Prima pagină » Știri » Timișoara: 14 „cocons”, în care sunt așezați copiii născuți prematur, donate Clinicii Bega

Timișoara: 14 „cocons”, în care sunt așezați copiii născuți prematur, donate Clinicii Bega

Un număr de 14 "cocons", suporturi speciale din pânză în care sunt așezați copiii născuți prematur astfel încât să stea în aceeași poziție ca în uterul mamei, au fost donate, marți, Secției de Neonatologie a Clinicii Bega din Timișoara, de către o organizație non-guvernamentală.

Potrivit medicului Mihaela Nodiți, coordonatorul proiectului din cadrul Clubului Soroptimist Internațional Timișoara, care a făcut donația, recipientele sunt confecționate din material textil și se folosesc cu succes în lume de peste șase ani, în secțiile de neonatologie, pentru îngrijirea nou-născuților prematuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Acești «cocons» pe care i-am donat astăzi (marți – n.r.) Clinicii Bega sunt folosiți cu succes în lume de peste șase ani. Sunt confecționați din material textil, flexibil, iar pereții dau impresia nou-născutului că sunt uterul mamei, iar mijlocul dă impresia că acolo este lichidul amniotic. Aceste recipiente pot fi reglate în funcție de mărimea copilului. Ele reglează somnul copilului și refluxul gastric. De asemenea, se evită deformarea capului, pentru că se știe că de multe ori copilul stă pe o parte sau alta și în acest fel i se deformează capul”, a declarat dr. Mihaela Nodiți.

Donația a fost bine primită de medicii din Clinica Bega, aceștia spunând că până acum în jurul copiilor născuți prematur se puneau scutece de pânză.

„Până acum nu am avut așa ceva în clinică, iar donația este binevenită. Putem așeza acești «cocons» direct în incubator, iar nou-născutul stă acolo ca în uterul mamei. Până acum am folosit scutece din pânză pe care le-am așezat împrejurul copilului pentru a-i da impresia că este încă în uter”, a declarat dr. Constantin Ilie, șeful Secției de Neonatologie din cadrul Clinicii Bega.

Potrivit lui Constantin Ilie, la Clinica Bega din Timișoara se nasc, anual, 80-100 de copii cu prematuritate extremă, iar mortalitatea este de circa 20 la sută.

Valoarea donației este de 900 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