Prima pagină » Știri » Trafic feroviar blocat între Sibiu și Râmnicu Vâlcea, după ce un tren a lovit un TIR

Trafic feroviar blocat între Sibiu și Râmnicu Vâlcea, după ce un tren a lovit un TIR

Trafic feroviar blocat între Sibiu și Râmnicu Vâlcea, după ce un tren a lovit un TIR
Traficul feroviar între Sibiu și Râmnicu Vâlcea este blocat, duminică dimineață, după ce un tren InterRegio a lovit un tir bulgăresc fără remorcă ajuns pe calea ferată, iar locomotiva garniturii feroviare a deraiat în uma impactului, șoferul bulgar fiind rănit ușor.

Traficul feroviar între Sibiu și Râmnicu Vâlcea este blocat, duminică dimineață, după ce un tren InterRegio a lovit un tir bulgăresc fără remorcă ajuns pe calea ferată, iar locomotiva garniturii feroviare a deraiat în uma impactului, șoferul bulgar fiind rănit ușor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu, accidentul a avut loc în comuna Racoviță, satul Tutulești, în apropierea stației CFR Cornetu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sursa citată a precizat că, deocamdată, nu se cunosc împrejurările în care tirul bulgăresc a ajuns pe calea ferată și că, în urma impactului niciuna dintre persoanele aflate în tren nu a suferit leziuni, în timp ce șoferul bulgar a fost rănit ușor.

„A fost un impact între tren și tir, autovehicul de tonaj greu ajuns pe calea ferată aflată în imediata apropiere a șoselei. Circulația feroviară între Sibiu și Râmnicu Vâlcea este blocată în acest moment. Nu se știe împrejurarea în care tirul a ajuns pe calea ferată, în urma impactului locomotiva trenului de persoane sărind de pe șine. Călătorii din tren nu au fost răniți, însă șoferul tirului este rănit ușor, nefiind sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu.

Primele cercetări arată că șoferul bulgar ar fi adormit la volan, fiind transportat, după accident, la Spitalul Brezoi.

La ora transmiterii acestei știri, la fața locului este așteptată o macara de mare tonaj care să scoată tirul de pe terasamentul căii ferate, urmând ca locomotiva trenului InterRegio 2066 Sibiu – Râmnicu Vâlcea să fie și ea repusă pe șine, călătorii,continuându-și deplasarea cu autoturisme de ocazie pentru a ajunge la Râmnicu Vâlcea.

Acesta este al doilea incident de acest gen după cel din 9 noiembrie, când un tren InterRegio a lovit un tir încărcat cu fasole ajuns pe calea ferată, în aceeași zonă în care a avut loc accidentul de duminică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...