Prima pagină » Știri » Șeful RADET: Dacă nu se aprobă bugetul, căldura va mai fi asigurată aproximativ O SĂPTĂMÂNĂ

Șeful RADET: Dacă nu se aprobă bugetul, căldura va mai fi asigurată aproximativ O SĂPTĂMÂNĂ

Șeful RADET: Dacă nu se aprobă bugetul, căldura va mai fi asigurată aproximativ O SĂPTĂMÂNĂ
Capitala ar mai putea avea asigurată căldura și apa caldă aproximativ o săptămână dacă Consiliul General al Municipiului București (CGMB) nu va aproba în ședința de luni bugetul Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice (RADET), a declarat vineri, președintele CA, Gabriel Dumitrașcu.

Președintele Consiliului de Administrație (CA) al RADET a anunțat vineri că, din luna aprilie, se cere aprobarea bugetului regiei pentru că în acest buget sunt trecute inclusiv sumele care ar trebui alocate pentru subvenții.

„Bugetele au fost tăiate mereu, astfel încât au fost tăiate și 15% din subvenții”, a declarat Dumitrașcu, explicând că în acest moment RADET nu mai are dreptul să cheltuiască niciun leu conform legii, pentru că a cheltuit mai mult de 90% din buget.

El a explicat că, dacă primarul interimar al Capitalei, Ștefănel Dan Marin, nu va înțelege să introducă în prima ședință a CGMB proiectul pentru aprobarea bugetului RADET în procedură de urgență, căldura și apa caldă pentru bucureșteni vor mai putea fi asigurate probabil o săptămână din inerție.

Președintele CA al RADET a precizat că a discutat de mai multe ori cu primarul care i-a transmis că problema bugetului RADET va fi discutată într-o ședință ordinară la sfârșitul lunii noiembrie.

„În aceste condiții sistemul va mai funcționa câteva zile din inerție. Nu cred că se oprește căldura duminica aceasta, pentru că există o inerție a sistemului care va duce mai departe la furnizarea căldurii, dar nu pentru mult timp, probabil cam o săptămână”, a spus Dumitrașcu.

Acesta a mai precizat că CGMB se va întruni luni într-o ședință extraordinară, dar, în ciuda discuțiilor care au existat cu primarul Ștefănel Dan Marin, pe ordinea de zi nu este prevăzut proiectul de buget al RADET.

În schimb în ședința de luni consilierii generali ar urma să aprobe un proiect prin care PMB face un credit de 264 de milioane de lei, bani care teoretic ar fi împrumutați pentru a fi alocați RADET.

Gabriel Dumitrașcu a explicat însă că degeaba se va aloca această sumă dacă nu va fi aprobat și bugetul, pentru că, în lipsa bugetului, ea nu va putea fi cheltuită.

„Fără buget aprobat orice sumă alocată nu poate fi cheltuită, banii se acumulează într-un cont, dar furnizorii de materiale ai RADET nu vor putea fi plătiți”, a mai spus reprezentantul RADET.

Gabriel Dumitrașcu a precizat că RADET are de făcut plăți urgente către Enel și Apa Nova care ar totaliza în jur de 10 milioane de lei.

El a mai spus că Enel a trimis deja somație că așteaptă ca plata să se facă până în 16 noiembrie, solicitări similare existând și din partea Apa Nova.

Datoria RADET către Enel este în jur de 25 de milioane de lei, iar datoria către Apa Nova, de aproximativ 12 milioane de lei.

„Trag un semnal de alarmă către primarul general interimar că degeaba aprobă îmrumutul dacă nu aprobă și bugetul”, a mai spus Dumitrașcu.

Președintele CA al RADET a mai spus că regia ar trebui să recupereze o datorie de 715 de milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării care reprezintă o diferență la subvenție neacordată în ultimii ani și 236 de milioane de la Primăria Capitalei.

Acesta a explicat că, dacă aceste sume ar fi recuperate, RADET ar putea sta liniștit până în primăvară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
WOW! Câți bani ar fi primit Gabriella, de la Antena 1, pentru că a făcut amor cu Prințul Marco? Ispitele ar avea primă de obiectiv
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
Mediafax
Lovitură pentru FACTURILE europenilor! CRIZĂ de energie eoliană și solară la orizont
Click
Ce meniu a avut și cine a cântat la nunta Cristinei Bâtlan. 250 de invitați, trandafiri roșii și distracție până la 4 dimineața
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!