Prima pagină » Știri politice » Ce spune Victor Ponta despre decizia Curții Constituționale de a-i retrage lui Mircea Diaconu mandatul de senator

Ce spune Victor Ponta despre decizia Curții Constituționale de a-i retrage lui Mircea Diaconu mandatul de senator

Ce spune Victor Ponta despre decizia Curții Constituționale de a-i retrage lui Mircea Diaconu mandatul de senator
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Târgu Jiu, că ceea ce i s-a întâmplat lui Mircea Diaconu "este o mare nedreptate", menționând că hotărârea Curții Constituționale prin care Diaconu își pierde mandatul de senator "este o decizie care se respectă".

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Târgu Jiu, că ceea ce i s-a întâmplat lui Mircea Diaconu „este o mare nedreptate”, menționând că hotărârea Curții Constituționale prin care Diaconu își pierde mandatul de senator „este o decizie care se respectă”.

Ponta a spus că nu înțelege aceste „răutăți” care îl caracterizează pe președintele Traian Băsescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Este o decizie care se respectă. E o mare nedreptate ce i se întâmplă lui Mircea Diaconu. Nu știu de ce e așa de fericit domnul Băsescu că l-a învins pe Mircea Diaconu. Întrebați românii pe cine iubesc mai tare, pe Mircea Diaconu sau pe Traian Băsescu sau pe judecătorii de la Curtea Constituțională. Decizia e foarte clară, dar atâta fericire din partea domnului Băsescu că nu mai e Diaconu senator… Eu nu înțeleg răutățile astea, dar, mă rog, îl caracterizează pe domnul președinte”, a spus premierul.

Mircea Diaconu își pierde mandatul de senator, după ce Curtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind punerea în executare de către Senat a hotătârii judecătorești referitoare la incompatibilitatea politicianului.

Curtea Constituțională, cu unanimiate de voturi, a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, conflict declanșat prin refuzul Senatului de a lua act de încetarea de drept a calității de senatorului Mircea Diaconu, prin rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care se constată starea de incompatibilitate a parlamentarului.

Hotărârea este definitivă și general obligatorie, iar argumentația reținută în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se va comunica președintelui Senatului României și președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În 31 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării conflictului juridic de natură constituțională constatat în legătură cu refuzul Senatului de a pune în executare hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu.

CSM arăta în sesizare că Senatul a refuzat să pună în executare hotărârea instanței prin care s-a confirmat, irevocabil, starea de incompatibilitate a senatorului PNL Mircea Diaconu.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituțională în cazul lui Diaconu la solicitarea Agenției Naționale de Integritate.

ANI arăta că a solicitat în mod repetat Parlamentului să dispună cu celeritate aplicarea prevederilor legale, ca urmare a deciziei definitive și irevocabile din 21 iunie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, legată de starea de incompatibilitate a lui Diaconu.

În 27 ianuarie 2011, ANI a informat că senatorul liberal Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condițiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa și funcția de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Capitală, funcție de conducere specifică unei instituții publice locale. Ulterior, Diaconu și-a dat demisia din funcția de director de teatru, iar parchetul a declanșat o anchetă privind conflictul de interese în care s-a aflat parlamentarul.

În 21 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât irevocabil că senatorul Diaconu s-a aflat în incompatibilitate, iar ANI a solicitat Senatului să pună în aplicare sentința judecătorească.

Parlamentul a dat vot negativ, astfel că forul magistraților, Consiliul Superior al Magistraților s-a adresat Curții Constituționale.

Curtea a admis că este un conflict juridic de natură constituțională, decizia sa fiind general obligatorie din momentul publicării în Monitorul Oficial.

În urma deciziei Curții Constituționale de miercuri, Plenul Senatului trebuie să se întrunească de urgență și să constate revocarea senatorului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Somnul ar putea explica de ce unii oameni îmbătrânesc mai repede decât alții
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!