Prima pagină » Știri » VREMEA. Buzău: Aproape 10.000 de consumatori casnici din județ, fără curent electric din cauza viscolului

VREMEA. Buzău: Aproape 10.000 de consumatori casnici din județ, fără curent electric din cauza viscolului

VREMEA. Buzău: Aproape 10.000 de consumatori casnici din județ, fără curent electric din cauza viscolului
VREMEA. Aproape 10.000 de consumatori casnici din județul Buzău au rămas fără curent electric.

VREMEA. Aproape 10.000 de consumatori casnici din județul Buzău au rămas fără curent electric, remedierea avariilor fiind de durată din cauza viscolului foarte puternic, a zăpezii și a drumurilor blocate, mai multe persoane rămânând cu mașinile în zăpadă, între aceștia, un libanez care a fost dus la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Marius Sârbescu, sâmbătă noapte sunt afectate parțial cinci localități, Năeni, Mărăcineni, Rușețu, Țintești, Scorțoasa, dar și municipiul Buzău, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un cartier întreg din municipiul Buzău unde majoritatea locuitorilor au montate centrale de apartament care nu funcționează în lipsa curentului electric nu beneficiază de acest serviciu de mai multe ore și, cel mai probabil, avaria nu va fi remediată în noaptea de sâmbătă spre duminică.

De asemenea, 11 localități sunt afectate total, mii de oamenii din Amaru, Blăjani, Cănești, Chiliile, Glodeanu Sărat, C.A. Rosetti, Luciu, Largu, Poșta Cîlnău, Vernești și Zărnești, neavând curent electric de mai multe ore din cauza avariilor apărute pe fondul viscolului extrem de puternic.

Conform lui Sârbescu, probleme sunt în continuare și pe șoselele care tranzitează județul Buzău. Astfel, o ambulanță BGS care trebuia să preia doi bolnavi ce necesitau dializă nu a ajuns nici la ora actuală la destinație. Din cauza troienelor care împiedicau înaintarea autosanitarei, comanda ISU Buzău a trimis în zonă o șenilată care să-i transporte spre spital pe bolnavi și pe șoferul autosanitarei.

În cele din urmă, cei doi pacienți au fost preluați, iar șenilata s-a îndreptat spre localitatea Șarânga pentru a mai prelua doi bolnavi.

La ora transmiterii acestei știri, autovehiculul cu patru bolnavi la bord încearcă să ajungă la Spitalul Județean Buzău.
De asemenea, la intersecția DN 2 E85 cu DJ 203G a rămas blocată o ambulanță cu asistent medical și conducător auto de la substația Mihăilești, drumarii intervenind cu utilaje și un pluton de jandarmi pentru deblocare.

Pe DJ 205 A, Lipia – DN 1 B – zece autoturisme cu 12 persoane au fost blocate în trafic, în cele din urmă reușindu-se evacuarea persoanelor și transportarea lor în condiții sigure.

Totodată, pe DN 2B, la ieșirea din Buzău spre Brăila, patru mașini cu cinci persoane sunt blocate, drumarii intervenind la această oră pentru deblocarea lor.

Pe DN2 E85, zona Mihăilești – Florica, 20 autovehicule cu 32 persoane au fost blocate în trafic, persoanele fiind evacuate și cazate la sediul Primăriei Mihăilești.

În județul Buzău, sâmbătă noapte sunt blocate 17 drumuri județene și toate cele cinci drumuri naționale, cu excepția DN 10 Buzău – Brașov, pe care este instituită restricție de tonaj pentru mașinile mai mari de 7, 5 tone.

La sediul Primăriei municipiului Râmnicu Sărat au fost cazate 27 persoane: 21 de turiști din Republica Moldova care se deplasau de la Chișinău spre Atena și șase persoane din Ploiești.

De asemenea, mai mulți străini au rămas înzăpeziți în județul Buzău. Astfel, este cazul unui cetățean libanez care a rămas blocat în trafic în dreptul localității Smeeni, bărbatul încercând să ajungă în prima localitate, Albești, pentru a cere ajutor autorităților. Pe drum însă, din cauza vântului extrem de puternic, bărbatului i s-a făcut rău.

În stare de șoc, cetățeanul libanez a fost găsit de câțiva cetățeni și dus de urgență la spitalul din localitatea Smeeni, unde a primit îngrijiri medicale, la același spital fiind și câțiva cetățeni ucraineni, dar și mai mulți copii din Sălaj.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
De la un telefon la o tragedie cumplită. Fiul și părinții lui au murit după ce au căzut de pe o stâncă
Digi24
Mai trecem la ora de iarnă în 2026? Ce s-a decis după anii de discuții privind renunțarea la acest obicei
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Avantajul surprinzător pe care îl au oamenii care iau notițe cu pixul și hârtia