Prima pagină » Știri » Elevi români premiați de Google. În ce domenii s-au remarcat cei șase tineri

Elevi români premiați de Google. În ce domenii s-au remarcat cei șase tineri

Elevi români premiați de Google. În ce domenii s-au remarcat cei șase tineri
Google organizează în perioada 29 - 30 noiembrie, la Zurich, un eveniment dedicat celor 24 de elevi câștigători care au dat dovadă de un potențial deosebit în domeniul științific și în inginerie la cea de-a treia ediție a Premiilor Europene Google Trailblazer, potrivit unui comunicat.

Șase din cei 24 de elevi câștigători sunt din România. Google a fost partener al taberei InfoEducație, care a avut loc în luna august, la Gălăciuc, județul Vrancea. La această tabără, 220 de elevi au avut la dispoziție o săptămână pentru a afla mai multe informații despre calculatoare și tehnologiile de calcul.

Google susține InfoEducație de trei ani și, până acum, 18 participanți la această tabără au obținut titlul de „Trailblazer”, mulți dintre ei urmând apoi facultăți de profil.

Cele zece fete și cei 14 băieți, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, au fost aleși pentru performanțele lor în cadrul concursurilor naționale de știință, informatică și inginerie care au avut loc anul acesta în Germania, Ungaria, Irlanda, România, Elveția și Marea Britanie.

În calitate de parteneri ai acestor concursuri, inginerii Google au acordat statutul de „Trailblazer” participanților care au demonstrat folosirea ingenioasă a tehnologiei de calcul în proiectele lor. Prin această distincție sunt recompensate și promovate realizările elevilor, aceștia având ocazia să vadă ce înseamnă să lucrezi la Google și în ce constă o carieră în informatică, cu un accent special pe contribuția tehnicii de calcul în diverse domenii de activitate.

Câștigătorii români de anul acesta sunt: Roberta Tomegea și Luiza Mădălina Bubatu („Prețuiește orice secundă!” – proiect multimedia prin care oamenii sunt încurajați să înțeleagă cât de prețios este timpul și cât de mult contează să știi cum să îl folosești), Cristian Buleandra („Versulo” – aplicație web concepută sub formă de wiki, care permite compararea prin alăturare a două subiecte din aceeași categorie, pe baza unor criterii introduse de utilizator), Paul Cirstean („Conduceți în siguranță” – aplicație Windows cu ajutorul căreia candidații la testul teoretic pentru școala de șoferi se pot pregăti și pot exersa eficient), Cătălin Stoenescu („Robot de urmărire a liniilor” – robot care identifică o cale și o urmează), Roxana Mihaela Stan („În lumea marelui scriitor” – software educațional despre scriitorul român Ion Creangă, realizat pentru elevii din școala primară, atât în scop educațional, cât și pentru divertisment).

Potrivit comunicatului, compania Google este în prezent partener al mai multor concursuri: Germania – Bundeswettbewerb Informatik; Ungaria – Concurs științific și de inovații pentru tineret; Irlanda – Tineri savanți BT; România – InfoEducatie și Acadnet; Elveția – Premiile Junior Web; Marea Britanie – Concursul național de știință și inginerie; la nivel internațional – Târgul de științe Google.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!