Prima pagină » Economic » MECMA: FMI este de acord cu sprijinul de 20 milioane euro pe care statul vrea să îl acorde Oltchim

MECMA: FMI este de acord cu sprijinul de 20 milioane euro pe care statul vrea să îl acorde Oltchim

MECMA: FMI este de acord cu sprijinul de 20 milioane euro pe care statul vrea să îl acorde Oltchim

FMI este de acord cu ajutorul de 20 mil. euro pe care statul vrea să-l acorde Oltchim, iar oficialii români au cerut Fondului să grăbească aprobarea sprijinului, așa cum FMI solicită Guvernului urgentarea introducerii managementului profesionist la companii, potrivit unui secretar de stat din MECMA.

„Ei (reprezentanții FMI – n.r.) sunt de acord cu ajutorul de urgență pentru Oltchim și ne-au întrebat în ce stadiu suntem cu elaborarea documentației. Eu le-am spus că așa cum ei ne cer ei urgentarea procedurii privind managementul privat, așa le cerem noi urgentarea pentru sprijinul Oltchim”, a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA) Rodin Traicu, într-o conferință de presă.
Traicu a mai spus că reprezentanții FMI s-au interesat dacă un contract încheiat între Oltchim și producătorul de energie CET Govora a respectat legea.

După încercarea eșuată de privatizare a Oltchim, Guvernul intenționează să acorde combinatului un ajutor de urgență de 20 milioane euro, pentru finanțarea activității.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!