Prima pagină » Economic » Proiectul de Hotărâre privind creșterea taxelor, impozitelor și amenzilor locale a fost ȘTERS de pe site-ul oficial de la Finanțe: „A existat o inadvertență”.UPDATE

Proiectul de Hotărâre privind creșterea taxelor, impozitelor și amenzilor locale a fost ȘTERS de pe site-ul oficial de la Finanțe: „A existat o inadvertență”.UPDATE

Proiectul de Hotărâre privind majorarea taxelor și impozitelor locale, dar și creșterea amenzilor cu 16,05% începând cu anul viitor a fost șters de pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor Publice (MFP), după ce miercuri seară premierul Victor Ponta a declarat că nu a fost consultat în luarea acestei măsuri.

UPDATE:  Reprezentanții MFP susțin că inadvertanța apărută în cadrul proiectului privind majorarea taxelor, impozitelor și amenzilor locale din 2013 a fost cauzată de faptul că „prognoza actuală privind rata medie a inflației pentru anul 2012, care trebuie folosită la stabilirea indicerul de indexare, este în prezent mai mică decât cea luată în calcul la cuantificarea impactului fiscal de la momentul analizei preliminare”, după cum explică aceștia într-un comunicat de presă.

Astfel, cei de la MFP vor fi nevoiți să revizuiască analiza de impact și să o rediscute cu reprezentanții instituțiilor financiare internaționale.

Rata medie a inflației pentru perioada 2010-2012 este de 16,05%. Cel mai ridicat nivel s-a înregistrat în anul 2010 când rata medie a inflației a fost de 6,09%. Potrivit reprezentanților MFP, aceasta a fost cauzată de „deciziei Guvernului de la acea dată de creștere a TVA de la 19% la 24%”.

„Practic, indexarea prevăzută de Codul Fiscal pentru 2013 este influențată în proporție substanțială de tipul de politici de ajustare ale guvernărilor anterioare din anii 2010-2011”, se mai menționează în cadrul comunicatului de presă.


Proiectul de Hotărâre privind majorarea taxelor și impozitelor locale, dar și creșterea amenzilor cu 16,05% începând cu anul viitor a fost șters de pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor Publice (MFP), după ce miercuri seară premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu televizat, că nu a fost consultat în luarea acestei măsuri.

Întrebați de gândul de ce a fost șters de pe site-ul oficial proiectul în cauză, reprezentanții MFP au explicat că „a existat o inadvertență”  și că nu pot oferi mai multe informații.

„Știm doar că a fost scos de pe site și va fi republicat ori în cursul zilei de azi, ori în curând”, au declarat pentru gândul reprezentanții biroului de presă din cadrul ministerului.

DESCARCĂ DE AICI PRIMA VARIANTĂ A PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE.

DESCARCĂ DE AICI NOTA DE FUNDAMENTARE.

Conform proiectului de Hotărâre, valoarea taxelor și impozitelor locale, dar și a amenzilor, ar crește cu 16,05% în 2013, cei de la MFP estimând că o astfel de majorare va aduce în următorii trei ani venituri suplimentare la buget de 531,62 milioane de lei.

„Când am văzut știrea – căci eu n-am văzut propunerea – l-am sunat pe ministrul Florin Georgescu și am spus: Domnule, ați înnebunit, ce aveți?. El a spus că nu știe nimic și că-l sună pe secretarul de stat Liviu Voinea. Îl sună pe Voinea care spune: nu știu nimic. Că așa este la Ministerul Finanțelor, este ca într-o „scrisoare pierdută”, a explicat, miercuri seară, premierul.

„După care m-au sunat înapoi, în aceeași ordine ierarhică, și mi-au explicat. Sigur, discuția nu a fost așa de veselă cum o descriu eu”, a mai adăugat Ponta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră