Percheziții la CFR Călători și CFR Marfă. Omul de afaceri Călin Mitică vizat de investigații. Funcționarii publici intimidați și amenințați. SURSE

Percheziții la CFR Călători și CFR Marfă. Omul de afaceri Călin Mitică vizat de investigații. Funcționarii publici intimidați și amenințați. SURSE
Publicat: 28/10/2014, 11:42

Investigațiile DNA vizează o serie de achiziții publice realizate de companiile de stat, au indicat surse judiciare pentru gândul. Supiciunile preliminare ale procurorilor sunt legate de trucarea unor licitații. Aceste percheziții nu vizează la acest moment privatizarea eșuată a CFR marfă în care a fost implicat Gruia Stoica, cel care a și fost arestat preventiv într-un alt dosar investigat de DNA.

Vizat de ancheta procurorilor este omul de afaceri Călin Mitică au mai precizat surse pentru gândul dar și Teodor Gavriș fost director al CFR Călători. Informațiile preliminare arată că omul de afaceri Clujean Călin Mitică ar fi cercetat pentru grup infracțional organizat. Călin Mitică este suspect că ar fi organizat un grup infracțional al cărui scop era să obțină contracte de la CFR și de la Societatea Naționale a Sării SALROM SA pentru companiile pe care le controlează SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA și SC TRANSFEROVIAR GRUP SA. În acest grup ar mai fi implicate și următoarele persoane: Mădărășan Kinga și Ștefan Adrian.

Fucționarii publici care nu au cooperat, amenințați

Surse judiciare au mai explicat pentru gândul modul de acțiune al grupării conduse de Călin Mitică. În primul rând aceștia au corupt funcționarii publici din cadrul acestor companii, mituindui. Pe cei care nu au putut să îi corupă îi intimidau și îi amenințau, au mai explicat surse judiciare.

Scopul principal fiind obținerea de contracte supraevaluate pentru companiile Remarul și Transferoviar grup. Procurorii au suspiciiunea că licitațiile publice câștigate de companiile lui Călin Mitică erau fraudate. Funcționarii publici pe care îi corupea transmiteau informații confidențiale din dosarele de licitații. Astfel că cele două companii Transferoviar și Remarul 16 Februarie cunoșteau înainte să liciteze cât au licitat celalte companii concurente.

Surse judiciare au mai explicat pentru gândul că firmele lui Călin Mitică erau avantajate in devafoarea CFR la contractele pentru transportul sării. Mecanismul în acest caz a fost descris astfel de sursele judiciare consultate de gândul:

â–ºMembrii grupului infracțional au acționat sistematic pentru asigurarea obedienței funcționarilor cu funcții de conducere, din cadrul Societății Naționale a Sării SALROM SA, în scopul de a îi determina pe aceștia să atribuie o cotă cât mai mare din serviciile de transport feroviar în favoarea SC TRANSFEROVIAR GRUP SA, prin dezavantajarea flagrantă a concurentului SNTFM CFR MARFĂ SA, în pofida faptului că, în numeroase situații, SNTFM CFR MARFĂ SA practica prețuri mai avantajoase decât cele propuse de firma controlată de Călin Mitică;

â–ºCălin Mitică, Mădărășan Kinga și Ștefan Adriian au acționat sistematic pentru eliminarea SNTFM CFR MARFĂ SA, de pe piața serviciilor de transport de sare, urmărind constant limitarea accesului operatorului național de transport feroviar de marfă, la astfel de servicii, prin mijloace frauduloase;

Firmele lui Mitică au primit contractele pentru transportul sării

â–ºÎn situațiile în care membrii grupului infracțional organizat nu reușeau să determine descalificarea abuzivă a ofertelor SNTFM CFR MARFĂ SA, aceștia au acționat pentru a-i coopta pe conducătorii SALROM SA, în încercarea de perfectare a unor înțelegeri neconcurențiale cu reprezentanții operatorului național de transport feroviar de marfă, pentru împărțirea volumelor de transport, cu știința și acordul conducătorilor SALROM SA, în disprețul total al normelor legale privind achizițiile publice;

â–ºObținerea de la entitățile descrise, a atribuirii unor contracte de lucrări și servicii, în condițiile în care societățile comerciale controlate de Călin Mitică nu dețineau capacitatea tehnică și economică de a efectua lucrările și serviciile contractate;

â–ºObținerea atribuirii, de la companiile și societățile naționale indicate, a decontării unor lucrări și servicii neefectuate;

Atribuirea, în favoarea firmelor controlate de Călin Mitică, a unor lucrări și servicii supraevaluate sau care nu prezentau nicio utilitate pentru autoritățile contractante;

â–ºObținerea protecției și sprijinului unor funcționari publici cu funcții de conducere, pentru împiedicarea efectuării oricăror verificări și constatări privitoare la neconformitățile existente în lucrările și serviciile efectuate de entitățile controlate de Călin Mitică;

â–ºAcapararea unei cote de piață cât mai mari, pe criterii clientelare și prin corupție, în ceea ce privește lucrări și servicii atribuite de companiile și societățile naționale menționate. În acest sens, membrii grupului infracțional organizat au acționat sistematic pentru fraudarea procedurilor de achiziție publică și pentru obținerea de informații confidențiale privitoare la ofertele și capacitatea tehnică a firmelor concurente;

