Prima pagină » Știri » Primarii care refuză arborarea drapelului își pierd mandatul

Primarii care refuză arborarea drapelului își pierd mandatul

Primarii care refuză arborarea drapelului își pierd mandatul
Legea potrivit căreia mandatul unui primar va înceta, înainte de termen, dacă refuză arborarea drapelului național, precum și purtarea eșarfei tricolore în situațiile impuse de lege, a fost adoptată, marți, cu unanimitate de voturi de Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Inițiativa legislativă, depusă de fostul ministru al Apărării Mircea Dușa, introduce sancțiunea încetării de drept a mandatului, înainte de termen, dacă primarul refuză arborarea drapelului național, precum și purtarea eșarfei tricolore la Ziua Națională a României, la solemnități, recepții, ceremonii publice și la celebrarea căsătoriilor, indiferent de locul de desfășurare a acestora.

În expunerea de motive, inițiatorul legii, deputatul PSD Mircea Dușa, susține că, în prezent, nearborarea drapelului național și refuzul primarului de a purta eșarfe tricolore sau purtarea unei eșarfe de alt model se sancționează cu amendă între 2.500 și 5.000 lei, însă, măsura nu este suficientă.

„Existența unor situații în care unele autorități și instituții publice nu au respectat prevederile legale menționate, asumându-și achitarea amenzii prevăzută în lege, demonstrează că măsura incriminatorie nu asigură exigența care să îndrepte comportamentul acestora. Se impune astfel o incriminare corespunzătoare a faptelor, de la măsurile pecuniare, la măsura încetării mandatului aleșilor locali care nu respectă prevederile legale”, arată expunerea de motive semnată de Mircea Dușa.

Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali va fi transmisă Senatului, for decizional.

La începutul lunii septembrie, Ministerul Afacerilor Interne a cerut prefectului de Covasna să verifice respectarea legii și să dispună sancțiuni, după ce veterani de război au susținut că nu au fost lăsați de către reprezentanții Primăriei Sfântu Gheorghe să arboreze drapelul național pe clădirea instituției. Veteranii de război au manifestat în fața primăriei cu prilejul împlinirii a 71 de ani de când orașul a fost eliberat de sub ocupație străină în timpul celui de-al doilea război mondial.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...