Proiectul ce prevede închisoare pentru neplata contribuțiilor, inițiat de Teodorovici, adoptat tacit de Senat

Proiectul ce prevede închisoare pentru neplata contribuțiilor, inițiat de Teodorovici, adoptat tacit de Senat
Publicat: 26/11/2019, 19:59

Inițiativa legislativă a fostului ministru de Finanțe propune modificarea și completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

„Art. 6 – Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 6 ani reținerea și neplata, încasarea și neplata, ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, prevede modificarea adusă prin inițiativa legislativă a senatorului PSD.

Într-o anexă la proiectul de lege, Eugen Teodorovici prezintă lista impozitelor și contribuțiilor care intră sub incidența articolului menționat:

„Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română. Impozitul pentru veniturile din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă. Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, Impozit pe venitul din salarii și asimilate salariilor. Impozitul pe veniturile din arendă. Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi. Impozit pe veniturile sub formă de dividende. Impozitul pe veniturile din pensii. Contribuția de asigurări sociale. Contribuția de asigurări sociale de sănătate. Impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți. Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal Contribuția la Fondul pentru mediu”, arată anexa citată.

De asemenea, incidența articolului intră și „Impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de noroc. Impozitul pe veniturile din alte surse. Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Codul fiscal. Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Codul fiscal. Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică sau orice altă entitate asociere fără personalitate juridică și o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016, conform contractului de asociere, determinate potrivit prevederilor titlului II”, conform sursei citate.

Un alt articol prevede pedeapsa de la 2 la 7 ani de închisoare, în cazul în care stabilirea taxelor, impozitelor și contribuțiilor se va realiza într-o manieră greșită, neîndreptățită, pentru obținerea de foloase proprii.

„Art. 8 — (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de Ia 2 ani la 7 ani și interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat”, conform proiectului de lege.

Omisiunea, distrugerea actelor contabile pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani

Potrivit unui alt articol al proiectului lui Eugen Teodorovici, în cazul omisiunii, ascunderii sursei impozitabile, distrugerii de acte contabile, executarea unor evidențe contabile duble se pedepsește cu închisoare între 2 și 7 ani.

„Art. 9 – (1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani Ia 7 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

e) executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală sau ale Codului de procedură penală.

(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (l) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o treime.

(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate”, potrivit inițiativei legislative.

Achitarea prejudiciului duce la reducerea pedepsei la jumătate

În cazul săvârșirii tuturor infracțiunilor menționate mai sus, dacă în cursul urmăririi penale sau al procesului, suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul, atunci limitele pentru fapta comisă se reduc la jumătate.

„(1) În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art.6, art. 8 sau art. 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la citirea actului de sesizare, suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat prin infracțiune, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat prin infracțiune și recuperat în același mod este până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda”, se arată în proiectul de lege.

Totodată, dacă prejudiciul este de până la 10.000 euro, faptele nu se pedepsesc și dacă suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul.

„2) Faptele nu se pedepsesc dacă prejudiciul cauzat prin infracțiune este de până la 10.000 euro, în echivalentul monedei naționale, iar în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la citirea actului de sesizare, suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul”, potrivit sursei amintite.

Forma inițială a proiectului senatorului PSD Eugen Teodorovici a fost trimisă la comisia de buget și comisia juridică, unde a fost eliminat amendamentul referitor la pedeapsa cu închisoare de la 1 an la 6 ani, pentru neplata contribuțiilor la timp, însă, prin împlinirea termenului de adoptare, pe data de 6 noiembrie, proiectul a trecut tacit de Senat.

For decizional este Camera Deputaților.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”