Prima pagină » Știri » O asociație critică statul pentru că nu a fost capabil în ultimii 30 ani să organizeze sistemul național de transfuzii

O asociație critică statul pentru că nu a fost capabil în ultimii 30 ani să organizeze sistemul național de transfuzii

Cele mai importante știri ale dimineții

Reprezentanții Asociației Pacienților cu Imunodeficențe Primare din Romania au avertizat că „statul roman nu a fost capabil in ultimii 30 de ani sa organizeze sistemul național de transfuzii”. Ei mai spun că ar trebui urgentată colectarea plasmei umane pentru producția de medicamente.

Reprezentanții Asociatiei Pacientilor cu Imunodeficențe Primare din Romania (ARPID) au transmis, joi, prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, că statul roman trebuie să se mobilizeze urgent în sensul facilitării drumului spre posibilitatea de colectare a plasmei umane, întocmai ca în restul statelor europene.

„Statul român nu a fost capabil în ultimii 30 de ani să organizeze sistemul național de transfuzii, astfel încât să reușească să colecteze plasmă umană pentru producția de medicamente. De aceea este urgentă nevoie ca statul român să facă ceva concret, pentru ca în maxim 3 ani să fim în stare să colectăm plasmă umană, la fel ca celelalte state europene”, se precizează în comunicat.

Aceștia au spus că instabilitatea politică duce la situația în care „vin Guverne, pleacă Guverne, dar pacienții rămân cu bolile si cu imposibilitatea unui tratament sigur în țară”.

„Situația politică actuală este într-o continuă schimbare. Vin Guverne, pleacă Guverne, dar pacienții rămân cu bolile și cu imposibilitatea unui tratament sigur în țara noastră. Știm că viața politică suscită un interes enorm în aceste zile, dar pentru noi problemele pe care le ridicăm înseamnă chiar viață însăși! Aveți în față două realități: una în care oamenii se bat pentru putere și alta în care alți oameni se bat pentru viață lor. Sperăm să intrăm și noi pe agenda celor dintâi. Nu le cerem mare lucru: doar atenție și curajul de a lua decizii în favoarea pacienților”, spun reprezentanții ARPID

Potrivit sursei citate, pacienții s-au confruntat cu probleme grave ca urmare a lipsei de imunoglobină umană, în unele cazuri ajungându-se până la deces. O altă îngrijorare a reprezentanților ARPID este data de „amenințarea” posibilității reaplicării taxei clawback pe medicamente începând cu 1 ianuarie 2020. „ În ultimii ani, pacienții noștri au suferit sau chiar au murit din cauza lipsei de imunoglobulina umană, un medicament derivat din plasmă umană. Trăim sub amenințarea că de la 1 ianuarie 2020, aceste medicamente vor lipsi din nou, în cazul în care taxa clawback va fi din nou aplicată, această fiind suspendată doar pentru doi ani (adică până la 31 decembrie 2019)”, se arată în comunicat.

Reprezentanții ARPID au informat că acțiunea de colectare a plasmei umane pentru producția de medicamente trebuie urgentată, altfel efectele negative ale acestui aspect vor favoriza decesul celor care nu primesc tratamentele la timp. „ Pacienții români pur și simplu își doresc să se colecteze cât mai repede plasmă umană pentru producția de medicamente, astfel încât să nu ajungem să murim toți din cauza că nu primim la timp tratamentul necesar”, spun reprezentanții ARPID.

Conform aceleiași surse, se impune fie urgentarea procedurilor pentru „o bancă de sânge, plasmă și celule stem în Parteneriat Public Privat, fie modificarea legislaței în vigoare pentru colectarea plasmei, la liber, în piața privată”.

Reprezentanții ARPID au mai precizat în acest context și faptul că la nivelul U.E se recoltează în medie 22 litri de plasma la fiecare 1000 de locuitori, în timp ce în România, nu se colectează deloc plasma umană pentru producția de medicamente. „ Cel mai mult se colectează în țări că Austria (56 litri/1000 locuitori), Cehia (36 litri/1000 locuitori) și Germania (31 litri/1000 locuitori), adică acele țări în care colectarea și procesarea de plasmă umană este făcută de către companii private. În alte țări, statul a dezvoltat parteneriate public-privat în care companiile private colectează și procesează plasmă pentru stat. Doar în România nu se colectează deloc plasmă umană pentru producția de medicamente”, spun reprezentanții ARPID.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolile de inimă ucid tot mai multe femei. Și lucrurile se vor înrăutăți
Digi24
Un primar avertizează că reforma lui Bolojan poate fi fentată. Care este trucul legal găsit de edili pentru a nu tăia posturi
Cancan.ro
Cine este Lăcrămioara, iubita lui Florin Prunea? Deși nu a divorțat, Hanțu se afișează cu femeia în vârstă de 50 de ani
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Cât costă o garsonieră de 11 metri pătrați din Cluj-Napoca: are baia pe casa scării
Mediafax
UNJR îi cere președintelui Nicușor Dan să retrimită în Parlament legea privind pensiile magistraților. Acuzații pentru premierul Ilie Bolojan
Click
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Ruxandra Luca a fost PĂRĂSITĂ de iubitul chirurg! Încă o lovitură, după ce Antena 1 S-A DEZIS de ea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum fosta iubită a lui Ioan Neculaie, fostul patron de la FC Brașov! A dispărut din lumina reflectoarelor, dar nu a renunțat la pozele incendiare: „Am luat așa o pauză”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numar record de amenzi, în San Francisco, după ce Poliția a montat radare fixe: Peste 90.000 de abateri, în doar 5 luni
Descopera.ro
Forțe cosmice bizare, detectate pe o planetă din apropiere!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Este adevărat că urechelnițele intră în urechile oamenilor și le afectează timpanul?