Prima pagină » Știri » Transportatorii au protestat în București . Piața Victoriei și Șoseaua Kiseleff, BLOCATE de mii de mașini

Transportatorii au protestat în București . Piața Victoriei și Șoseaua Kiseleff, BLOCATE de mii de mașini

Transportatorii au protestat în București . Piața Victoriei și Șoseaua Kiseleff, BLOCATE de mii de mașini
Transportatorii au început protestul din Piața Victoriei, unde au venit cu mii de taxiuri, camioane, autobuze și microbuze, pentru a cere reducerea tarifului RCA și eliminarea supraaccizei din prețurile carburanților începând din ianuarie 2016.

UPDATE 15.00 Protestul transportatorilor s-a încheiat.

UPDATE. O delegație a transportatorilor care protestează în Piața Victoriei și pe Șoseaua Kiseleff a intrat în Palatul Victoria, fiind invitată la discuții cu vicepremierul Vasile Dâncu și cu ministrul Transporturilor, Dan Costescu, cărora le va prezenta cererile manifestanților de reducere a tarifului RCA

Transportatorii au început să se adune în Piața Victoriei și pe Șoseaua Kiseleff încă de la ora 08.00, iar până la ora 10.00, când a început protestul, manifestanții și-au parcat mașinile în zona cuprinsă între sediul Guvernului și Arcul de Triumf, blocând traficul.

Circulația este închisă, de la ora 05.00 și până la ora 17.00, pe Șoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piața Victoriei, respectiv de la Arcul de Triumf până la Piața Presei Libere, în zona centrală-Mediană, traficul fiind deschis pe ambele sensuri ale străzii Arh. Ion Mincu și pe str. Paris. În cazul în care va fi necesar, se va restricționa traficul și pe breteaua care leagă Bd. Iancu de Hunedoara de Piața Victoriei.

În Piața Victoriei, traficul este deschis doar pe două benzi de circulație pe sens, între Bd. Aviatorilor și Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, asigurându-se circulația pe Calea Victoriei, Bd. Ion Mihalache, str. Buzești și Bd. Lascăr Catargiu.

În timpul restricițiilor de trafic, șoferii pot circula pe rutele Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării-DN1 și Bd. Ion Mihalache – Bd. Mareșal Averescu – Bd. Mărăști – Piața Montreal – DN1.

Transportatorii au început la ora 10.00 protestul din Piața Victoriei, unde au venit cu mii de taxiuri, camioane, autobuze și microbuze, pentru a cere reducerea tarifului RCA și eliminarea supraaccizei din prețurile carburanților începând din ianuarie 2016.

Organizatorii – Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Federația Operatorilor Români de Transport (FORT), Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale (ARTRI), Asociația Națională a Transportatorilor și Taximetriștilor Independenți (ANTTI), Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) și Asociația Operatorilor de Transport (APULUM) – au anunțat că la protest vor participa aproximativ 9.000 de oameni, 7.000 de autobuze, autocare și taxiuri care aparțin patronatelor cu activitate în domeniul transportului public de persoane și aproximativ 900 de autocamioane din domeniul transporturilor de marfă.

Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu, a declarat că s-a recurs la această formă de protest pentru a atrage atenția că măsurile luate în ultimul timp afectează atât transportatorii, cât și cetățenii posesori de autovehicule, care vor plăti RCA de aproximativ 1.000 de euro anual, mult peste puterea financiară a românilor.

„De asemenea, creșterile de taxe din transporturi vor afecta toate celelalte industrii și comerțul, prin creșterea prețurilor, astfel încât va produce o scădere a puterii de cumpărare, ce-i va afecta pe toți românii”, a mai spus Vasile Ștefănescu.

Transportatorii solicită intervenția autorității pentru un cost al primei RCA suportabil, în condițiile în care tariful RCA a ajuns să crească cu peste 300 la sută în ultimele șase luni pentru activitatea de transport persoane și transport marfă, inclusiv taxi.

De asemenea, transportatorii solicită eliminarea supraacizei, începând cu data de 1 ianuarie 2016, intervenția Guvernului pentru modificarea actelor normative (decizii ORDA) prin care operatorii de transport sunt obligați să plătească sume enorme pentru drepturile de autor, deși obiectul lor de activitate îl constituie transportul de persoane, și nu difuzarea operelor muzicale sau a muzicii ambientale în autobuze, taxiuri și urgentarea parcursului legislativ din partea Ministerului Transporturilor pentru proiectele actelor normative discutate și aprobate în Comisiile de dialog social (modificarea HG 69), documente care ar trebui înaintate la Guvern sau la Monitorul Oficial pentru publicare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli