O româncă vorbește despre situația femeilor care muncesc în agricultură în Italia: „Hărțuire, șantaj, salarii mici”

„Una dintre problemele despre care nu vorbim este cea a maternității: îngrijirea copiilor este cu adevărat dificilă pentru femeile care lucrează în agricultură”, explică ea.

Hărțuirea sexuală, șantajul, salariile foarte mici, listele negre de caporali sunt un fenomen cu rădăcini în Arcul Ionic, zona care cuprinde provinciile Matera, Taranto și Cosenza. O zonă vastă din sudul Italiei unde clima și pământul fertil favorizează cultivarea fructelor și legumelor, de la căpșuni la struguri de masă până la citrice.

Femeile sunt obligate să garanteze o îngrijire mai mare pentru perioadele de recoltare și procesare a celor mai delicate fructe. Femeile, în special străine din România și Bulgaria, sunt cele care își văd cele mai elementare drepturi călcate în picioare.

„Oricum, cui îi pasă unde ne lăsăm copiii?”

Ca răspuns la diferitele forme de încălcare a drepturilor omului ale lucrătoarelor străine din Puglia, Basilicata și Calabria, ActionAid a lansat din 2016 „un program axat pe muncitorii din agricultură și pe construirea de răspunsuri durabile la nevoile acestora, prin colaborări și prin responsabilitățile comunităților locale. Un angajament care implică instituțiile, sindicatele, asociațiile locale, întreprinderile agricole, asociațiile patronale, partenerii societății civile pentru a produce o schimbare concretă în viața femeilor muncitoare migrante”.

ActionAid a instruit 12 lideri comunitari identificați printre femeile participante la cursurile de abilitare. În cadrul atelierelor comunitare, lucrătorii migranți au fost informați cu privire la instituții locale, asociații, companii pentru co-planificarea serviciilor de asistență socială.

La Schiavonea, în câmpia Sibari din Calabria, a fost activată Cetatea împărtășirii, un spațiu deschis femeilor în care liderii migranți ai ActionAid oferă servicii de orientare în carieră, sprijin în accesarea serviciilor sociale și protecție juridică, mediere lingvistică.

„Când culesul începe devreme, la două sau trei dimineața, ei iau copiii adormiți și, dacă nu au niciun membru al familiei, îi duc la casele străinilor care au grijă de cinci, șase sau zece dintre ei. Au grijă de copii până când mamele lor se întorc după-amiază. Trimiterea lor la grădiniță nu este posibilă, orarul nu le permite”.

În Calabria există „creșe neregulate”, servicii plătite, nedeclarate, cu personal fără nicio pregătire care se ocupă de copii până la sosirea părinților. Iar unii își duc copiii la sere, punându-i să doarmă în „lazi” de lemn. „Oricum, cui îi pasă unde ne lăsăm copiii?”, întreabă Adriana. „Nimănui”, răspunde tot ea.

”Nu contează dacă îi păstrăm în țările lor de origine, încredințându-i bunicilor sau unchilor. Nu contează dacă ne lipsesc, dacă nu îi vedem luni de zile. Muncitorii în agricultură sunt invizibili, sunt doar numere. Uneori chiar trebuie să renunțe la numele lor dacă este greu de pronunțat și așa, pentru a avea un loc de muncă, își găsesc altul, mai ușor pentru italieni”, mai spune femeia pentru stiridiaspora.ro.

În fiecare zi, Adriana se angajează să ofere voce și spațiu femeilor migrante, prea des uitate.