Prima pagină » Știri » Un elev a găsit un portofel cu peste 400 de lei, iar la scurt timp a ajuns la poliție. „Gestul meu mi se pare absolut normal”

Un elev a găsit un portofel cu peste 400 de lei, iar la scurt timp a ajuns la poliție. „Gestul meu mi se pare absolut normal”

Un elev a găsit un portofel cu peste 400 de lei, iar la scurt timp a ajuns la poliție.
Un elev din Rădăuți a găsit un portofel cu bani și documente și a făcut o vizită la secția de poliție, pentru a-l preda.

Valentin Lavric, elev în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic din municipiul Rădăuți, mergea către școală, alături de alți colegi. La un moment dat, tânărul a văzut pe o trecere de pietoni un portofel și l-a ridicat de jos. Înăuntru se aflau banii și documentele unui localnic, scrie monitorulsv.ro.

Fără să stea pe gânduri, tânărul s-a îndreptat spre sediul Poliției, unde a predat ofițerului de serviciu portmoneul cu acte și cu suma de 439 de lei, urmând ca oamenii legii să găsească proprietarul.

„Gestul meu mi se pare absolut normal. Nu am fost tentat nicio clipă de banii de acolo și nu am ezitat niciun moment înainte de a merge cu portmoneul la poliție”, a declarat elevul de la Colegiul Tehnic din municipiul Rădăuți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Nicușor Dan, apariție surpriză la Făgăraș. Ținuta în care a fost surprins președintele
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
De ce unele suprafețe atrag praful și cum poți reduce depunerile din casă