Prima pagină » Știri politice » Preda: Respingerea de către PE a candidaturii lui Orban este și un eșec al premierului Ponta

Preda: Respingerea de către PE a candidaturii lui Orban este și un eșec al premierului Ponta

Preda: Respingerea de către PE a candidaturii lui Orban este și un eșec al premierului Ponta
Eurodeputatul Cristian Preda, prim-vicepreședinte al PDL, declară că respingerea de către Parlamentul European a candidaturii lui Leonard Orban este un eșec nu numai al acestuia, ci și al premierului Victor Ponta, care "a sperat într-o minune" la votul din plen.

Eurodeputatul Cristian Preda, prim-vicepreședinte al PDL, declară că respingerea de către Parlamentul European a candidaturii lui Leonard Orban este un eșec nu numai al acestuia, ci și al premierului Victor Ponta, care „a sperat într-o minune” la votul din plen.

„E un eșec al lui Leonard Orban, care a căzut pradă orgoliului, crezând că, dacă a fost comisar, e bun pentru orice post. La Curtea Europeană de Audit se caută auditori. (…) E vorba și de un eșec al lui Victor Ponta. Premierul nu a înțeles că opoziția față de candidatura lui Orban nu a venit doar de la PPE, ci și de la conservatori și liberali (inclusiv din PNL!). În plus, el a insistat să mențină candidatura lui L. Orban, în ciuda avizului negativ al comisiei de control bugetar. A sperat că o minune se va produce în plen, deși ea era imposibilă”, afirmă Preda, într-o postare pe blog.

Europarlamentarul democrat-liberal consideră că „eroarea” premierului Victor Ponta este că „a crezut teza servită de colegii săi de partid din PE potrivit căreia la mijloc ar fi vorba de un complot al PDL”.

„Ponta nu poate depăși viziunea care afirmă «cine nu e cu noi e împotriva noastră». Uneori, e bine să asculți și ce spun adversarii”, susține Preda.

El adaugă că România nu pierde locul din Curtea Europeană de Audit, fiind „pur și simplu nevoie de o propunere credibilă”, existând numeroși auditori cu experiență, și la Curtea de Conturi, dar și în mediul privat.

„Personal, cred că ar fi bine să fie recrutat cineva care are experiență privată de auditor. În România lucrează, de ani buni, cele mai mari firme din lume în domeniu, așa că numeroși cetățeni români au calificare serioasă în audit”, susține Preda.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, nu a primit, marți seară, numărul necesar de voturi în plenul Parlamentului European pentru ocuparea postului de la Curtea Europeană de Conturi, candidatura sa fiind respinsă.

Votul a avut loc marți seară la Strasbourg, fiind secret.

Au fost înregistrate 294 de voturi „împotrivă” și 269 de voturi „pentru”. De asemenea, au fost exprimate și 80 de abțineri din totalul de 643 de voturi înregistrate. Orban primise aviz negativ și din partea Comisiei de Control Bugetar a PE pe 26 septembrie.

Votul PE, deși consultativ, este decisiv în privința ocupării de către Orban a postului de la Curtea Europeană de Conturi din Luxemburg. Consiliul European, căruia îi aparține decizia finală, nu trece de obicei peste votul PE.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, pentru MEDIAFAX, că renunță la candidatura pentru postul de membru al Curții Europene de Conturi în urma votului negativ primit, marți seară, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European.

„Am hotărât să îmi retrag candidatura, deși votul PE are un caracter consultativ”, a afirmat Orban.

De altfel, acesta precizase și înainte de audierea în Comisia de Control Bugetar a PE, pe 26 septembrie, că în cazul unui vot negativ al Parlamentului European va renunța la candidatură, deși decizia finală aparține Consiliului European.

Premierul Victor Ponta a declarat, pe 28 septembrie la Bruxelles, după întâlnirea cu președintele PE, Martin Schulz, răspunzând unei întrebări, că decizia finală în cazul candidaturii lui Leonar Orban pentru o funcție la Curtea Europeană de Conturi aparține plenului PE.

Întrebat dacă ia în calcul altă candidatură după respingerea lui Leonard Orban pentru funcția de la Curtea Europeană de Conturi de către Comisia de Buget din PE, Ponta a răspuns că decizia în cazul acestuia o ia plenul Parlamentului European. „Domnul Orban este un tehnocrat, a fost și în echipa domnului Barroso”, a spus Ponta.

Premierul român a spus că Orban a fost „o victimă inocentă” a unor dispute politice.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Legătura neașteptată dintre testosteron și riscul de cancer