Prima pagină » Știri » Veste bună pentru românii care vor să devină părinți adoptivi

Veste bună pentru românii care vor să devină părinți adoptivi

Veste bună pentru românii care vor să devină părinți adoptivi
Persoanele care adoptă ar putea să beneficieze de un concediu de până la doi ani, pentru a ajuta copilul să se adapteze în noua familie, a anunțat joi, la Conferința Națională pentru Adopție, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Gabriela Coman.

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a spus că această prevedere a fost introdusă în propunerile de modificare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopției, în urma cererilor pe care ANPDCA le-a primit de la părinți care au adoptat, de la fundațiile care au experiență în acest domeniu, dar și de la specialiștii din direcții.

„Ne-am gândit să intervenim cu această modificare la lege, nu atât pentru nevoile adoptatorului, ci pentru nevoile copilului care a fost adoptat. Mulți dintre acești copii vin, în această etapă, cu oarecare tulburări emoționale, uneori cognitive, alții cu probleme de sănătate. În plus, ei au nevoie de statul mamei acasă lângă ei, pentru o anumită perioadă, până când se acomodează. Nevoile copiilor adoptabili și adoptați diferă mult și semnificativ față de nevoile unui copil biologic. La fel, și nevoia de intervenție a familiei care a adoptat copilul este alta. Din aceste considerente, și pentru a ne asigura că cel mic nu mai trece prin alte stări emoționale sau prin alte dificultăți în evoluția lui, ne-am gândit să cuprindem în proiectul de modificare a Legii 273 și acest concediu, pe care sperăm să ni-l aprobe cei care decid mai departe”, a declarat Gabriela Coman.

Ea a explicat că și-ar dori ca acest concediu să fie similar celui pentru îngrijirea copilului, însă acest lucru nu a fost încă stabilit.

„Trebuie să mai vorbesc cu specialiștii, pentru că, în funcție de vârsta copilului, s-ar putea să avem nevoie și de perioade de concediu diferite. Eu l-aș vrea similar cu perioada de concediu acordată pentru copilul care are 0 – 2 ani, dar s-ar putea ca pentru copiii mai mari să reducem puțin din perioadă. Nu ne-am gândit încă”, a mai spus președintele ANPDCA, amintind că, în prezent, acest concediu se acordă doar celor care adoptă copii mai mici de doi ani.

Simona Czudar, președintele organizației Ador Copiii și părinte adoptiv, a declarat că a solicitat acest concediu chiar și Avocatului Poporului, printr-un memoriu.

„Este în primul rând nevoia copilului venit din sistemul de protecție specială de a fi integrat într-o nouă familie și într-o nouă structură. Practic, când are loc o adopție, copilul trăiește un nou abadon. El se desparte de asistentul maternal sau de persoanele de referință alături de care a crescut până în momentul adopției. Și dacă tot ne preocupă copilul, trebuie să îi recunoaștem această nevoie de asistență și de servicii specializate și după integrarea în familia adoptivă. Perioada de acomodare a lui la noua structură și la noile repere din viață diferă în funcție de trauma prin care el a trecut, de vârsta pe care o are. După modelul statului francez, sper să reușim să determinăm autoritățile din România să adopte o astfel de preveedere și în țară”, a spus Czudar.

Ea a mai spus că, în cazul său, acomodarea cu copilul a durat peste șase luni din momentul adopției.

„Ca și multe alte familii, a trebuit să îmi dau demisia și să rămân acasă cu fetița, ca să o ajut să se integreze în familie și să depășească stresul acomodării la noul oraș, la noua casă, la noua structură. Șocul este foarte mare și trebuie să fim alături de ei și să îi ajutăm. A fost dificil”, a mai spus președintele Ador Copiii.

Și directorul executiv al Fundației SERA România, Bogdan Simion, consideră că un astfel de concediu este necesar. În opinia sa, perioada pentru care se acordă acest concediu ar trebui să fie stabilită în funcție de realitățile copilului și ale familiei.

„Adaptarea copilului și a familiei este un proces continuu. Familia naturală se adaptează în permanență la dezvoltarea copilului și copilul se adaptează în permanență la părinții săi. (…) Dacă privim adopția ca o naștere a unui copil într-o nouă familie, cred că ar trebui aplicate aceleași norme, așa cum se aplică părinților naturali. (…) În funcție de profilul copilului, cred că și acest concediu ar trebui adaptat la realitățile copilului și ale familiei. Dar, în orice caz, un astfel de concediu ar trebui aplicat și familiilor adoptive”, a spus Bogdan Simion.

Actuală formă a Legii adopției este în vigoare din 7 aprilie 2012, una dintre principalele modificări aduse de aceasta fiind deschiderea parțială a adopțiilor internaționale, în sensul în care și românilor care locuiesc în străinătate le este permis să înfieze un copil din România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
O bacterie prezentă în intestinul a până la 20% dintre oamenii sănătoși ar putea favoriza cancerul de colon. Ce au descoperit cercetătorii
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Astronauții chinezi au înregistrat cea mai scăzută temperatură atinsă vreodată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi