Primele date despre accidentul din Apuseni, la un an după tragedie: AȘA arată imaginea de ansamblu a investigației oficiale

Primele date despre accidentul din Apuseni, la un an după tragedie: AȘA arată imaginea de ansamblu a investigației oficiale
Publicat: 19/01/2015, 15:48

Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) arată, într-o declarație provizorie, publicată luni, că investigația privind accidentul de aviație produs în 20 ianuarie 2014, în județul Alba, este în curs de finalizare și prezintă toate etapele parcurse până în prezent, precum și etapele pe care urmează să le parcurgă până la finalizarea raportului.

„Având în vedere că în data de 20 ianuarie 2015 se împlinește un an de la producerea accidentului de aviație, în care a fost implicată aeronava de tip BN-2A-27 Islander, înmatriculată YR-BNP, iar investigația privind siguranța este în curs de finalizare, în conformitate cu art. 16 pct. (7) al Regulamentului (UE) nr. 996/2010, CIAS emite această declarație provizorie cu scopul de a aduce la cunoștința opiniei publice stadiul în care se află investigația și oferirea unei imagini de ansamblu asupra etapelor ce urmează a fi parcurse pentru finalizarea acesteia”, arată sursa citată.

Comisia de investigație privind siguranța aviației civile a parcurs, până în prezent, mai multe etape, prima dintre acestea fiind notificarea despre producerea accidentului transmisă organizațiilor ICAO (International Civil Aviation Organization), EASA (European Aviation Safety Agency), Organismele de investigații similare CIAS ale Statului de fabricație al aeronavei AAIB-UK (Air Accidents Investigation Branch – United Kingdom) și Statului de fabricație al motoarelor NTSB – USA (National Transportation Safety Board – United States of America). Cele două organisme de investigații au desemnat câte un reprezentant acreditat, iar aceștia s-au alăturat comisiei de investigație privind siguranța aviației civile numite de CIAS.

În investigație, specialiștii Comisiei au examinat epava și locul producerii accidentului, au analizat, în colaborare cu reprezentantul acreditat al AAIB – Marea Britanie, datele înregistrate pe GPS-ul găsit la bordul aeronavei, precum și conformitatea sistemului ELT (Emergency Locator Transmitter) față de documentația tehnică de instalare, starea de funcționare, precum și momentul și modul de rupere al antenei de 406,025 MHz.

Specialiștii au studiat sistemul de căutare și salvare, în limita competențelor CIAS, prin analizarea legislației în vigoare, analizarea documentelor puse la dispoziție de către CC-SAR Romatsa, intervievarea personalului din cadrul CC-SAR, analizarea documentației internaționale de referință și a fost întocmit un document intern care va fi utilizat în intocmirea raportului final.

De asemenea, au fost analizate condițiile meteo în care s-a desfășurat misiunea de zbor, prin studierea hărților cu datele meteorologice reale observate la stațiile meteorologice din rețeaua ANM, imaginilor radar provenite de la rețeaua meteorologică națională radar, imaginilor transmise de satelitul meteorologic geostaționar pentru Europa, METEOSAT-10 și a materialelor de prognoză emise de ROMATSA.

Starea de funcționare a motoarelor la momentul producerii accidentului a fost analizată prin intermediul reprezentantului acreditat al NTSB, în laboratorul producătorului, respectiv Lycoming Engines din SUA.

„În raportul întocmit, producătorul motoarelor a menționat că nu a detectat anomalii tehnice care să indice afectarea puterii motoarelor în condițiile de testare”, a precizat CIAS.

Comisia de investigații urmează să parcurgă mai multe etape, în vederea întocmirii raportului final în cazul accidentului din Apuseni, respectiv: elaborarea unui document intern privind starea de funcționare a stațiilor de radiocomunicații montate pe aeronavă; analiza zborului din punct de vedere al controlului traficului aerian, analiză ce se efectuează împreună cu un expert cooptat de la Eurocontrol; integrarea în draftul de raport final a informațiilor relevante din toate analizele și expertizele efectuate; redactarea și validarea draft-ului de raport final, în conformitate cu procedurile interne CIAS, elaborate în temeiul prevederilor Anexei 13 ICAO.

„După parcurgerea etapelor menționate, CIAS va transmite draftul Raportului Final către statele implicate și către EASA, în conformitate cu prevederile art. 16, pct. (4) al Regulamentului (UE) nr. 996/2010. Pentru transmiterea punctelor de vedere, aceștia au la dispoziție, conform legislației, un termen maxim de 60 zile de la data primirii documentului. După primirea răspunsurilor de la reprezentanții acreditați și EASA, CIAS va întocmi Raportul Final în care va integra sau anexa, după caz, eventualele puncte de vedere ale acestora”, se mai arată în documentul citat.

Raportul final va fi adus la cunoștința victimelor și rudelor acestora sau asociațiilor acestora, va fi postat pe site-ul oficial al instituției și vor fi notificate toate părțile implicate, în conformitate cu articolul 16,l alineatul 8 al Regulamentului UE nr. 996/2010, a precizat CIAS.

„CIAS, prin emiterea Raportului Final al investigației privind siguranța aviației civile, nu urmărește stabilirea de vinovați sau vinovății, ci are ca unic obiectiv determinarea reală a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului și emiterea unor recomandări de siguranță, urmărind ca prin implementarea acestora să se prevină producerea unor evenimente similare. Investigațiile privind siguranța sunt independente, distincte de orice proceduri judiciare sau administrative destinate stabilirii culpei sau răspunderii și nu aduc atingere acestor proceduri”, se mai arată în documentul citat.

Pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și-au pierdut viața în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie 2014, în munții Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița dintre județele Cluj și Alba.

În accident au fost răniți copilotul Răzvan Petrescu și medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor. Echipa medicală din avion mergea de la București la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Epava avionului și victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore și la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munții Apuseni și localnici.

În dosarul accidentului din Apuseni, procurorii Parchetului instanței supreme au dispus începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu, dar și pentru neluare și nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu.

În perioada februarie 2014 – ianuarie 2015, au fost audiate, pe parcursul a 2.354 ore de anchetă, 209 persoane din care trei părți civile și 206 martori, potrivit Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție. Martorii audiați sunt din cadrul Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Sănătății, Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), spitalelor județene Alba, Cluj și Oradea, Spitalului Municipal Beiuș, Institutului Clinic Fundeni, Spitalului Clinic „Sf. Maria” București, Agenției Naționale de Transplant, Școlii Superioare de Aviație Civilă, ocoalelor silvice Horea, Gilău etc., Asociației Salvatorilor Montani Bihor, serviciilor publice județene Salvamont Alba și Cluj, Blue Air etc.

De asemenea, printre martori au fost și locuitori ai comunelor Horea, Albac, Poiana Horea, Beliș etc., care au acționat în sprijinul echipelor de căutare și salvare a supraviețuitorilor accidentului aviatic. În același timp, s-au solicitat relații de la peste 40 de instituții ale statului.

La solicitarea Secției parchetelor militare, Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul INML a transmis procurorilor militari raportul de expertiză medico-legală privind-o pe victima Aurelia Ion.

În prezent, se așteaptă depunerea de către Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile a Raportului de investigație tehnică a accidentului aviatic din data de 20 ianuarie 2014, a precizat PICCJ.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Noua lege obligatorie pentru ȘOFERI. E intrată deja în vigoare: Vă trimite la închisoare
Codul Rutier. Amintirea care vine cu amenzi. Mulți șoferi fac acest gest
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Ce mai înseamnă Paștele pentru români și cum vor petrece cei mai mulți sărbătorile pascale?