Prima pagină » Știri » Vaslui: Șase persoane, rănite după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit cu un camion

Vaslui: Șase persoane, rănite după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit cu un camion

Vaslui: Șase persoane, rănite după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit cu un camion
Șase persoane au fost rănite, vineri, după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit cu un camion, accidentul producându-se în municipiul Huși, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Șase persoane au fost rănite, vineri, după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit cu un camion, accidentul producându-se în municipiul Huși, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accidentul s-a produs în jurul orei 9.30, iar în microbuz se aflau 12 pasageri.

Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, accidentul a avut loc pe drumul european E 581, care traversează municipiul Huși, și a avut drept cauză nerespectarea distanței regulamentare de către șoferul microbuzului față de mașina care circula înaintea sa. Astfel, în dreptul unei benzinării din oraș microbuzul a intrat în partea din spate a autobasculantei.

În urma impactului, șase pasageri din microbuz au fost răniți, fiind preluați de mai multe ambulanțe și transportați la Spitalul Municipal Huși, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Microbuzul implicat în accident făcea o cursă pe ruta Oțetoaia – Huși.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...