Prima pagină » Știri » Actorul Șerban Ionescu este internat la Spitalul de Urgență Floreasca în stare gravă

Actorul Șerban Ionescu este internat la Spitalul de Urgență Floreasca în stare gravă

Actorul Șerban Ionescu este internat la Spitalul de Urgență Floreasca în stare gravă
Este știrea orei

Șerban Ionescu este internat la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, în secția de Terapie Intensivă, starea lui fiind gravă, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, apropiați ai actorului.

Actorul Șerban Ionescu a fost dus marți la Spitalul de Urgență Floreasca, după ce starea lui s-a agravat, au precizat sursele citate.

Reprezentanții spitalului au confirmat internarea lui Șerban Ionescu, dar au refuzat să dea detalii despre starea actorului.

„Șerban Ionescu a fost internat marți în spital. Altceva nu putem spune, întrucât doamna care îl însoțește are o procură prin care solicită să nu fie furnizate date despre starea pacientului”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Oprița.

Actorul Șerban Ionescu a fost internat la Spitalul Universitar de Urgență Elias din 18 septembrie până în 2 octombrie, pentru a fi supus unei proceduri chirurgicale necesare în vederea asigurării unei alimentații complete.

„Această procedură era necesară și continuă protocolul de monitorizare în cadrul suferinței neurologice (scleroză laterală amiotrofică)”, declara atunci conducerea Spitalului Elias.

Potrivit sursei citate, pe perioada spitalizării, Șerban Ionescu a fost conștient, nu a prezentat tulburări respiratorii și nici nu a necesitat alt tip de îngrijire medicală, astfel că în 2 octombrie actorul a fost externat.

La jumătatea lunii august, Șerban Ionescu, diagnosticat inițial cu borelioză, în urmă cu un an, s-a întors în România de la clinica din Germania în care a fost îngrijit și unde a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică.

Avocatul lui Șerban Ionescu declara atunci că boala de care suferă Șerban Ionescu este incurabilă.

„Vorbește, râde, discută, însă are probleme locomotorii, cauzate de boala sa. A fost la patru clinici în Germania și a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică. Boala este incurabilă, nu există un tratament (care să ducă la vindecare, n.r.)”, preciza atunci avocatul Cătălin Dancu.

El spunea că Șerban Ionescu locuiește în București, în casa unui prieten.

Cătălin Dancu îl reprezintă pe Șerban Ionescu în divorțul de soția lui, Magda Catone, următorul termen fiind stabilit în 14 decembrie, la Judecătoria Sectorului 2.

Scleroza laterală amiotrofică constă într-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase din creier și măduva spinării, numite neuroni motori, ce controlează mușchii voluntari, care fac posibilă mișcarea. Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă și fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghițitul și alte funcții fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile și pot provoca diferite alte boli și complicații.

Maladia poate debuta la orice vârsta, însă este mai frecventă la vârsta a doua și a treia. Cauzele sclerozei laterale amiotrofice sunt necunoscute, dar se știe că aproximativ 5-10% din pacienți prezintă o formă moștenită a bolii.

Boala cu care a fost diagnosticat inițial Șerban Ionescu, borelioză, prezintă o serie de simptome asemănătoare celor ale sclerozei amiotrofice, afectând la rândul ei mușchii și alte organe și provocând probleme cu vorbirea, respirația și deglutiția.

Actorul Șerban Ionescu a fost diagnosticat, în urmă cu un an, cu borelioză, o boală gravă provocată de înțepătura unei căpușe.

La jumătatea lunii mai, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătății cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului Șerban Ionescu, banii fiind acordați din Fondul de rezervă.

Pe 30 mai, președintele comisiei medicale care l-a evaluat pe Șerban Ionescu, prof. dr. Ovidiu Băjenaru, a declarat, însă, că actorul nu are neuroborelioză și că în România se asistă la un fenomen îngrijorător al „epidemiei de diagnostic” legat de această boală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Viza de SUA a lui George Simion, contestată de 4 oficiali americani
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
„Da' cine v-o lucrat aici, domnu’?”. Restaurarea Castrului Arutela, ironizată de români după explicațiile Ministerului Culturii
Mediafax
Miruță, despre bucățile de drone de pe plajă: „E mai bine să se sufle și-n iaurt, decât să fie cineva rănit”
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
A murit actrița Hayden Panettiere, celebră pentru rolurile din „Nashville” și „Heroes”. Avea 36 de ani
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Exercițiile fizice pot ajuta creierul îmbătrânit să „elimine deșeurile”