â–ºMembrii grupului infracțional au acționat sistematic pentru asigurarea obedienței funcționarilor cu funcții de conducere, din cadrul Societății Naționale a Sării SALROM SA, în scopul de a îi determina pe aceștia să atribuie o cotă cât mai mare din serviciile de transport feroviar în favoarea SC TRANSFEROVIAR GRUP SA, prin dezavantajarea flagrantă a concurentului SNTFM CFR MARFĂ SA, în pofida faptului că, în numeroase situații, SNTFM CFR MARFĂ SA practica prețuri mai avantajoase decât cele propuse de firma controlată de Călin Mitică;

â–ºCălin Mitică, Mădărășan Kinga și Ștefan Adriian au acționat sistematic pentru eliminarea SNTFM CFR MARFĂ SA, de pe piața serviciilor de transport de sare, urmărind constant limitarea accesului operatorului național de transport feroviar de marfă, la astfel de servicii, prin mijloace frauduloase;

â–ºÎn situațiile în care membrii grupului infracțional organizat nu reușeau să determine descalificarea abuzivă a ofertelor SNTFM CFR MARFĂ SA, aceștia au acționat pentru a-i coopta pe conducătorii SALROM SA, în încercarea de perfectare a unor înțelegeri neconcurențiale cu reprezentanții operatorului național de transport feroviar de marfă, pentru împărțirea volumelor de transport, cu știința și acordul conducătorilor SALROM SA, în disprețul total al normelor legale privind achizițiile publice;

â–ºCălin Mitică a efectuat demersuri sistematice pentru a obține atribuirea, în condiții total nelegale, a unor servicii de reparații și recondiționări, atribuite de SNTFC CFR CĂLĂTORI SA, în favoarea SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA, deși operatorul economic privat nu deținea capacitatea tehnică și economică de a efectua serviciile. În acest sens, Călin Mitică a acționat pentru coruperea funcționarilor publici însărcinați cu atribuirea contractelor. Mai mult, pentru a asigura posibilitatea SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA de a participa la procedurile de atribuire, Călin Mitică a determinat mai mulți funcționari publici din cadrul AFER să efectueze recepții și omologări abuzive, nelegale, pentru a ascunde incapacitatea SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA de a efectua serviciile respective, precum și lipsa dotărilor tehnice necesare.

Suspiciuni de dare de mită și spălare de bani

Călin Mitică ar fi cercetat pentru dare de mită și spălare de bani. El mai este suspect că l-a mituit pe Mihuț Georgel, directorul Salinei Ocna Dej. Mita fiind disimulată sub forma unor contracte între SC TRANSFEROVIAR GRUP SA și SC MICDALI SRL. Directorul Salinei ar fi primit în acest sens peste 60 mii lei.

Folosind același circuit financiar Călin Mitică i-ar fi remis peste 480.000 lei lui Gavril Teodor director în cadrul CFR. Gavriș Teodor Alexandru a încasat presupusa mită prin intermediul SC TEVPAG PLAN SRL, și de la SC SERVICE FAUR SRL încercând să disimuleze proveninența lor. În schimb a dispus încheirea unor contracte pentru revizia unor locomotive. Investigațiile preliminare arată că firmle lui Călin Mitică nu puteau presta aceste revizii. Pentru a ascunde acest fapt Gavriș Teodor Alexandru ar fi negociat o înțelegere ilegală între SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA și SC SERVICE FAUR SA București(disimulată prin încheierea unor acte fictive între cele două firme), conform căreia firma din București a executat, parțial, serviciile contractate de operatorul economic din Cluj Napoca, susțin surse judiciare pentru gândul.

Cine este Călin Mitică

Omul de afaceri Călin Mitică este cel care controlează companiile Remarul 16 Februarie și Transferoviar Group. În 2010 averea sa era evaluată în topul Forbes la 12-13 milioane euro. Presa a relatat că în 2003 a înființat societatea Transferoviar Grup SA companie axată pe transportul de marfă și reparații de vagoane. Din acest grup face parte și Remarul 16 Februarie. Transferoviar Grup SA și fondul de investitii austriac Donau Finanz au participat la privatizarea eșuată a CFR Marfă.

În 2012 Călin Mitică a primit Crucea Transilvaniă a Arhiepiscopiei Clujului. Presa a mai relatat că a înfiițat Euro Force Security SRL o companie de pasă și protecție în care mai este asociat Rusu Stoian general în rezervă, fost șef al Miliției Cluj. Stoian a fost și primul șef al Serviciului de Protecție Internă al Ministerului de Interne denumită Doi Ș`un Sfert – UM 0215.

Călin Mitică a fost trimis în judecată de DNA alături de Alexandru Noapteș fost director general al CFR Călători. Cei doi au fost trimiși în judecată pentru achizițiat a șase locomotive second-hand supraevaluată. Prejudiciul a fost de 700 euro. Fiica lui Alexandru Noapteș este soția lui Alexandru Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc. În dosarul trimis în judecată de DNA, Noapteș și Călin Mitică au fost achitați.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...