Prima pagină » Știri externe » MAE confirmă decesul unui cetățean român în accidentul din Franța

MAE confirmă decesul unui cetățean român în accidentul din Franța

MAE confirmă decesul unui cetățean român în accidentul din Franța
Ministerul Afacerilor Externe confirmă decesul unui cetățean român în accidentul din Franța, fără a preciza vârsta acestuia, la care se adaugă patru răniți grav, 27 de răniți cu diverse forme de traumatisme care nu pun viața în pericol și opt persoane cu traumatisme ușoare.

Ministerul Afacerilor Externe confirmă decesul unui cetățean român în accidentul din Franța, fără a preciza vârsta acestuia, la care se adaugă patru răniți grav, 27 de răniți cu diverse forme de traumatisme care nu pun viața în pericol și opt persoane cu traumatisme ușoare.

„Conform datelor transmise de autoritățile franceze este vorba despre patru răniți grav, 27 de persoane cu diverse forme de traumatisme, care nu pun viața în pericol, opt persoane cu traumatisme ușoare și un decedat. Autoritățile franceze au intervenit prompt cu toate mijloacele necesare, în momentul de față toate victimele au fost evacuate și se află sub îngrijire medicală de specialitate”, precizează un comunicat al MAE remis agenției MEDIAFAX.

Ambasada României la Paris va acorda sprijin pentru repatrierea persoanelor afectate de accident.

La fața locului s-au deplasat și sunt prezenți atât consulul general al României la Marsilia, cât și consulul onorific al României la Nisa.

Atât Ambasada României la Paris, cât și Consulatul General al României la Marsilia mențin legătura permanent cu autoritățile franceze implicate.

Pentru a veni în sprijinul familiilor victimelor accidentului rutier din Franța, Ministerul Afacerilor Externe a activat Unitatea de Alertă din cadrul Centrului Consular de Crize, existent în MAE, și a pus la dispoziția familiilor cetățenilor români implicați în accident două linii telefonice dedicate – 0730.717.970 și 021.431.15.98.

Potrivit MAE, accidentul rutier a avut loc în jurul orei locale 09.30, pe autostrada A8, în dreptul localității Vidauban (lângă Marsilia), fiind implicat un autocar transportând 40 de cetățeni români, care se deplasa din direcția Madrid către România.

Din datele preliminare cauza probabilă a accidentului ar fi explozia unui pneu, autocarul răsturnându-se și intrând pe contrasens, mai precizează comunicatul MAE.

Premierul Victor Ponta a convocat, duminică după-amiază, la Guvern, o celulă de criză formată din miniștrii Internelor, Afacerilor Externe, Sănătății și secretarul de stat Raed Arafat, urmare a accidentului din Franța în care a fost implicat un autocar în care se aflau cetățeni români.

„Având în vedere gravul accident de circulație înregistrat în această dimineață în Franța, în care au fost implicați mai mulți cetățeni români, primul-ministru Victor Ponta a cerut autorităților centrale și locale să se mobilizeze de urgență și să se implice în rezolvarea acestei situații de criză, pentru a veni atât în sprijinul victimelor dar și în sprijinul familiilor acestora”, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis agenției MEDIAFAX.

Conform sursei citate, la ora 17.00 primul ministru Victor Ponta a convocat la Guvern „o celulă de criză” formată din ministrul de Interne, Mircea Dușa, ministrul de Externe, Titus Corlățean, ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, și secretarul de stat din Ministerul Sănătății Raed Arafat.

La finalul întâlnirii vor avea loc declarații de presă, informează Guvernul.

Autocarul care transporta cetățeni români implicat în accidentul din Franța aparținea unei firme din Bistrița și fusese închiriat unei firme din Suceava, deplasându-se din direcția Madrid spre România, a informat duminică Ministerul român de Externe, la solicitarea MEDIAFAX.

Un bebeluș a murit după răsturnarea autocarului cu pasageri români în sud-estul Franței, alte 30 de persoane fiind în stare gravă, dintre care trei în stare critică, a relatat ziarul local Var Matin, în ediția online.

„Suntem în contact cu autoritățile franceze, știm că s-a montat la locul accidentului un spital de campanie, au fost implicați 100 de pompieri, patru elicoptere. E o mobilizare extraordinară, al ajutorului medical și logistic, autoritățile franceze sunt foarte eficiente din acest punct de vedere”, a declarat pentru MEDIAFAX, Ioan Morar, consulul general al României la Marsilia.

El a adăugat că printre pasagerii autovehiculului se aflau și copii.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian a dat „nota 4” filmului lui Cristian Mungiu
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în stare critică la spital
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Un studiu făcut în Sibiu ridică semne de întrebare: De ce refuză elevii iaurtul și cornul?