Presă în vremea lui Orban. Cum s-a închis peste noapte cel mai mare ziar din Ungaria: „Suntem ca într-o criză cu ostatici”

Presă în vremea lui Orban. Cum s-a închis peste noapte cel mai mare ziar din Ungaria: „Suntem ca într-o criză cu ostatici
Publicat: 16/10/2016, 08:53

De aproape o săptămână, cel mai vândut cotidian generalist unguresc a fost închis, iar site-ul și arhiva sa de pe internet nu mai pot fi accesate, fără nicio explicație în afară de cea oficială a companiei care îl deține, Mediaworks: ziarul producea pierderi și se caută acum un nou „model de business”. Pentru un ziar de opoziție, perceput de stânga (continuator al publicației Partidului Comunist maghiar după 1989, iar până în 2015, MSZP, partidul socialist maghiar, a deținut acțiuni la el), pro-european, critic cu Guvernul de dreapta Fidesz, condus autoritar de „anti-europeanul” Viktor Orban, care acordă cel mai mult spațiu subiectelor privind corupția din Ungaria, dintre toate publicațiile maghiare, această explicație nu a fost însă de ajuns. În paginile ziarului au apărut, printre altele, mai multe investigații privind afaceri cu statul din cercul de relații al lui Viktor Orban, iar chiar înaintea închiderii, ziarul publicase investigații despre un ministru din guvernul Orban și despre guvernatorul Băncii Naționale.

Népszabadság vindea aproximativ 37.000 de exemplare pe zi, în scădere drastică de la cele 100.000 pe care le vindea zilnic în 2009, însă era cu toate acestea numărul unu la vânzări între ziarele quality din Ungaria, făcând parte dintr-un trust de presă care deține mai multe publicații, putând să își redistribuie și amortizeze pierderile.

Redacția, presa de opoziție, ostilă lui Viktor Orban, dar și o parte din public au protestat în această săptămână, inclusiv în stradă, acuzând că administrația Fidesz încalcă libertatea presei și forțează închiderea încă unei publicații critice la adresa guvernului Orban (nu este prima oară când publicații print sau online critice față de Orban sunt închise sau suferă schimbări drastice). De altfel, vicepreședintele Fidesz, Szilárd Németh, a alimentat această percepție, spunând că „era timpul” ca Népszabadság să se închidă fără nicio notificare. Fidesz a revenit cu o poziție oficială, negând că în spatele închiderii ziarului se află vreun motiv politic.

Népszabadság este deținut de trustul de presă maghiar Mediaworks, deținut la rândul său de magnatul austriac Heinrich Pecina, prin fondul său de investiții Vienna Capital Partners. La sfârșitul lunii septembrie, Mediaworks a fuzionat cu PLT (Pannon Lapok Társasága), care are în portofoliu mai multe ziare regionale, devenind astfel un jucător și mai important pe piața media din Ungaria.

„Népszabadság nu e un ziar micuț care agoniza de mult timp, ci este cel mai mare ziar de pe piață, e ca și cum s-ar fi închis Suddeutsche Zeitung sau New York Times, care și ei au pierderi, dar e o rațiune pentru care sunt publicate în continuare”, explică cum se văd lucrurile din perspectiva jurnaliștilor de la Népszabadság, redactorul șef adjunct Gergely Márton. De altfel, știrea închiderii ziarului a apărut în toată presa mare din lume.

Cum s-a ajuns la tragerea obloanelor pe Népszabadság?

„Au existat zvonuri despre vânzarea ziarului, despre un nou proprietar, dar nu era vorba de închiderea ziarului. Ne gândeam că vor să schimbe ziarul, poate editorii, poate direcția politică, dar nu să-l închidă”, povestește pentru gândul KÅ‘műves Anita, editor al secției Externe, care lucrează la Népszabadság de 11 ani.

De fapt, lovitura a venit total pe nepregătite. Jurnaliștii au fost pur și simplu scoși din joc, fără nicio notificare prealabilă.

„Nu a existat niciun avertisment. Trebuia să ne mutăm dintr-un sediu în altul. Și am făcut ultima ediție vineri noapte și trebuia să venim la noul sediu duminică. Erau planuri să luăm pizza și bere la noua redacție. Vineri ne-am culcat toți cu ideea că totul e în regulă, ne-am trezit sâmbătă și unul dintre jurnaliștii noștri de investigație m-a sunat să-mi zică că nu are acces la adresa de email. I-am spus să nu-și facă griji, pentru că nici eu nu am acces și probabil se mută serverele în noua clădire. Câteva minute mai târziu, m-a sunat alt coleg să-mi spună că citește pe alte siteuri că ziarul nostru s-a închis. Deci noi am aflat din alte ziare. Câteva ore mai târziu, câțiva dintre noi am primit prin curier notificările că suntem suspendați. Nici măcar nu erau semnate corect, deci sunt ilegale. Nu am primit un cuvânt din partea proprietarilor, nimeni nu a avut curajul să se uite în ochii noștri și să ne spună ce se întâmplă”, explică pentru gândul Gergely Márton, redactor șef adjunct la Népszabadság, care a început să lucreze la ziar prima oară acum 15 ani.

Acum, spune redactorul șef adjunct, jurnaliștii și întreg personalul publicației se află ca într-o criză cu ostatici. Nu sunt concediați, sunt doar suspendați, iar contractele lor sunt încă în vigoare.

„Sunt pedepsiți oameni care nu au nicio legătură cu această luptă, sunt personal tehnic. Cu toții suntem suspendați și este ca o situație cu ostatici. Cei care astăzi ar putea începe să scrie despre problemele din Guvern, să lanseze un blog, să continue să se lupte, trebuie să se abțină pentru că există oameni care au nevoie de banii pe care compania li-i datorează de 10 ani și nu vor să-i afecteze. Contractele sunt acum suspendate, dar noi suntem încă angajați. Asta înseamnă că suntem obligați să respectăm regulile din contractele pe care le-am semnat – nu putem spune lucruri urâte despre compania noastră, ceea ce deja unii dintre noi o fac, nu putem lucra în altă parte, pentru că este concurență, nu putem scrie la subiectele la care lucram, pentru că am folosit mijloacele Népszabadság. Acum, nu avem acces la birouri, la emailuri, la contacte, la mesaje, e oribil”, spune Gergely Márton.

„Vom continua să luptăm pentru dreptul nostru de a scrie în continuare. Acum, suntem prinși la mijloc”, spune și KÅ‘műves Anita.

Puciul lui Orban la adresa presei. Care sunt teoriile despre închiderea ziarului

Există mai multe teorii care circulă în spațiul public maghiar și între jurnaliștii de la Népszabadság, despre motivele închiderii ziarului, chiar dacă niciuna nu poate fi dovedită negru pe alb. Fie că un oligarh apropiat de Viktor Orban va prelua ziarul sau a condiționat preluarea trustului cu închiderea acestui ziar critic la adresa guvernului, fie că magnatul austriac Heinrich Pecina încearcă să scape de averea din Ungaria, pentru a nu-i putea fi confiscată în caz că e condamnat în procesele pe care le are în Austria.

Deocamdată, singurul document care dă indicii că în spatele întregului scandal se află de fapt altceva decât motivații economice este un contract de credit, prin care marca Népszabadság este ipotecată unei bănci de stat, MKB, controlată de un apropiat al lui György Matolcsy, guvernatorul Băncii Naționale a Ungariei, un susținător al lui Viktor Orban, care a fost acuzat că a folosit discreționar fonduri de 1 miliard de euro de la Banca Națională. Astfel, ziarul nu poate fi vândut fără acceptul MKB, care deține ipoteca pe marcă.

„E greu să dovedești că Viktor Orban are o legătură cu închiderea, dar cea mai credibilă teorie este că va fi vândută compania către un oligarh apropiat de Orban. Doar că vor compania fără acest ziar, vor toate celelalte publicații din grup, dar nu pe noi, pentru că noi suntem opoziția. Deci, cumva, nu știm cum și e doar un zvon, au făcut presiuni pe proprietar să închidă ziarul înainte de această vânzare. Cel pe care toți îl suspectează că este în spatele acestei tranzacții se numește Mészáros LÅ‘rinc, este un om de afaceri născut în același sat cu Viktor Orban, e foarte bogat și sunt foarte apropiați. A primit foarte multe contracte cu statul”, povestește KÅ‘műves Anita.

„Viktor Orban are un trecut în care a mai făcut astfel de lucruri. Nu suntem primul ziar independent care este închis”, explică și Gergely Márton, care amintește că cu câteva luni în urmă, publicația online de opoziție stop.hu s-a închis, iar la ziarul Origo redactorul șef a fost dat afară, iar o mare parte a echipei a demisionat, pentru că nu mai existau garanții că se mai poate scrie liber acolo.

O teorie vehiculată este accea a unui oligarh maghiar apropiat de Viktor Orban, care va prelua operațiunile de presă de la Heinrich Pecina și Vienna Capital Partners.

„Mészáros LÅ‘rinc sau un alt oligarh maghiar sau poate vreun offshore cipriot care să cumpere ziarul. Nu știm cu am ar face-o, sunt destul de educați, pentru că pentru a închide ziarul, s-au pregătit aproape jumătate de an, s-au asigurat că nimeni nu poate lua marca Népszabadság. S-au făcut mai multe mișcări legale ca să se asigure. Au făcut un împrumut de la o bancă deținută de mâna dreaptă a lui György Matolcsy, guvernatorul MNB (Banca Națională a Ungariei), iar compania a garantat cu marca, ceea ce înseamnă că fără acceptul băncii, nu poate fi vândută”, explică Gergely Márton.

O altă teorie este că Heinrich Pecina încearcă să scape de averea de pe numele său și să o transfere. „Pecina este în prezent judecat în Austria și ar putea fi acuzat și în Germania. Dacă este condamnat, iar averea îi este confiscată, legea europeană spune că orice stat membru trebuie să raporteze autorităților austriece ce avere are Petina în țările respective. Deci dacă nu are bani în Austria, pentru că poate îi ascunde, tot trebuie să-și ascundă și averea din Ungaria. Nu știu dacă acesta e motivul, dar e plauzibil”, spune Gergely Márton.

Ziariștii de la Népszabadság, salarii tăiate de două ori. Acum li se vorbește de pierderi

Motivul oficial al închiderii Népszabadság este cel economic, conform companiei Mediaworks.

„În ciuda creșterii veniturilor și a măsurilor de reducere a costurilor, Népszabadság nu a reușit până acum să atingă succesul economic, iar prioritatea managementului trebuie să fie să rezolve această situație, să găsească cel mai bun model de business în viitor. Operând sub modelul de business curent, Népszabadság afectează negativ performanța întregului grup și va continua să o facă pe termen lung, dacă nu este pus pe o bază complet nouă. (…) Népszabadság și-a pierdut 74% din vânzări în ultimii 10 ani, adică mai mult de 100.000 de exemplare pe zi. Prin urmare, din 2007, a produs pierderi de peste 5 miliarde de forinți (peste 16,3 milioane de euro – n.r.). Până acum, în acest an, acest segment al afacerii a generat din nou pierderi considerabile”, se arată într-un comunicat de presă al Mediaworks, care apare pe siteul nefuncțional al Népszabadság.

Cu toate acestea, lucrurile nu stau chiar așa de negru cum le prezintă compania, arată redactorul șef adjunct Gergely Márton. Compania mai are, după fuziunea cu PLT, alte 14 ziare cotidiene – ziare regionale, un cotidian de sport și unul economic. El explică faptul că în ultimul an, compania a avut venituri de 18 milioane de euro din publicațiile sale, iar pierderile provocate de Népszabadság sunt de sub un milion de euro. De asemenea, măsurile managementului nu au semănat deloc cu cele ale unei companii care suferă financiar.

„Acum ni se spune că au existat pierderi mari, dar această companie a permis în această vară să angajăm 8 oameni și să creștem personalul ediției online până la 10 angajați. Înainte, am făcut reduceri ale costurilor, crescând bugetul pe care îl puteam cheltui pe ediția online. Deci, este o minciună pretextul lor financiar. Ei spun că au existat pierderi imense din 2007, dar au cumpărat compania în 2014, deci după aceste mari pierderi, care de altfel au fost suferite din cauza crizei de pe piața de publicitate, ca în orice altă țară. Pierderi cauzate de evoluția online-ului, de managementul prost, de maniera agresivă prin care guvernul ungar controlează piața de publicitate prin reclame la instituțiile de stat. Dar aceste pierderi au avut loc înainte să vină domnul Heinrich Pecina. Deci el a cumpărat compania, iar acum spune lucruri oribile despre ea. De ce a fost o investiție bună în 2014 și cum și-a dat seama în 2016 că nu e bună?”, spune Gergely Márton.

El arată că jurnaliștii au acceptat de două ori în ultimii ani să li se taie salariile, timp în care la ziar s-au angajat și oameni noi. Acum, cei responsabili par că fug pur și simplu de ei, nedorind să regleze situația.

„Nu ne spun nimic. Vineri, s-a luat decizia, iar CEO-ul nostru și-a dat demisia, pentru că nu a vrut să facă asta. A venit al doilea CEO, care și-a dat demisia luni. Marți, am avut negocieri cu o a treia persoană, iar miercuri cu o a patra. Deci nu prea putem de fapt discuta cu ei”, arată redactorul șef adjunct. Într-adevăr, Katona Viktor, numit CEO al Mediaworks chiar în ziua când ziarul s-a închis, a demisionat după doar câteva zile, invocând motive de sănătate. Managerul dinaintea sa, Balázs Rónai, a demisionat înainte ca măsura să fie luată.

„Noi sperăm să ne concedieze, e cea mai bună situație”, râde GergelyDacă ne concediază, trebuie să cădem de acord asupra termenilor. Codul Muncii din Ungaria prevede că avem dreptul la câteva luni de compensare plătită, în funcție de vechimea în companie. Avem colegi care sunt de zeci de ani la ziar și au dreptul la salarii compensatorii de până la 8 luni, dacă sunt concediați. Mulți jurnaliști ar putea începe să lucreze de mâine în altă parte. Dacă suntem concediați cu toții în grup, legea prevede o concediere în grup și atunci compensațiile trebuie să fie la fel pentru toți”, explică Gergely Márton.

După fuziunea cu PLT, Mediaworks a anunțat, în comunicatul de presă prin care explica și închiderea Népszabadság, că se așteaptă la venituri de aproximativ 82 milioane de euro (25 miliarde de forinți), având acum în portofoliu 12 ziare regionale care ar urma să constituie 75% din vânzările de presă ale trustului. Trustul Mediaworks nu a răspuns solicitării gândul pentru un punct de vedere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
O vedetă PRO TV, decizie de neînțeles. De ce s-a retras din televiziune
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului