Prima pagină » Magazin » Hilary Mantel a făcut istorie, câștigând pentru a doua oară prestigiosul Man Booker Prize

Hilary Mantel a făcut istorie, câștigând pentru a doua oară prestigiosul Man Booker Prize

Romanciera britanică Hilary Mantel a făcut istorie, marți, când a câștigat pentru a doua oară în carieră Man Booker Prize, devenind astfel prima femeie și primul autor britanic care câștigă de două ori acest premiu literar prestigios, informează AFP.

Hilary Mantel, în vârstă de 60 de ani, a fost premiată pentru romanul „Bring up the Bodies”, al doilea volum din trilogia ei consacrată lui Thomas Cromwell. Scriitoarea britanică a câștigat Man Booker Prize și în 2009, cu „Wolf Hall”, primul volum din această trilogie dedicată consilierului regelui Henric al VIII-lea.

„Ei bine, nu știu ce să mai zic. Aștepți vreme de 20 de ani să câștigi un Booker Prize și, apoi, două astfel de premii vin dintr-o dată peste tine”, a declarat romanciera britanică, cu ocazia ceremoniei de înmânare a premiului, organizată marți seară, la complexul cultural Guildhall din Londra.

Doar alți doi autori au câștigat în trecut de două ori premiul Man Booker: australianul Peter Carey, în 1988 și 2001, și sud-africanul John Maxwell Coetzee, în 1983 și 1999.

„Bring up the Bodies” este o ficțiune care se desfășoară în 1535, atunci când Anne Boleyn, a doua soție a regelui Henric al VIII-lea, nu reușește să îi ofere acestuia un fiu. „Scriind, m-am simțit cuprinsă de acea ambianță otrăvită, tensionată, de la curte. M-am simțit în pericol”, spune Hilary Mantel, referindu-se la atmosfera „nocivă” de la curtea regală britanică din acea epocă, când două dintre soțiile regelui britanic au fost executate.

Peter Stothard, președintele juriului, a considerat că romanul lui Mantel premiat de această dată „îl depășește cu mult pe primul” din trilogie, premiat la rândul său în 2009. „Această dublă recompensă este cât se poate de meritată”, a spus el, estimând că Hilary Mantel a „reinventat regulile în domeniul ficțiunilor istorice” odată cu publicarea romanului „Bring up the Bodies”.

Ceilalți cinci finaliști din acest an pentru Man Booker Prize au fost poetul indian Jeet Thayil, selectat pentru volumul „Narcopolis”, autorul malaysian Tan Twan Eng, pentru volumul „The Garden of Evening Mists”, și trei autori britanici: Alison Moore, pentru „The Lighthouse”, Deborah Levy, pentru „Swimming Home”, și Will Self, pentru „Umbrella”. De fapt, Will Self era considerat cel mai serios concurent pentru Hilary Mantel pentru obținerea premiului Man Booker din acest an.

În 2011, Man Booker Prize i-a revenit scriitorului Julian Barnes, pentru romanul „The Sense of an Ending”.

Man Booker Prize, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, este acordat celui mai bun roman de ficțiune scris în limba engleză, publicat în ultimul an în Marea Britanie, Irlanda sau în statele Commonwealth.

Autorul primește un cec de 50.000 de lire sterline (62.000 euro), dar cel mai important lucru este că acest premiu îi asigură notorietatea mondială și vânzări record ale operelor sale.

Printre laureații edițiilor precedente se numără autori celebri, precum Salman Rushdie, Kazuo Ishiguro, Margaret Atwood, Ben Okri și Thomas Keneally.

Recomandarea video

Mediafax
Viktor Orban numește care este adevărata amenințare pentru Ungaria: „O sursă de pericol iminent”
Digi24
Militarii NATO, învinși de ucraineni. Un exercițiu a arătat cum o echipă mică de operatori de drone a câștigat în fața aliaților
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Fostă patinatoare, jefuită și ucisă brutal. A fost împușcată în propria mașină, la doar 28 de ani
Mediafax
Prințul William îl voia pe Andrew alungat din familia regală „înainte ca situația să se agraveze”, după interviul despre relația acestuia cu Epstein
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
România, printre ultimele locuri din lume la adopția de mașini electrice
Descopera.ro
Balcanii și Marile Puteri. Ce se întâmpla aici în anii 1912–1913
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
De ce riscă Ungaria să returneze 10 miliarde de euro către Comisia Europeană?