Prima pagină » Economic » Chinezii blochează „autostrada” Comarnic-Brașov

Chinezii blochează „autostrada” Comarnic-Brașov

Chinezii blochează
Construcția "Autostrăzii Zăpezii", respectiv a tronsonului Comarnic-Brașov (58 de kilometri) s-ar putea bloca pentru a doua oară în acest an, după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a suspendat procesul de atribuire a contractului de cesiune.

Construcția „Autostrăzii Zăpezii”, respectiv a tronsonului Comarnic-Brașov (58 de kilometri) s-ar putea bloca pentru a doua oară în acest an, după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a suspendat procesul de atribuire a contractului de concesiune.

Valoarea estimată a contractului este de 5,3 miliarde de lei, echivalentul a circa 1,2 miliarde de euro, la un curs mediu de 4,45 lei/euro.

Decizia CNSC a venit în urma unei solicitări făcute de compania de stat Communications Construction, cea mai mare companie de infrastructură din China listată la bursă. Mai exact, Communications Construction a contestat „Fișa de date”, act care face parte din documentația de atribuire a contractului. Totodată, compania a solicitat suspendarea procedurii, cerere admisă de Consiliu.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a anunțat la începutul lunii decembrie că Autostrada Comarnic-Brașov va fi construită în regim de concesiune. Astfel, compania care va câștiga licitația va asigura finanțarea și își va recupera investiția dintr-o taxă ce ar putea să fie cuprinsă între 3 euro pentru autoturisme și 7,4 euro pentru vehiculele de mare tonaj.

Autoritățile au mai demarat în toamna acestui an o licitație pentru construirea „Autostrăzii Zăpezii”, însă compania de drumuri s-a răzgândit cu câteva zile înainte de deschiderea ofertelor, motivul oficial fiind intenția de a urgenta procedura.

„Se face o nouă procedură. Vrem să scurtăm pașii. S-a găsit o nouă variantă, mai rapidă, de alegere a constructorului”, a declarat la acea vreme Mircea Pop, director general CNADNR.

Tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov se compune din două secțiuni: Comarnic-Predeal (în lungime de 36,2 km) și Predeal-Cristian (21,8 km).

Traseul autostrăzii va cuprinde 18 tuneluri, cu o lungime totală de 2.890 de metri. Viteza de proiectare a autostrăzii este între 80 km pe oră și 120 de km pe oră.

Gândul a dezvăluit la începutul lunii septembrie că CNADNR a introdus „din greșeală” în caietul de sarcini aferent contractului pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru Comarnic-Brașov două cerințe mai puțin obișnuite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Roverul Perseverance tocmai a realizat cea mai lungă călătorie pe o altă lume
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi