ORDONANȚA TRASEIȘTILOR. Primarul din Rădăuți, arestat de DNA pentru că ar fi șantajat un consilier să-și schimbe partidul. UPDATE

ORDONANȚA TRASEIȘTILOR. Primarul din Rădăuți, arestat de DNA pentru că ar fi șantajat un consilier să-și schimbe partidul. UPDATE
Publicat: 12/09/2014, 22:07

UPDATE Primarul din Rădăuți, Aurel Olărean (PDL), acuzat că a șantajat un consilier local, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie luată vineri seară de Curtea de Apel București, la propunerea procurorilor anticorupție.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la instanța supremă.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au arătat, în referatul cu propunere de arestare preventivă a lui Olărean, că acesta a încercat să determine mai multe persoane să altereze probe, anchetatorii precizând că privarea sa de libertate va înlătura o stare de pericol.

Aurel Olăren, ridicat joi de procurori și dus la audieri la DNA central, a fost reținut în dosarul în care sunt cercetați judecătorii Bogdan Bărbuță și Daniela Prandea, de la Judecătoria Rădăuți, procurorul Dumitru Dîmbu și omul de afaceri Constantin Babiuc, pentru decizii nelegale în instanță, în cauze privind proprietatea unor imobile.

Direcția Națională Anticorupție a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă, că în acest dosar a fost extinsă urmărirea penală și a fost reținut Aurel Olărean, primarul municipiului Rădăuți, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, șantaj și complicitate la șantaj.

Olărean a fost reținut, pentru 24 de ore, joi , la ora 22.40, iar vineri procurorii vor cere Curții de Apel București arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit procurorilor DNA, în luna august 2010, primarul Aurel Olărean, în mod nelegal, a dat dispoziție secretarului Primăriei să semneze un contract de asistență juridică, în baza căruia un avocat trebuia să primească de la Primăria Rădăuți suma de 65.000 de euro, din care 15.000 de euro onorariu de succes și 50.000 de euro onorariu fix, fără ca pentru atribuirea contractului să se fi organizat procedura de licitație.

„Astfel, au fost încălcate atât prevederile art.19 din OUG nr.34/2006 (autoritatea contractantă achiziționează direct produse, servicii sau lucrări în măsura în care valoarea achiziției, estimată …nu depășește echivalentul în lei a 30.000 euro, exclusiv TVA pentru fiecare achiziție de produse ori servicii…), cât și prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 128 din 22.07.2010 (prin care a fost aprobată doar plata unui de onorariu avocațial de succes de 10% din valoarea de piață a unui imobil de 153.800 euro)”, au scris procurorii în ordonanța de reținere.

Ulterior, în 28, 29 și 31 august 2014, Aurel Olărean a amenințat un consilier local că, în situația în care, în ședința Consiliului Local al municipiului Rădăuți, nu va vota favorabil proiectul de hotărâre prin care era modificat în sensul dorit de edil onorariul avocatului și nu se va înscrie, în baza prevederilor OUG 55/2014 privind migrația aleșilor locali, în partidul din care primarul face parte, va dispune ca soția acestuia să fie revocată din funcția de conducere pe care o deținea la o instituție aflată în subordinea primăriei, ceea ce implica și diminuarea drepturilor salariale.

Prin demersurile făcute în sensul aprobării, de către Consiliul Local, a majorării onorariului avocatului, Olărean urmărea să scape de urmărirea penală în acest dosar, susțin procurorii.

În ce privește acuzația de complicitate la șantaj, procurorii au arătat că în perioada 27 ianuarie 2011 – 3 aprilie 2014, primarul Aurel Olărean, împreună cu judecătorii Daniela Mariana Prandea și Bogdan Ilarion Costică Bărbuță, de la Judecătoria Rădăuți, și cu procurorul șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Dîmbu Dumitru, l-ar fi sprijinit pe omul de afaceri Constantin Gavril Babiuc să exercite presiuni pentru a determina o persoană să renunțe la dreptul de proprietate asupra unei părți dintr-un imobil situat în municipiul Rădăuți, având destinația magazin alimentar și bibliotecă, în favoarea unei alte persoane aflate în anturajul omului de afaceri.

În acest caz, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată la 17 iunie 2008, s-a admis acțiunea de revendicare prin care Primăria Rădăuți a fost obligată să predea acel imobil persoanei apreciate de instanță ca fiind proprietarul real.

„Întrucât o parte din acest imobil fusese anterior, în mod fraudulos, atribuită omului de afaceri Babiuc Constantin Gavril, prin intermediari, printr-o sentință civilă din 20.06.2006, pronunțată de către Bărbuță Bogdan-Ilarion-Costică, punerea în executare a hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi devoalat maniera frauduloasă prin care o parte din imobil, în suprafață de 221 m.p., a fost atribuită unei alte persoane decât celei îndreptățite și, ulterior, prin vânzări succesive a ajuns în patrimoniul unei societăți controlate de Babiuc Constantin Gavril. Pentru a preîntâmpina acest fapt și pentru a ascunde urmele infracțiunii, la solicitarea lui Babiuc Constantin Gavril, în cursul anului 2011, Olărean Aurel, primar al municipiului Rădăuți, în numele acestei unități administrativ-teritoriale, a introdus o acțiune în rectificare, direcționată spre judecare la judecătorul Prandea Daniela Mariana.

Prin această cerere, s-a solicitat instanței să dispună rectificarea Cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului real, asupra imobilului susmenționat. Tot ca element de presiune, Primăria Municipiului Rădăuți a angajat un avocat cu care aceasta a încheiat un contract de asistență juridică”, au precizat procurorii.

Corelativ cu acest demers, judecătoarea Daniela Prandea a acordat 32 de termene, ultimul fiind stabilit la 24 iunie 2014, pentru a tergiversa soluționarea cererii vădit nefondată a Primăriei Municipiului Rădăuți.

„Prin tergiversarea soluționării s-a urmărit exercitarea de presiuni asupra proprietarului imobilului, pentru ca acesta să renunțe la dreptul de proprietate și să semneze în acest sens o convenție, redactată chiar de judecătorul Bărbuță Bogdan-Ilarion-Costică”, au mai arătat procurorii.
Constantin Gavril Babiuc ar fi apelat și la procurorul șef Dumitru Dîmbu, care în perioada martie – aprilie 2014 i-ar fi solicitat unui executor judecătoresc să exercite presiuni asupra proprietarului, în sensul celor dorite de către Babiuc „și invocând autoritatea și voința expresă a numitului Dîmbu Dumitru”.

Judecătorul Bogdan Bărbuță, procurorul Dumitru Dîmbu și omul de afaceri Constantin Babiuc au fost arestați preventiv în 23 iunie, iar judecătoarea Daniela Prandea a fost pusă sub control judiciar de procurorii DNA.

Aurel Olărean, aflat la al doilea mandat de primar, are 54 de ani. El este vicepreședinte al organizației județene Suceava a PDL.

În perioada 1996-2004, Olărean a fost consilier local PD la Rădăuți, iar între 2004-2008 a fost deputat din partea acestui partid. Mandatul de deputat l-a încheiat cu câteva luni înainte de termen, el demisionând din Parlament în 23 iunie 2008 întrucât a fost ales primar.

În ianuarie 2014, Aurel Olărean a fost trimis în judecată de Parchetul Curții de Apel Suceava, pentru abuz în serviciu pe motiv că a refuzat să constate încetarea mandatului unui consilier local și să vacanteze postul.

Potrivit procurorilor, din luna iulie 2012 primarul nu și-a îndeplinit, cu știință, atribuțiile de serviciu prevăzute în Statutul aleșilor locali și nu a propus Consiliului Local Rădăuți să constate încetarea de drept a mandatului de consilier a lui Nistor Tătar, membru PSD, care a fost ales și consilier județean și care a optat pentru funcția de consilier județean.

Dosarul a fost trimis Judecătoriei Rădăuți.

În februarie 2013, Prefectura Suceava a făcut plângere penală împotriva primarului Aurel Olărean pentru că refuza vacantarea a trei locuri de consilier local, după ce aceștia demisionaseră din Consiliul Local Rădăuți.

De asemenea, Aurel Olărean este verificat de ANI pentru că s-ar afla în conflict de interese sau în incompatibilitate. Potrivit unei informări din iulie a Prefecturii Suceava, instituția a fost sesizată și la rândul său a sesizat ANI că primarul Aurel Olărean nu și-a menționat în declarația de interese două firme și, totodată, „a derulat activități de furnizare produse între firma acestuia către spital, unitate care se află în subordinea Consiliului Local”.

În 2008, pe când era deputat PDL, Aurel Olărean a fost cercetat pentru amenințare și distrugere, el fiind acuzat că a amenințat un bărbat, Romeo Galan, și i-a avariat autoturismul. Poliția Suceava a deschis atunci o anchetă, cazul fiind preluat de Parchetului instanței supreme, având în vedere calitatea de deputat a lui Olărean.

În mai 2007, Aurel Olărean a fost implicat într-un scandal electoral, alături de echipa sa de campania, în orașul sucevean Milișăuți.

Potrivit Poliției Județene Suceava, primarul PSD de atunci din Milișăuți, Mircea Laurus, a reclamat Poliției că la locuința sa au venit, cu două microbuze și un autoturism, 15-20 de persoane îmbrăcate în portocaliu care făceau campanie în favoarea președintelui suspendat Traian Băsescu, iar consilierul deputatului PD Aurel Olărean a intrat în curtea sa, unde l-a amenințat și l-a insultat. Totodată, consilierul local PSD Dumitru Bodnariuc reclama atunci Poliției că a fost amenințat de către Aurel Olărean că îi va face dosar penal și că îl va trimite la pușcărie.

Și în vara anului 2005 Olărean a fost implicat într-un scandal, fiind acuzat de trei polițiști din Rădăuți că autoturismul cu care se aflau în misiune a fost blocat în trafic de jeep-ul deputatului. Polițiștii au reclamat că parlamentarul i-a somat să coboare din autoturism, să stea cu mâinile ridicate la un gard și să dea explicații în legătură cu modul în care au traversat o cale ferată. Olărean i-a verificat pe polițiști cu fiola pentru a stabili dacă aceștia au consumat alcool și a mers la sediul Poliției din Rădăuți pentru a se asigura că aceștia fuseseră trimiși în misiune.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia