Prima pagină » Știri externe » Mai mult de jumătate dintre britanici vor ieșirea din Uniunea Europeană

Mai mult de jumătate dintre britanici vor ieșirea din Uniunea Europeană

51% dintre britanici ar vota pentru ieșirea țării lor din Uniunea Europeană, dacă un referendum în acest sens s-ar organiza în prezent, potrivit unui sondaj citat de Daily Mail.

51% dintre britanici ar vota pentru ieșirea țării lor din Uniunea Europeană, dacă un referendum în acest sens s-ar organiza în prezent, potrivit unui sondaj citat de Daily Mail.

Astfel, numărul persoanelor care doresc desprinderea de UE atinge cel mai înalt nivel al ultimilor 30 de ani, ultima dată când englezii au manifestat aceeași tendință fiind în anii ’80, în timpul premierului Margaret Thatcher, când aproape două treimi dintre votanți dorea părăsirea Uniunii.

Doar 34% dintre cei intervievați au spus că nu vor în afara UE.

Premierul britanic, David Cameron, și-a declarat susținerea față de un referendum în acest sens. 

David Cameron. AFP/ Mediafax Foto

Combatanții apartenenței Marii Britanii la UE critică și votul de săptămâna viitoare, din Parlamentul European, pentru desemnarea lui 2013 ca „Anul Cetățeanului European”, o campanie de conștientizare a beneficiilor apartenenței la Uniune. Potrivit aceleași surse, campania ar urmări și să „îmblânzească” spiritele din Regatul Unit. Totodată, bugetul de marketing al acestui demers ar ajunge la 1,75 de milioane de euro.

„Uniunea Europeană nu trebuie să folosească banii dobândiți cu greu, ai Marii Britanii, pentru a promova așa-numitele beneficii ale apartenenței la Uniune”, este de părere Tim Aker, reprezentant al grupului anti-european, „Get Britain Out” (Scoateți Marea Britanie).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O ROMÂNCĂ a dat lovitura în alegerile din SUA! Ce a făcut fostul lider PMP în Florida
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Eduard Novak neagă relația cu bruneta voluptoasă. Fostul ministru nu recunoaște nici după 4 ani legătura cu una dintre consilierele sale
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„NU am fost eu!” REACȚIA lui Trump după iminentul dezastru electoral al republicanilor
Click
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Arheologii au descoperit noi dovezi despre viața oamenilor din Mesopotamia antică
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!