Prima pagină » Știri » Registru național pentru proxeneți, violatori și traficanți de minori. În SUA poți afla printr-o APLICAȚIE dacă pe strada ta locuiește UN PEDOFIL

Registru național pentru proxeneți, violatori și traficanți de minori. În SUA poți afla printr-o APLICAȚIE dacă pe strada ta locuiește UN PEDOFIL

Registru național pentru proxeneți, violatori și traficanți de minori. În SUA poți afla printr-o APLICAȚIE dacă pe strada ta locuiește UN PEDOFIL
Proxeneții, violatorii și traficanții de minori, monitorizați într-un Registru național. Vezi pentru ce infracțiuni vor fi înregistrați și cum pot afla americanii dacă vecinul este "prădător sexual"

Propunerea legislativă privind Registrul automatizat național cu privire la autorii contravențiilor și infracțiunilor sexuale, de hărțuire sau asupra minorilor a fost adoptată în plenul Senatului cu 101 voturi „pentru” și o abținere. Proiectul va ajunge la Camera Deputaților, cu rol de for decizional, pentru dezbatere și vot.

„În scopul prevenirii și combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prevăzute și pedepsite de legea penală, precum și pentru a evita riscul recidivei, se organizează Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de hărțuire sau asupra minorilor. Registrul se organizează de Ministerul Afacerilor Interne și se ține de unitățile Poliției Române, prin structuri specializate în acest domeniu,” se arată în proiectul de lege adoptat luni, în plenul Senatului.

Astfel, Registrul va ține evidența persoanelor condamnate sau împotriva cărora s-au luat măsuri cu caracter penal sau administrativ de către autoritățile române, dar și a celor care au fost luați în evidența altor state membre pentru același tip de infracțiuni.

Potrivit proiectului de act normativ, Registrul va cuprinde datele persoanelor condamnate pentru trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, exploatare a cerșetoriei, folosire a unui minor în scop de cerșetorie, folosire a serviciilor unei persoane exploatate prevăzută la art 216, folosire a prostituției infantile, viol, infracțiunea de agresiune sexuală prevăzută la art 219.

MAI: În România se întâmplă zilnic cinci violuri

Unul dintre motivele înființării Registrului îl reprezintă prevenirea faptelor cu caracter sexual ce pot afecta integritatea psihică a persoanelor sau dezvoltarea în cazul minorilor.

„Registrul reprezintă o soluție similară cu cea oferită de mai multe state europene precum Austria, Malta, Regatul Unit și Franța. Registrul ar ajuta la prevenirea unor fapte cu caracter sexual sau conex ce pot afecta integritatea psihică a persoanelor sau dezvoltarea în cazul minorilor. Registrul are ca rol și prevenția accesului de persoane condamnate în prealabil la poziții unde ar putea repeta fapta de natură sexuală. Mai multe cazuri mediatizate din ultima vreme au relevat fapte de natură sexuală, uneori cu minori, comise de persoane în poziții de autoritate din învățământ sau siguranța publică”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Cu extrasul din Registru, la angajare

„Prezentul proiect ar urma să introducă și necesitatea obținerii unui extras de pe registru înainte de angajarea personalului pe anumite domenii precum Sănătatea, Educația, Sănătatea publică sau Apărarea, pentru a ajuta angajatorul să facă angajarea persoanelor ce se fac vinovate de fapte cu caracter sexual sau e implică minori în cunoștință de cauză. Faptele de natură sexuală reprezintă unul din cele mai mari pericole sociale la ora actuală. Acest lucru e cu atât mai grav având în vedere că victimele crimelor de natură sexuală sunt preponderent persoane de sex feminin sau minori. Pedofilia și incestul distrug viețile copiilor înainte ca aceasta să fi avut șansa să înceapă. Zilnic, conform MAI, au loc în medie cinci cazuri de viol în România”, adaugă inițiatorii în  expunerea de motive.

Peste 60 de milioane de americani folosesc o aplicație pentru a identifica „prădătorii sexuali”.

Alte state au mers și mai departe cu bazele de date privind prădătorii sexuali, pe care le-au făcut publice, pentru a fi consultate de orice cetățean.

Astfel, autoritățile din SUA au pus la punct din 1996 o bază de date la nivel național care include zeci de mii de condamnați pentru infracțiuni sexuale, cu nume, fotografii, adrese și cazier. „Național Sex Offender Public Registry Website” este un proiect al Departamentului de Justiție din cadrul Guvernului SUA, împărțit pe state, unde apar datele personale ale prădătorilor sexuali.

Mai mult decât atât, în prezent există o aplicație de mobil pe care o folosesc peste 60 de milioane de americani pentru a afla dacă un potențial angajat, un vecin sau un coleg de muncă este în această bază de date.

Acest instrument a ajuns atât de popular încât, se pare, influențează chiar și piața imobiliară. În zonele „fără pedofili sau violatori”, prețurile locuințelor sunt mai mari decât în cele în care locuiesc astfel de indivizi.

Și în Marea Britanie există un registru public cu astfel de date. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Alertă pe o plajă populară din Spania. O creatură de aproape 300 de kilograme a speriat turiștii
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?