Prima pagină » Știri politice » Președinția a primit de la Guvern mandatul pentru Consiliul European

Președinția a primit de la Guvern mandatul pentru Consiliul European

Președinția a primit de la Guvern mandatul pentru Consiliul European
Președinția a primit, miercuri, de la Guvern, în timp ce președintele Traian Băsescu se afla în drum spre Bruxelles, memorandumul privind poziția Executivului legată de negocierea cadrului financiar multianual al UE 2014-2020 la reuniunea Consiliului European, care se va desfășura joi și vineri.

Președinția a primit, miercuri, de la Guvern, în timp ce președintele Traian Băsescu se afla în drum spre Bruxelles, memorandumul privind poziția Executivului legată de negocierea cadrului financiar multianual al UE 2014-2020 la reuniunea Consiliului European, care se va desfășura joi și vineri.

Președintele a primit de la Guvern documentul confidențial cu memorandumul privind poziția Executivului legată de negocierea cadrului financiar multianual al UE 2014-2020, în timp ce era în drum spre Bruxelles, în jurul orei 17.00 (ora României), a precizat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al președintelui Băsescu.

Delegația României condusă de președintele Traian Băsescu a sosit miercuri seară la Bruxelles, pentru participarea la Consiliul European.

Președintele Traian Băsescu a declarat, la plecarea spre Bruxelles, că nu primise mandatul de la Guvern pentru Consiliul European, precizând că acesta va veni, poate, pe fax, și că el nu putea să nu meargă la lucrări, pentru că nu ar fi avut justificare să lipsească.

Întrebat, înainte de a pleca spre Bruxelles, dacă a primit mandat de la Guvern, Băsescu a răspuns, râzând: „Deocamdată nu, dar poate vine pe fax”.

Întrebat de ce a insistat să meargă el la Bruxelles, Băsescu a răspuns: „Nu am dreptul să aleg. Nu că am insistat, dar aveți impresia că aveam vreo justificare a doua zi după Consiliu să spun: «N-am fost pentru că am preferat să-mi deleg o competență». Este o chestiune de obligație care rezultă din Constituție. Și, dacă țineți neapărat, vă mai pot spune ceva: cum v-ați uita la un comandant de navă care, în furtună sau cu nava în incendiu, lasă pe puntea de comandă ofițerul de cart? Nu merge”.

Din delegația președintelui fac parte ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Gheorghe Gherghina, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Achim Irimescu, consilierul de stat al premierului Luminița Odobescu, directorul general în MAE Ioana Bivolaru și Cătălina Constantin, director general în MAEur.

De asemenea, președintele este însoțit de consilierii Cristian Diaconescu, Bogdan Manoiu, Bogdan Dragoi și de purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.

Reuniunea Consiliului European va începe joi după-amiază.

În cursul dimineții de joi, șeful statului urmează să se întâlnească cu președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, pentru a-i transmite poziția României referitoare la propunerea înaintată de liderul european privind bugetul UE pe 2014-2020.

În conferința de presă susținută marți, președintele Traian Băsescu menționa, referitor la propunerea de mandat pe care ar fi urmat să o primească din partea Guvernului, că o va analiza împreună cu consilierii. „Vom vedea ce e fezabil, ce nu e fezabil, îl aprob sau cer modificarea lui. E un procedeu clasic, care a funcționat de opt ani, de când particip la consiliile europene”, a spus el.

În ceea ce privește limitele mandatului, președintele a fost întrebat ce va face dacă va trebui să se abată de la cele convenite în țară și cum va răspunde criticilor care vor apărea.

„Voi face ce trebuie. Depinde cât de mare ar trebui să fie abaterea. Să știți că niciodată nu m-am simțit constrâns, limitat de un mandat. A trebuit să analizez ce se întâmplă acolo, pentru că întotdeauna am participat la consilii cu un mandat pe care ni l-am formulat în cooperarea Guvern – Președinție. Dar au fost situații în care am reușit să ne încadrăm în mandat, au fost situații în care a ieșit mai bine decât în mandat, în care a ieșit mai puțin bine decât în mandat, însă ăsta este avantajul constituțional de a participa cu președintele, pentru că el poate revizui mandatul oricând”, a explicat președintele Traian Băsescu.

Memorandumul avizat de Guvern privind bugetul UE pentru 2014-2020 relevă că România ar trebui să folosească dreptul de veto dacă președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, menține o poziție fermă legată de reducerea alocărilor inclusiv pentru România, mizându-se pe o renegociere în 2013.

