Prima pagină » Știri » Urmașii grofului Banffy Daniel au pierdut procesul: peste 25.000 de hectare de pădure rămân la stat

Urmașii grofului Banffy Daniel au pierdut procesul: peste 25.000 de hectare de pădure rămân la stat

Urmașii grofului Banffy Daniel au pierdut procesul: peste 25.000 de hectare de pădure rămân la stat
Peste 25.000 de hectare de pădure, din patru comune mureșene, rămân în proprietatea statului român și administrarea Romsilva, ca urmare a unei decizii irevocabile a Tribunalului Brăila, care a respins ca nefondată o cerere de revizuire formulată de urmașii grofului Banffy Daniel.

Prefectura Mureș a anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă, că peste 25.000 de hectare de pădure din comunele mureșene Stânceni, Lunca Bradului, Deda și Răstolița vor rămâne în proprietatea statului român, după ce urmașii grofului Banffy Daniel au pierdut irevocabil procesul pe care l-au intentat la Tribunalul Brăila, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Mureș de pe lângă Instituția Prefectului Județul Mureș a câștigat în 9 octombrie, în instanță, la Tribunalul Brăila, în mod irevocabil suprafața de 25.377 de hectare de pădure solicitată la reconstituire de către S.C. Domeniul Silvic Gudeamesterhaza S.A. prin administrator Bethlen Ana. Aceasta este urmașa fostului grof Banffy Daniel. Acționari mai erau și Banffy Lasylo, Bannfy Ioan Sr., Banffy Ioan jr. Cu alte cuvinte, această suprafață forestieră situată în localitățile Stânceni, Lunca Bradului, Deda și Răstolița, de pe Valea Mureșului Superior, rămâne în proprietatea statului român, în administrarea Romsilva – Direcția Silvică Mureș”, se arată în comunicat.

Potrivit site-ului Tribunalului Brăila, urmașii grofului Banffy Daniel au formulat cerere de revizuire a unei sentințe din luna mai 2012 a aceleiași instanțe, care le-a fost respinsă ca nefondată.

În actele depuse la dosar se arată că Domeniul Silvic Gudeamesterhaza S.A. a invocat în susținerea cererii de revizuire înscrisuri obținute de la Arhivele Naționale Mureș, dar și un „Memorandum”, „pretins a fi fost descoperit la unul din membrii familiei Banffy din Budapesta”.

Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Mureș a contestat primele înscrisuri ca fiind introduse tardiv, arătând, în ce privește ultimul act – redactat în limba germană, purtând data de 11 ianuarie 1934 și care a fost prezentat Tribunalului Brăila în aprilie 2014 – că acesta nu are nicio semnătură sau ștampilă.

Comisia a cerut instanței din Brăila să respingă cererea de revizuire bazată pe acest act, apreciind că „nu are nicio valoare, este o simplă foaie de hârtie”, întrucât traducerea acestuia nu e certificată de un traducător autorizat și legalizată ca atare de un notar public.

În mai 2013, moștenitorii familiei nobiliare Banffy, asociați în Domeniul Silvic Gudeamesterhaza, au pierdut, tot la Tribunalul Brăila, un alt proces intentat Comisiei județene de fond funciar Mureș, în care reclamau nerestituirea celor peste 25.000 de hectare de pădure din județ de către comisie, proces în care formulaseră contestație în anulare.

La acest moment, Prefectura Mureș mai are procese pentru încă aproximativ 40.000 de hectare de pădure, pe rolul mai multor instanțe din țară.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cuba susține că a ucis patru persoane după focuri trase de o ambarcațiune din SUA
Digi24
O țară din Europa se pregăteşte să includă utilizarea banilor cash în Constituţie
Cancan.ro
Surpriză la Asia Express 2026! Cu cine va face echipă Gabi Torje în competiție
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Rusia trimite migranți în Europa prin tuneluri secrete din Belarus
Mediafax
Cât de exacte sunt afirmațiile lui Trump din discursul privind Starea Uniunii?
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Cine este Lăcrămioara, iubita lui Florin Prunea? Deși nu a divorțat, Hanțu se afișează cu femeia în vârstă de 50 de ani
Ce se întâmplă doctore
Alimentele ieftine cu care Nicoleta Luciu a slăbit 35 de kg, în mai puțin de două luni. Sunt accesibile tuturor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numar record de amenzi, în San Francisco, după ce Poliția a montat radare fixe: Peste 90.000 de abateri, în doar 5 luni
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică