Prima pagină » Actualitate » Lovitură pentru Nicușor Dan. Parlamentul îi respinge cererea și majorează cu 200 de litri cantitatea de țuică produsă în gospodării și scutită de accize

Lovitură pentru Nicușor Dan. Parlamentul îi respinge cererea și majorează cu 200 de litri cantitatea de țuică produsă în gospodării și scutită de accize

Lovitură pentru Nicușor Dan. Parlamentul îi respinge cererea și majorează cu 200 de litri cantitatea de țuică produsă în gospodării și scutită de accize

Românii vor putea produce mai multă țuică în gospodării, fără plata accizelor. Proiectul a fost adoptat, deși președintele Nicușor Dan l-a contestat.

Parlamentul a reintrodus, la inițiativa PSD, prevederea prin care gospodăriile pot produce până la 200 de litri de țuică fără plata accizelor, deși Nicușor Dan ceruse eliminarea acesteia.

Sondaj Gândul


Crezi că Nicușor Dan a făcut alegerea potrivită cu desemnarea premierului Luca Niculescu?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Măsura, care se aplică băuturilor nedestinate comercializării, a fost criticată de mai mulți parlamentari, care avertizează că ar putea expune țara noastră unei noi proceduri de infringement.

Codul fiscal scutește, în prezent, de la plata accizelor alcoolul din fructe, consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către musafiri, în limita a 50 de litri în fiecare an, cu condiția ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc, iar alcoolul, indiferent de concentrația acestuia, să fie obținut din fructele obținute în gospodărie, arată Profit.ro.

Într-un proiect de lege pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență fusese introdus de către deputați, în luna mai, un amendament care oferă o nouă scutire de accize pentru băuturile alcoolice produse în gospodărie.

”Sunt scutite de la plata accizelor băuturile alcoolice tradiționale, astfel cum sunt reglementate prin dispoziții speciale, în limita a 200 litri anual pe o gospodărie evidențiată în Registrul agricol, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 98/2009, cu modificările și completările ulterioare, și care nu sunt supuse vânzării”, prevedea amendamentul admis de plenul Camerei Deputaților.

Amendamentul, deși nu făcea nicio trimitere în acest sens, era justificat prin faptul că în 2023, Parlamentul a adoptat Legea 412/2023 pentru înființarea și funcționarea punctelor gastronomice locale, care de altfel, începând de anul trecut, trebuie să își declare veniturile și sunt impozitate în funcție de venituri.

Obiecțiile președintelui Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a reclamat că legea transmisă la promulgare contravine prevederilor art. 61 alin. (2) și art. 75 din Constituție referitoare la principiul bicameralismului.

Astfel, dacă Senatul în calitate de primă cameră sesizată, a adoptat fără modificări / completări ordonanța de urgență, deputații i-au adus modificări fără legătură cu obiectul de reglementare.

Drept urmare, reglementările vizau exclusiv materia taxei pe valoarea adăugată, ordonanța fiind emisă în contextul dosarelor de infringement 2025/0097 și 2025/0098 deschise împotriva României pentru netranspunerea în termen a acestor directive.

”Accizele sunt absente în totalitate din conținutul normativ al ordonanței. Senatul, în calitate de primă Cameră competentă, a dezbătut și adoptat legea de aprobare strict în acești parametri, aprobând OG nr. 22/2025 fără modificări și completări și nu a putut, în mod obiectiv, să își exprime poziția cu privire la o scutire de accize pentru producția casnică de băuturi alcoolice, soluție legislativă luată pentru prima dată în discuție la Camera Deputaților.

Or, a accepta că, prin simpla invocare a unei abilitări cu formulare generică, Camera decizională poate introduce în legea de aprobare orice reglementare fiscal-bugetară pe care Guvernul ar fi putut-o adopta prin ordonanță, dar nu a adoptat-o, ar echivala cu golirea de conținut a principiului bicameralismului și cu transformarea primei Camere sesizate într-un organ decorativ, lipsit de orice rol deliberativ real asupra materiei astfel introduse”, arăta președintele.

Acesta adăuga că deosebirea de conținut juridic dintre forma adoptată de Senat și forma adoptată de Camera Deputaților este majoră: prima Cameră a deliberat exclusiv asupra unui regim special de TVA, generat de obligații europene precise și circumscrise, iar Camera decizională a adăugat o reglementare de politică fiscală internă autonomă, plasată într-un titlu distinct al Codului fiscal, fără nicio conexiune normativă, teleologică sau procedurală cu materia dezbătută de Senat.

Senatul și Camera Deputaților au păreri diferite

Senatul, în calitate de primă cameră legislativă care a discutat solicitarea de reexaminare, a readoptat, la începutul lunii septembrie, proiectul fără amendamentele deputaților, deci fără majorarea cu 200 litri a cantității de alcool.

Acum, ajuns la deputați, proiectul a fost adoptat prin vot final de aceștia cu reintroducerea, la inițiativa PSD, a amendamentelor reclamate de șeful statului. Potrivit inițiatorilor, cantitatea propusă a fi exceptată ”nu are niciun impact efectiv asupra veniturilor la bugetul de stat, întrucât este o cantitate foarte mică, iar numărul gospodăriilor din mediul rural este de la an la an tot mai redus”.

Autorii amendamentelor mai susțin că modificarea propusă nu aduce atingere prevederilor europene, întrucât nu vizează nicio activitate de comerț, însă în cadrul dezbaterilor parlamentare, mai mulți deputați au reclamat că prevederea poate conduce la o procedură de infringement împotriva României.

Sursa foto: Arhivă / informatiata.ro (caracter ilustrativ)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Fără închisoare pentru drogurile deținute pentru consum propriu. Proiectul care schimbă radical sancțiunile
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Fratele fostului arbitru Gheorghe Moldovan reacționează după declarațiile Irinei Vasilcan: L-a dat la poliție
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
Cosmopolis deschide a treia cale de acces spre București și devine prima comunitate cu ieșire în A3 și viitoarea A0
Click
Tragedie în Italia! Un român de 64 de ani a murit după ce motocicleta sa s-a izbit de un camion. Cine era Mircea Vasilache
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Ce se întâmplă doctore
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!