Prima pagină » Știri » Studiu: Circa 60% din personalul de la Spitalul ”V. Babeş” Timişoara prezintă un grad de epuizare mediu sau ridicat

Studiu: Circa 60% din personalul de la Spitalul ”V. Babeş” Timişoara prezintă un grad de epuizare mediu sau ridicat

Studiu: Circa 60% din personalul de la Spitalul ''V. Babeş'' Timişoara prezintă un grad de epuizare mediu sau ridicat

Proiectul pilot în România de evaluare a epuizării fizice şi a stresului profesional în rândul cadrelor medicale de la Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara a scos la iveală că 56,37% dintre medicii, asistentele medicale, infirmierele, brancardierii şi restul personalului chestionat prezintă un nivel mediu sau ridicat de burnout (epuizare fizică şi stres). Rezultatele au fost anunțate, luni, de managerul spitalului, dr. Cristian Oance, relatează Agerpres.

Medicii prezintă un grad de epuizare mediu sau ridicat

Legat de extenuarea emoţională, aceasta se regăseşte în cazul a 55,88% dintre participanţii la studiu, 67,16% dintre angajaţii spitalului au declarat că au un grad ridicat de stres, iar 64,22% resimt îngrijorare, faptul că niciodată nu au timp pentru ei, oboseală şi lipsa odihnei.

Cercetarea mai scoate la iveală că există o creştere a anxietăţii personalului unităţii medicale, care a ajuns la 34,80%.

„Studiul a arătat ceea ce, din păcate, am bănuit în momentul în care, împreună cu colegii mei, am decis să realizăm acest proiect, unic de altfel în România. Un grad ridicat de epuizare profesională, dar şi personală. Ceea ce lasă urme adânci. Noi nu am putut să ne luăm prea multe zile libere în ultimul an, pentru că era nevoie de fiecare dintre noi. Cum să fi plecat când secţiile erau pline, când oamenii erau în suferinţă? Ne-a marcat fiecare etapă a acestei pandemii. Nu mai vorbim de gradul ridicat de afectare a calităţii vieţii care, însă, nu este doar în spital, ci fiecare dintre noi îl simte. Studiul va fi transmis Ministerului Sănătăţii şi sunt convins că poate fi aplicat la orice altă unitate sanitară aflată în lupta anti-COVID. De altfel, mai mulţi colegi din ţară ne-au cerut ajutorul şi le vom pune la dispoziţie studiul, dar şi chestionarele, pentru a putea să realizeze şi ei o analiză a stării de epuizare”, a mai spus Cristian Oancea, potrivit sursei citate.

În partea secundă a cercetării, participanţii la studiu au avut fie întâlniri personale, fie întâlniri de grup cu psihologul unităţii sanitare, care a demonstrat că 9,31% dintre cei chestionaţi au şi un anumit grad de depresie.

„Ceea ce trebuie remarcat sunt răspunsurile la itemii cu cele mai ridicate cote: nu mă simt odihnit, mă simt la limita puterii, sunt secătuit emoţional, am prea multe lucruri de făcut. Sunt doar câteva dintre exemplele date de colegii mei. De asemenea, unii colegi au explicat că sunt marcaţi de numărul mare al pacienţilor care au pierdut lupta împotriva COVID în secţia ATI, dar şi de virulenţa cu care loveşte aceste cumplit virus. Alţii au evidenţiat dramatismul cazurilor pe care le-au tratat. Nu în ultimul rând, un factor important al burnout-ului este munca aproape continuă care ajunge uneori la 10 – 12 ore pe zi, dar şi faptul că cei mai mulţi dintre colegii mei nu reuşesc să se detaşeze de problemele de la spital nici acasă. Astfel se explică cotele ridicate obţinute şi remarcăm nerespectarea conceptului de echilibru între muncă şi viaţa personală”, spus psihologul clinician-psihoterapeut Spitalului „Victor Babeş” Timişoara, Dana Biriş.

Găsirea unor soluţii pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii

În etapa a treia, s-a dorit găsirea unor soluţii pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, dar şi a stării psiho-emoţionale a celor care lucrează în Spitalul „Victor Babeş” Timişoara.

„Întâlnirile periodice reprezintă una dintre cele mai importante măsuri pe care vrem să le punem în aplicare în perioada imediat următoare. Este foarte important să vorbeşti cu oamenii, să le asculţi frământările, să vezi ce îi preocupă şi cum îi poţi ajuta. O altă abordare o reprezintă strategiile de coping centrate pe problemă (exemplu, surse care sunt sau pot deveni factori stresori) şi strategii de coping centrate pe emoţii (să identificăm stresul perceput de către personalul din instituţie, gestionarea şi controlul emoţiilor, mecanisme şi mijloace de gestionare a stresului etc.). Nu în ultimul rând, vom încerca să îi ajutăm să găsească un echilibru între viaţa personală şi cea profesională”, a adăugat Dana Biriş.

Rezidenții și studenții au ajutat și ei la realiarea studiului, spun medicii.

„Ne-au ajutat şi le mulţumesc rezidenţilor şi studenţilor care au venit alături de noi în ultimele luni. Au lucrat atât în secţia ATI, cât şi în zona de triaj. Avem şi colegi transferaţi de la alte unităţi sanitare care au vrut să ne ajute. Cu toate acestea, există un deficit de personal pe care vom încerca în perioada următoare să îl acoperim”, a mai spus pneumologul Cristian Oancea.Cercetarea a fost realizată în perioada februarie – martie pe un eşantion de aproximativ 250 de angajaţi ai spitalului, semnificativ, din numărul celor care lucrează în spitalul din linia întâi a luptei cu COVID-19.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Traian Băsescu spune că Nicușor Dan face „o mare greşeală”: E într-o capcană să prezinte raportul pentru anularea alegerilor în 2024
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Soția a apărat-o public pe amantă: „Nu e distrugătoare de casă”. Cum arată
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
Cum vrea Putin să profite de dezghețarea Arcticii: nevoia de parteneri și norul negru care planează asupra planurilor Kremlinului
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi