Prima pagină » Economic » Autostrada care leagă Bucureștiul de litoral este gata pe ambele sensuri. Compania de Autostrăzi anunță „ceremonia oficială de recepție”

Autostrada care leagă Bucureștiul de litoral este gata pe ambele sensuri. Compania de Autostrăzi anunță „ceremonia oficială de recepție”

Autostrada care leagă Bucureștiul de litoral este gata pe ambele sensuri. Compania de Autostrăzi anunță

UPDATE 17:33 Premierul Victor Ponta va „vizita” joi tronsoanele 6 și 7 ale Autostrăzii A2, respectiv Cernavodă – Medgidia și Medgidia – Constanța, potrivit programului public al primului ministru, transmis gândul de Biroul de presă al Guvernului.


Românii vor putea ajunge mai repede pe litoral, începând de joi. Autostrada care leagă Bucureștiul de Constanța este gata, pe ambele sensuri de circulație.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat că joi, 29 noiembrie, va avea loc „ceremonia oficială de recepție” la terminarea lucrărilor pentru tronsoanele 6 și 7 ale autostrăzii A2, respectiv Cernavodă – Medgidia și Medgidia – Constanța.

În ultima lună, premierul Victor Ponta a anunțat în două rânduri, că autostrada urma să fie inaugurată pe 15-16 noiembrie.

Contactat de gândul, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a refuzat să confirme sau să infirme prezența premierului Victor Ponta la „ceremonia oficială de recepție”, anunțată de Compania Națională de Autostrăzi.

„Lucrările de construcție pentru tronsonul Cernavodă – Medgidia au fost executate de Asocierea Astaldi spa-Max Boegl Romania SRL cele pentru tronsonul Medgidia – Constanța de Asocierea Astaldi SpA – Max Bögl, iar serviciile de consultanță sunt asigurate de Asocierea S.C. Search Corporation SRL/S.C. Tecnic Consulting Engineering Romania SRL”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Valoarea totală a proiectului de construcție a autostrăzii Cernavodă-Constanța este de 1,48 miliarde lei (fără TVA). Proiectul a fost finanțat din fonduri europene. Sprijinul financiar nerambursabil alocat prin Fondul de Coeziune este de circa 350 milioane lei (fără TVA), din care contribuția Comisiei Europene este de 85%, diferența fiind asigurată de la bugetul de stat și BEI. 

În luna iulie premierul Ponta a participat la deschiderea circulației pe Cernavodă -Medgidia doar pe o bandă pe sens. După ce se va deschide traficul și pe cea de-a doua cale, întreaga autostradă care leagă Capitala de Constanța va fi finalizată pe ambele sensuri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
I-au ademenit, i-au drogat și i-au ucis! Cuplu de ROMÂNI, condamnat în Anglia
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
ANALIZĂ Cum îl ajută pe Putin PROBLEMELE cu care se confruntă România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Șoferul care a ucis doi oameni la Brașov a fost reținut. Anunțul Poliției despre starea lui de sănătate în timpul accidentului
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Tendințele psihopatice sunt legate de microbii din corpul tău, dezvăluie un studiu