Mâna umană a evoluat pentru ca omul să poată să lovească cu pumnul – STUDIU

Mâna umană a evoluat pentru a permite lovirea cu pumnul, nu doar pentru a îl face pe om mai abil, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători, intrigați de structura mânii umane, care este unică în familia primatelor, informează AFP.

În comparație cu maimuțele antropoide, omul are palme și degete mai scurte, dar și un deget mare mai lung, puternic și mobil. Aceste proporții atât de deosebite permit cele două tipuri de prize caracteristice speciei noastre – „cea de precizie”, manevrarea cu finețe a obiectelor folosind doar vârfurile degetelor, și „cea puternică”, în care obiectul este strâns cu fermitate în palme.

Biologii și antropologii au considerat în mod tradițional că manevrarea obiectelor a jucat un rol crucial în evoluția speciei umane, conferindu-i un avantaj excepțional asupra tuturor celorlalte specii: folosirea și mai ales fabricarea de unelte.

SOCIAL A găsit un șoarece în punga de cereale. „Se auzea cum mesteca înăuntru”. Reacția incredibilă a magazinului de unde a cumpărat produsul

13:56

SOCIAL Alertă la o secție de votare din Sectorul 5 al Capitalei după ce un jandarm care era în serviciul de pază a sesizat un miros puternic de gaz

13:49

De cealaltă parte, mâinile lungi ale celorlalte primate ar fi adaptate la o viață în copaci și deplasării pe ramuri cu diametre mari.

O altă teorie, mai recentă, sugerează că mâna omului a evoluat în paralel cu piciorul acestuia, atunci când omul a adoptat mersul în poziție bipedă, iar mâinile și picioarele s-au dezvoltat urmând tipare similare.

Medicul Michael Morgan și biologul David Carrier de la Universitatea Utah din Statele Unite au vrut să exploreze o a treia pistă.

Cei doi savanți au constatat într-adevăr că proporțiile și mecanica mâinii umane îi oferă acesteia structura ideală pentru a lovi cu pumnul: falangele pliate se încadrează perfect între palmă și degetul mare. Acest lucru întărește și mai mult pumnul și face ca mâna să devină mai rezistentă la șocuri, repartizând energia până la nivelul încheieturii, pentru a proteja oasele și articulațiile.

Savanții americani au recurs la diverse experimente pentru a-și testa teoria pe voluntari, cărora le-au cerut să lovească în saci de nisip cu pumnul strâns și cu palma deschisă, în feluri diferite.

Prima surpriză: „Contrar așteptărilor noastre, lovitura cu pumnul închis nu pare să ofere un avantaj semnificativ” în termeni de forță, afirmă autorii acestui studiu, publicat în revista Journal of Experimental Biology.

Însă suprafața de lovire a unui pumn strâns reprezintă mai puțin de o treime din aceea a mâinii și doar aproximativ 60% din cea a palmei. Acest lucru înseamnă că, la o putere egală, forța de impact a pumnului este superioară și are mai multe șanse de a provoca răni și vătămături, afirmă cercetătorii americani.

Principalul avantaj al structurii mâinii umane constă în rezistența mecanică oferită de pumnul strâns, după cum a confirmat studiul cercetătorilor americani.

Dacă omul ar avea avea aceeași mână ca cimpanzeul, vârfurile degetelor ar putea desigur să se sprijine pe palmă atunci când pumnul este strâns. Însă degetele îndoite în palmă ar păstra între ele un interstițiu suficient de mare pentru a prejudicia soliditatea întregului ansamblu.

„Plecând de la mâna strămoșului nostru arboricol, putem, desigur, să ne imaginăm diverse transformări evolutive care ar fi condus la o structură în formă de buzdugan, adaptat pentru luptă. De aceeași manieră, diversele proporții ale mâinii sunt compatibile cu o mare dexteritate manuală”, afirmă autorii studiului.

În final, există o singură structură corect dimensionată pentru a asigura simultan cele două funcții cruciale: mâna lui Homo sapiens, au concluzionat autorii.