Prima pagină » Știri politice » Președintele PPE: „O nouă suspendare a lui Băsescu ar fi o greșeală. Antonescu spune MINCIUNI”

Președintele PPE: „O nouă suspendare a lui Băsescu ar fi o greșeală. Antonescu spune MINCIUNI”

Președintele PPE:
Președintele PPE, Wilfried Martens, a precizat în conferința de presă de la finalul congresului de la București că el și colegii săi europeni au venit în România "pentru a repara răul făcut în ultimele luni".

Suspendarea pentru a treia oară a președintelui Traian Băsescu „ar fi o eroare”, chiar și în condițiile în care USL câștigă majoritatea parlamentară după alegeri, susține Wilfried Martens, președintele PPE.

La finalul Congresului popularilor europeni care a avut loc la București, Martens a afirmat că „e nevoie de o relație echilibrată între președinte Traian Băsescu USL”. El a argumentat că „situația din România nu e unică. Și-n Franța este o situație similară”, fiind necesar ca „Președintele Traian Băsescu și USL trebuie să coabiteze”.

Totodată, liderul PPE a etichetat drept „minciuni” afirmațiile lui Crin Antonescu potrivit cărora adversarii politici ai USL s-ar fi comportat ca „slugi ale instituțiilor europene”. „Guvernele statelor membre nu sunt în niciun caz sclavii UE. Acestea sunt minciuni. Deciziile se iau în comun”, a explicat Martens.

În discursul de miercuri de la lansarea candidaților USL de pe Arena Națională, Antonescu a susținut că România trebuie să aibă „drept de vot în Europa și nu doar drept de ascultat”. „Noi, cei care conducem și vom conduce România, în numele poporului român și pentru poporul român vom fi partenerii și nu slugile instituțiilor europene. (…) Putem sta în fața oricui din Europa ca parteneri și nu slugi”, a mai spus președintele PNL.

Președintele PPE, Wilfried Martens, a adăugat că el și colegii săi europeni ar fi venit în România „pentru a repara răul făcut în ultimele luni”. „Am transmis un mesaj de solidaritate politică României, am venit aici să susținem România. Liderii PPE au venit aici pentru a repara răul făcut țării dumneavostră în ultimele luni”, a spus Martens.În opinia sa, PSD și PNL au făcut, în ultimele săptămâni, multe „declarații populiste”, care nu fac bine poporului român.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!