Prima pagină » Economic » UNIUNE între Apple și Google. Ce achiziție vor să facă giganții

UNIUNE între Apple și Google. Ce achiziție vor să facă giganții

Un grup format din reprezentanți ai Apple, Microsoft și Research in Motion au cumpărat, anul trecut, peste 6.000 de patente ale Nortel Networks, o companie care se ocupa cu fabricarea echipamentului destinat telecomunicațiilor, pentru suma de 4,5 miliarde de dolari.

Giganții americani în domeniul tehnologiei Apple și Google și-au unit forțele în încercarea de a cumpăra pentru o sumă de peste 500 de milioane de dolari patentele companiei Eastman Kodak, potrivit unor surse apropiate negocierilor care au dorit să rămână anonime, citate de Blooomberg.

Cele două companii, care se luptă pentru primul loc pe piața smartphone-urilor, s-au aliat după ce au condus pe parcursul acestei veri două consorții separate în vederea achiziționării celor 1.100 patente Kodak ce țin de imagine, au declarat aceleași surse.

Astfel de parteneriate neobișnuite sunt tipice vânzării de patente pentru că ele le permit competitorilor evitarea litigiilor.

FOTO: Fred Dufour/Mediafax Foto/AFP

Un grup format din reprezentanți ai Apple, Microsoft și Research in Motion au cumpărat, anul trecut, peste 6.000 de patente ale Nortel Networks, o companie care se ocupa cu fabricarea echipamentului destinat telecomunicațiilor, pentru suma de 4,5 miliarde de dolari.

Google a pierdut licitația acelorași patente după ce a oferit inițial doar 900 de milioane de dolari pentru a le achiziționa.

Cei de la Kodak au cerut deschiderea procedurii de faliment în luna ianuarie a acestui an, având bunuri în valoare totală de 5,1 miliarde de dolari și datorii de 6,75 miliarde de dolari. Ei speră că vor reuși să iasă din faliment în prima jumătate a anului viitor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Cât a plătit Speak pentru doar două nopți pe litoralul românesc: „Eu nu înțeleg de unde au oamenii ăștia bani”
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Astronomii au găsit 3 găuri negre supermasive pe punctul de a se ciocni