Prima pagină » Magazin » Daniel Radcliffe, starul din Harry Potter, cea mai bogată vedetă britanică în vârstă de până la 30 de ani

Daniel Radcliffe, starul din Harry Potter, cea mai bogată vedetă britanică în vârstă de până la 30 de ani

Daniel Radcliffe, starul din Harry Potter, cea mai bogată vedetă britanică în vârstă de până la 30 de ani
Actorul Daniel Radcliffe, starul francizei cinematografice "Harry Potter", s-a menținut pe primul loc în topul celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani, alcătuit în fiecare an de revista Heat, informează femalefirst.co.uk.

Actorul Daniel Radcliffe, starul francizei cinematografice „Harry Potter”, s-a menținut pe primul loc în topul celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani, alcătuit în fiecare an de revista Heat, informează femalefirst.co.uk.

Astfel, tânărul actor britanic a obținut în ultimele 12 luni venituri de 53,3 milioane de lire sterline (65,5 milioane de euro).

Robert Pattinson, devenit celebru grație rolului din franciza „Amurg/ Twilight”, a urcat o poziție față de topul de anul trecut și ocupă locul al doilea, cu venituri de 38,73 de milioane de lire sterline (47,5 milioane de euro).

Poziția a treia este ocupată de actrița Keira Knightley, care a obținut venituri de 32,7 milioane de lire sterline (40,1 milioane de euro).

Topul celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani a fost alcătuit pe baza contractelor declarate în mod public de aceste vedete.

Pozițiile următoare din Top 10 sunt ocupate, în ordine, de actrița Emma Watson (26,5 milioane de lire sterline), grupul pop One Direction (26,3 milioane de lire sterline), cântăreața Adele (26 milioane de lire sterline), actorul Rupert Grint (23,4 milioane de lire sterline), cântăreața Leona Lewis (13,6 milioane de lire sterline), cântăreața Cheryl Cole (13,4 milioane de lire sterline) și cântăreața Katie Melua (11 milioane de lire sterline).

Recomandarea video

Mediafax
Robert Negoiță a învins ANAF. Datoria istorică de 50 de milioane de euro ștearsă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Vlad Țurcanu, directorul Teleradio Moldova, a DEMISIONAT după scandalul voturilor de la Eurovision 2026
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cine sunt, de fapt, japonezii? O descoperire genetică majoră rescrie istoria