez în domeniul culturii. În 2006, scriitorul a fost decorat de președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Cutremur politic în Germania. AfD zdrobește partidul cancelarului Friedrich Merz și obține un scor record
Digi24
În ce intersecții din București vor sta polițiștii în prima zi de şcoală. Plan de fluidizare a traficului rutier
Cancan.ro
Armina și Marcel și-au dat arama pe față la Insula Iubirii 2026. Producătorii i-au trimis acasă INSTANT
Prosport.ro
FOTO. Apariție incendiară a unei faimoase prezentatoare TV!
Adevarul
Mașinile de lux pe care românii de rând nu aveau voie să le conducă. Bolizii secreți ai comunismului
Mediafax
Pericolul ascuns în conservele de casă. De ce borcanele nu trebuie sterilizate niciodată „după ochi”
Click
Secretul tinereții: are 60 de ani, dar arată ca la 30. Cum se menține fotomodelul Chuando Tan
Digi24
Rusia apelează la moaştele unui sfânt medieval pentru a mobiliza trupele care luptă în Ucraina. Ce spune Putin despre cneazul Donskoi
Cancan.ro
De ce a murit Costeluș de la Clejani? Cauza reală a decesului
Ce se întâmplă doctore
Noi detalii în cazul părinților din Italia care au provocat moartea fetiței lor de 5 ani! Ce au scos la iveală anchetatorii
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Dacia renunță la un model care trebuia lansat în 2027. Constructorul își schimbă prioritățile
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
O fosilă străveche vie dezvăluie modul în care a început viața complexă
Mediafax Italia
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Spania
Așa arată CASA DE DOAR 12.000 DE EURO! Vine la pachet cu tot ce trebuie