Prima pagină » Știri externe » Tragedie în Egipt. Un tren a spulberat un autocar în care se aflau 60 de copii. Cel puțin 47 de morți

Tragedie în Egipt. Un tren a spulberat un autocar în care se aflau 60 de copii. Cel puțin 47 de morți

Tragedie în Egipt. Un tren a spulberat un autocar în care se aflau 60 de copii. Cel puțin 47 de morți
Cel puțin 47 de copii cu vârste cuprinse între patru și șase ani au murit sâmbătă în Egipt într-o coliziune între autobuzul la bordul căruia se aflau și un tren, în provincia Assiut (centru), a anunțat Yehya Keshk, guvernatorul regiunii, relatează AFP.

Ministrul Transporturilor Rashad al-Metini și șeful Autorității Căilor Ferate au demisionat în urma acestui accident, a anunțat presa oficială.

„Bilanțul se ridică la 47 de morți. (Alți) 13 copii sunt răniți”, a declarat guvernatorul pentru postul public de televiziune.

Autobuzul, care transporta 60 de copii în cadrul unei excursii organizate de grădinița la care sunt înscriși, a fost lovit la o trecere la nivel cu calea ferată, la Manfalut (aproximativ 356 de kilometri sud de Cairo), a anunțat poliția. Copiii aveau vârste cuprinse între patru și șase ani

„O echipă de 45 de medici se află la locul accidentului pentru a oferi îngrijiri copiilor răniți”, a adăugat guvernatorul.

Un corespondent al postului public de televiziune a prezentat scene „terifiante” la locul accidentului, în care apar corpuri de copii zăcând pe sol, pline de sânge, transferate ulterior la un spitalul din Manfalut.

Președintele Mohamed Morsi a ordonat premierului, miniștrilor Apărării și Sănătății și guvernatorului din Assiut „să ofere orice asistență posibilă familiilor victimelor”, a anunțat agenția Mena.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fără închisoare pentru drogurile deținute pentru consum propriu. Proiectul care schimbă radical sancțiunile
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Fratele fostului arbitru Gheorghe Moldovan reacționează după declarațiile Irinei Vasilcan: L-a dat la poliție
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
Cosmopolis deschide a treia cale de acces spre București și devine prima comunitate cu ieșire în A3 și viitoarea A0
Click
Tragedie în Italia! Un român de 64 de ani a murit după ce motocicleta sa s-a izbit de un camion. Cine era Mircea Vasilache
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Ce se întâmplă doctore
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!