Prima pagină » Știri externe » Mitt Romney susține că Iranul este „cel mai mare eșec” al președintelui Barack Obama

Mitt Romney susține că Iranul este „cel mai mare eșec” al președintelui Barack Obama

Candidatul republican la Casa Albă, Mitt Romney, a declarat că gestionarea dosarului iranian de către Barack Obama a fost probabil "cel mai mare eșec" al acestuia, promițând o aborare diferită dacă va fi ales, relatează AFP.

Într-un interviu acordat duminică postului de televiziune NBC, Romney nu a precizat ce măsuri va lua referitor la Iran, în privința căruia principalele puteri occidentale se tem că încearcă să se doteze cu arma atomică.

„Este probabil cel mai mare eșec (al lui Obama) pentru că se referă la cel mai mare pericol cu care se pot confrunta America și lumea: Iranul dotat cu arma nucleară”, a declarat Romney.

„Președintele nu a reușit să ne îndepărteze de amenințarea unui Iran dotat cu arma nucleară și, de fapt, Iranul este mai aproape de a avea arma nucleară în prezent decât atunci când a preluat el funcția, în urmă cu patru ani, a adăugat candidatul republican.

„Politica președintelui Obama a fost de a încerca să se apropie de președintele (Mahmoud) Ahmadinejad. Această politică nu a funcționat, iar rezultatul este că Iranul este mai aproape de a avea arma nucleară”, a continuat Mitt Romney.

„Eu voi avea o abordare diferită a acestui dosar (…). Aceasta începe cu sancțiuni care vor incomoda cu adevărat țara. Acest lucru ar fi trebuit făcut cu mult timp înainte”, a conchis el.

Iranul este în prezent supus celor mai importante sancțiuni cu care s-a confruntat de-a lungul timpului din partea Statelor Unite și Europei.

Discuțiile între Teheran și țările occidentale sunt în impas, dar Statele Unite nu au renunțat total la rezolvarea acestui diferend pe care diplomatică. Washingtonul nu va analiza posibilitatea unei intervenții armate decât ca ultimă soluție.

Totiși, potrivit publicației britanice Sunday Times, Israelul analizează posibilitatea de a lansa impulsuri electromagnetice (IEM) împotriva Iranului pentru a paraliza rețelele acestuia de transport și comunicațiile și pentru a opri în acest fel programul său nuclear.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A plecat în 1998 și a ajuns abia azi acasă! Incredibila aventură de 28 de ani
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
Europa se pregătește pentru un atac cu numeroase victime. Scenariul din spatele ușilor închise
Click
Christa Pike își revine după cele două injecții letale. Avocații ei spun că este conștientă și vorbește
Digi24
Bilanțul Armatei ucrainene după primele două luni cu un nou comandant. Cu ce cuvânt descriu subordonații strategia generalului Drapatîi
Cancan.ro
Trio-ul Marcel, Armina &Jaguarul, complot ireal la Insula iubirii. Dată afară din emisiune, soția lui Maluma i-a 'SPART' casa Jaguarului
Ce se întâmplă doctore
Neti Sandu trage un semnal de alarmă pentru o zodie în octombrie. Probleme pe mai multe planuri
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!