Prima pagină » Știri » Percheziții în Sibiu, într-un dosar de înșelăciune și șantaj cu un prejudiciu de un milion de euro. Doi dintre cei mai cunoscuți notari din oraș sunt implicați

Percheziții în Sibiu, într-un dosar de înșelăciune și șantaj cu un prejudiciu de un milion de euro. Doi dintre cei mai cunoscuți notari din oraș sunt implicați

Percheziții în Sibiu, într-un dosar de înșelăciune și șantaj cu un prejudiciu de un milion de euro. Doi dintre cei mai cunoscuți notari din oraș sunt implicați
Procurorii DIICOT Alba fac, luni dimineață, 19 percheziții în Sibiu într-un caz în care 17 persoane sunt învinuite de înșelăciune și șantaj cu un prejudiciu de un milion de euro, printre aceștia fiind și un notar acuzat de cămătărie.

UPDATE Doi dintre cei mai cunoscuți notari din Sibiu sunt implicați în cazul înșelăciune cu un prejudiciu de un milion de auro și ar fi acționat alături de grupul infracțional timp de șase ani, facilitând contracte de împrumut în care menționau sume mai mari decât cele reale, afirmă surse judiciare

Surse judiciare au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că în cazul anchetat de DIICOT vizând 17 persoane acuzate de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, șantaj, cămătărie și spălare de bani sunt implicați notarii publici Răzvan Mărginean și Simion Bexa din Sibiu.

Conform surselor citate, cei doi notari ar fi acționat alături de gruparea infracțională timp de aproximativ șase ani. Sursele menționate au spus că ei facilitau contractele de împrumut la semnarea cărora victimele nu erau prezente, declarând sume mai mari de bani decât cele reale.

Aceleași surse au afirmat că angajata Oficiului de Cadastru Sibiu implicată în acest caz, Mihaela Bianca Jucan, este soția unuia dintre membrii grupării infracționale, ea fiind cea care aducea documente privind garanțiile imobiliare la notarul public.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, șeful Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu, Puiu Fesan, a declarat că angajata respectivă este în concediu pentru creșterea copilului, din 1 decembrie 2011, neavând abateri disciplinare.

Fesan a spus că femeia este angajată a oficiului din octombrie 2006.

La ora transmiterii acestei știri, anchetatorii fac verificări la biroul notarului public Răzvan Mărginean, iar mai multe persoane, între care și liderul grupării, Constantin Conțea, au fost ridicate în urma perchezițiilor, fiind duse la Poliția Județeană Sibiu. În total, în acest caz ar urma să fie audiate 30 de persoane, care vor fi duse la DIICOT Alba Iulia.

Răzvan Mărginean și Simion Bexa sunt printre cei mai cunoscuți notari publici din Sibiu. Ei fac parte din familii de notari cu vechime și sunt printre cei mai căutați din județ.

Conform unui comunicat al DIICOT transmis luni dimineață, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Alba Iulia, au destructurat un grup infracțional organizat constituit din 17 persoane acuzate de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, șantaj, cămătărie și spălare de bani.

Luni dimineață, în acest caz au loc 19 percheziții în municipiul Sibiu și în comuna sibiană Șelimbar, la locuințele membrilor grupării, la sediul unei societăți comerciale, precum și la un birou notarial.


Procurorii DIICOT Alba fac, luni dimineață, 19 percheziții în Sibiu într-un caz în care 17 persoane sunt învinuite de înșelăciune și șantaj cu un prejudiciu de un milion de euro, printre aceștia fiind și un notar acuzat de cămătărie.

Conform unui comunicat al DIICOT transmis luni dimineață, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia, au destructurat un grup infracțional organizat constituit din 17 persoane acuzate de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, șantaj, cămătărie și spălare de bani.

Luni dimineață în acest caz au loc 19 percheziții în municipiul Sibiu și în comuna sibiană Șelimbar, la locuințele membrilor grupării, la sediul unei societăți comerciale, precum și la un birou notarial.

Unul dintre învinuiți este notar public, iar altul este funcționar la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu.

Potrivit sursei citate, membrii grupării au obținut beneficii financiare substanțiale din înșelăciuni, șantaj și cămătărie.

Procurorii DIICOT au identificat 15 victime ale acestei rețele, pe care învinuiții le-au împrumutat cu sume de bani în valută, pentru care au solicitat și încasat dobânzi săptamânale/lunare de 10-50%. Pentru a-și asigura recuperarea sumelor de bani pretinse, membrii grupării îi obligau pe cei împrumutați să constituie garanții imobiliare. Actele erau întocmite în majoritatea cazurilor la Biroul Notarial al unuia dintre învinuiti, la solicitarea și conform indicațiilor membrilor grupării și cu sprijinul unei angajate a Oficiului de Cadastru Sibiu, care asigura în mod preferențial obținerea certificatelor de carte funciară.

Sursa citată mai precizează că notarul public primea comisioane substanțiale în schimbul sprijinului acordat membrilor grupării la înșelarea părților vătămate, cu ocazia semnării contractelor de împrumut.

Ulterior, învinuiții recurgeau la violențe asupra victimelor, le șantajau și le amenințau pentru a le determina să plătească sumele de bani și dobânzile fixate discreționar de către membrii grupării.

Prejudiciul cauzat de această grupare depășește 1.000.000 de euro.

Procurorii DIICOT urmează să ducă la audieri 30 de persoane.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!