Prima pagină » Magazin » „După dealuri”, de Mungiu, considerat eligibil pentru o NOMINALIZARE LA OSCAR

„După dealuri”, de Mungiu, considerat eligibil pentru o NOMINALIZARE LA OSCAR

Lungmetrajul "După dealuri", de Cristian Mungiu, a fost inclus printre cele 71 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2013, a anunțat, luni, Academia de film americană, citată de AFP.

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost inclus printre cele 71 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2013, a anunțat, luni, Academia de film americană, citată de AFP.

Premiat pentru scenariu și pentru interpretare – un dublu trofeu, acordat actrițelor Cosmina Stratan și Cristina Flutur – la Festivalul de la Cannes, filmul „După dealuri” este scris și regizat de Mungiu și inspirat de romanele non-ficționale ale Tatianei Niculescu Bran.

„După dealuri” spune povestea a două fete care au crescut împreună și care se reîntâlnesc după câțiva ani de despărțire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichița, prietena ei din copilărie față de care se simte încă foarte atașată. Voichița și-a găsit însă calea în credință, iar maicile printre care trăiește la mănăstire țin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâștige afecțiunea Voichiței, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forța care o animă.

Filmul a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor de un juriu format din Eugenia Vodă, critic de film și realizator TV, Magda Mihăilescu, critic de film, Cristina Corciovescu, critic și istoric de film, Mihai Chirilov, critic de film,director artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania,Cluj, Dana Duma, critic de film, Dinu Tănase, director de imagine și regizor, și Eugen Atanasiu, critic de film.

Aceasta este pentru a doua oară când Mungiu intră în cursa pentru premiile Academiei americane, după ce, în 2007, filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, premiat cu Palme d’Or la Cannes, a reprezentat propunerea României la Oscar. Însă atunci Mungiu nu a reușit să obțină o nominalizare la premiul Oscar. În schimb, filmul a primit nominalizări la premiile Globul de Aur și César.

Academia de film americană va face o primă selecție din cele 71 de lungmetraje, din care ulterior vor fi alese cele cinci nominalizări, care vor fi anunțate pe 10 ianuarie 2013, alături de celelalte categorii de premii Oscar.

Gala de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Dolby Theater (fostul Kodak Theater) din Hollywood.

Potrivit presei de specialitate de la Hollywood, cei doi mari favoriți la premiul Oscar pentru film străin din 2013 sunt „Intouchables” (Franța) și „Amour” (Germania).

Filmul francez, distribuit în SUA de Harvey Weinstein – care are la activ 5 premii Oscar în calitate de producător, cel mai recent obținut pentru „Artistul/ The Artist”, anul acesta -, s-a bucurat de un mare succes internațional și a avut încasări pe plan mondial de 380 de milioane de dolari.

În ceea ce privește „Amour”, acesta a fost recompensat cu premiul Palme d’Or la ediția de anul acesta a Festivalului de la Cannes. Michael Haneke a fost nominalizat la Oscar și în 2010, pentru „Panglica albă”.

Printre cele 71 de filme eligibile pentru o nominalizare la Oscar se numără cele mai recente producții ale unor cineaști prestigioși, precum „La vie sans principe”, de Johnnie To (Hong Kong), „Caught in the web”, de Chen Kaige (China), și „Pieta”, de Kim Ki-duk (Coreea de Sud), premiat cu Leul de Aur la Veneția, în 2012. De asemenea, anul acesta, a fost inclus pentru prima dată în listă un film kenyan, „Nairobi Half Life”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Numele lui Donald Trump, pe linia electrică dintre România și Republica Moldova. Anunțul făcut la Chișinău
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Christa Pike își revine după cele două injecții letale. Avocații ei spun că este conștientă și vorbește
Digi24
Bilanțul Armatei ucrainene după primele două luni cu un nou comandant. Cu ce cuvânt descriu subordonații strategia generalului Drapatîi
Cancan.ro
Trio-ul Marcel, Armina &Jaguarul, complot ireal la Insula iubirii. Dată afară din emisiune, soția lui Maluma i-a 'SPART' casa Jaguarului
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce se moare, de fapt, pe șoselele din România? Statistica pe 2025 este uluitoare
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!