Prima pagină » Știri » Tavan prăbușit într-o școală din Capitală. Inspectorat: „Se cunoștea situația acelei clădiri și se știa că acolo există niște probleme”

Tavan prăbușit într-o școală din Capitală. Inspectorat: „Se cunoștea situația acelei clădiri și se știa că acolo există niște probleme”

Un tavan din rigips a căzut într-un corp de clădire al Școlii Gimnaziale nr. 141, din Sectorul 5, din București. Potrivit Inspectoratului Școlar General, clădirea respectivă urma să fie reabilitată și niciun elev nu a fost rănit, copiii fiind în programul "Școala Altfel".

„Vorbim de un tavan din rigips și niciun elev nu a fost rănit, ei fiind în «Școala Altfel». Acest corp de clădire este supus reabilitării în perioada imediat următoare, există o decizie în acest sens. Primăria Sectorului 5 își va duce la îndeplinire toate obligațiile pentru ca acest corp de clădire să fie reabilitat”,a declarat pentru Mediafax, Marina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar au explicat că situația școlii era cunoscută.

„Se cunoștea situația acelei clădiri și se știa că acolo există niște probleme, de aceea s-a luat decizia reabilitării. Cursuri se țin în școală, dar nu în corpul acesta de clădire, unde s-au suspendat orele odată cu hotărârea de renovare. Ceea ce este îmbucurător este că niciun elev nu a fost rănit, nu existau copii în unitatea de învățământ la momentul respectiv. S-au deplasat la școală primarul și viceprimarul”, a adăugat Marina Manea.

Sursă foto: Radu Ciorniciuc

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Poate Maia va deveni într-o zi președinta României”. Maia Sandu, întrebată din nou despre unirea Republicii Moldova cu România
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Cât durează finala Eurovision 2026. Ora la care se va termina spectacolul de la Viena
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
„Din doi săraci nu faci unul bogat”. Primăriile de la sat, în situații imposibile după „eficientizare”
Mediafax
Cel mai slab rezultat din istorie pentru titlurile de stat
Click
Cu ce sumă amețitoare se vinde fostul local al actorului Florin Călinescu: „Aici găseai cei mai buni papanași din București”. De ce a renunțat la afacere
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Localul celebru al lui Florin Călinescu a fost scos la vânzare. Suma cerută este amețitoare
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
De ce muzica agresivă îi calmează pe unii oameni. Ce spun psihologii despre metal, furie și anxietate