Scenariul este inclus în memorandumul discutat în ședința de marți a Guvernului și care include detalii privind participarea României la reuniunea Consiliului European extraordinar pe tema cadrului financiar multianual al Uniunii Europene 2014-2020, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Potrivit surselor citate, calculele indică faptul că Uniunea Europeană ar urma să reducă totalul fondurilor de coeziune cu 12,5 miliarde euro, din care aproximativ jumătate doar din alocările destinate României, fapt considerat inacceptabil de către Guvernul de la București.

Guvernul nu acceptă nici creșterea contribuției la bugetul UE, considerând că aceasta ar pune o presiune mai mare pe buget și ar tăia din fondurile necesare pentru dezvoltare.

Executivul mai consideră că plățile directe către agricultorii români ar urma să fie aduse de către UE la același nivel cu cele din alte state abia peste șase ani, nu în patru ani cum era prevăzut, ceea ce ar mări decalajele între producătorii agricoli din diferite țări membre.

Guvernul arată totodată că România ar trebui să se opună unei intenții a UE de a reduce cuantumul decontărilor pentru proiecte UE, de la 85% la 75%, deoarece astfel ar crește nivelul de cofinanțare impus autorităților române.

„România susține un buget european adecvat pentru atingerea obiectivelor prioritare ale Uniunii în domeniul creșterii, coeziunii și ocupării. Viitorul buget european trebuie să reflecte legătura solidă între prioritățile de finanțare ale bugetului UE și obiectivele Strategiei Europa 2020, prin care se asigură o utilizare mai eficientă, strategică și integrată a resurselor financiare comunitare în scopul generării de valoare adăugată europeană. Considerăm imperativă asigurarea finanțării adecvate pentru politica de coeziune și politica agricolă comună, ambele având potențial semnificativ pentru reducerea decalajelor de dezvoltare între statele membre ale UE. În măsura în care în cursul negocierilor se va crea o legătură între performanțele actuale privind absorbția fondurilor structurale și alocările viitoare pentru perioada 2014-2020, iar această legătură ar putea conduce la reducerea semnificativă a sumelor alocate României pentru politica de coeziune, România va întreprinde toate demersurile în vederea respingerii acestei propuneri, fără a exclude, în acest caz, chiar blocarea adoptării viitoarei perspective financiare”, este o altă poziție a Guvernului obținută de MEDIAFAX.

Guvernul apreciază ca importantă îmbunătățirea calității cheltuielilor, considerând însă că aceasta nu ar trebui să servească drept pretext pentru eventuale reduceri ale alocărilor pentru politica de coeziune. Guvernul este deschis la propunerea Comisiei Europene de a avea condiționalități ex-ante, sub rezerva ca aceste condiționalități să fie strict legate de obiectivele politicii de coeziune, în vederea promovării unor intervenții coerente și eficiente care să răspundă nevoilor de dezvoltare.

La solicitarea MEDIAFAX, reprezentanții Guvernului nu au dorit să prezinte oficial detalii din document, spunând doar că memorandumul a fost aprobat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prima reacție a lui Bolojan după decizia CCR privind pensiile speciale: vom face demersurile pentru recuperarea banilor
Digi24
Moscova cere direct anularea deciziei NATO de la summitul din București. Ce înseamnă acest lucru
Cancan.ro
Cât va ține valul de ninsori și ger, de fapt. Cod roșu în Capitală și zăpadă de 50 de cm
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Confesiunile războinicului care conduce un grup de români în prima linie în Ucraina. „Lasă sechele, nu voi mai fi niciodată un civil normal”
Mediafax
Președintele Curții Supreme de Justiție anunță pentru Mediafax că sesizează instituțiile europene competente, după decizia CCR
Click
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Digi24
Operațiunea „Conserva”. Cum a mascat propaganda Kremlinului dispariția lui Putin
Cancan.ro
Cel mai cunoscut primar din România și-a terorizat fosta soție: 'A oferit 50.000 de euro ca să-mi facă felul'
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Mircea Radu, fostul prezentator de la „Din dragoste”? E complet transformat la 56 de ani
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
2026: Cine trebuie să curețe locurile de parcare? Ce spune legea și cine riscă amendă
Descopera.ro
Descoperire ȘOC într-o peșteră din România
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA merge la psiholog: – Săptămâna viitoare vom lucra cu inconștientul
Descopera.ro
Cine a desenat harta minții? Alcmaeon din Crotone și începuturile unei revoluții despre natura conștienței