Prima pagină » Știri » Poliția face cercetări cu privire la cererea depusă în instanță de pretinsul fiu al lui Nicolaescu

Poliția face cercetări cu privire la cererea depusă în instanță de pretinsul fiu al lui Nicolaescu

Andrei DumitrescuCatalin Lupasteanu
Poliția face cercetări cu privire la cererea depusă în instanță de pretinsul fiu al lui Nicolaescu
Secția 14 a Poliției sectorului 4 face cercetări cu privire la cererea depusă la instanță de pretinsul fiu al lui Sergiu Nicolaescu, polițiștii sesizându-se cu privire la un eventual fals, dar și în urma unei înștiințări a lui Vasile Rotaru, al cărui CNP a fost folosit în înregistrarea acțiunii.

Secția 14 a Poliției sectorului 4 face cercetări cu privire la cererea depusă  la instanță de pretinsul fiu al lui Sergiu Nicolaescu, polițiștii sesizându-se cu privire la un eventual fals, dar și în urma unei înștiințări a lui Vasile Rotaru, al cărui CNP a fost folosit în înregistrarea acțiunii.

Ulterior demersurilor de la Secția 14, Poliția Capitalei a anunțat, marți, la ora 12.50, că s-a sesizat din oficiu și face cercetări referitoare la posibila săvârșire a unor infracțiuni de fals în cazul cererii de stabilire a paternității depuse pe 4 ianuarie la Judecătoria sectorului 1 de un bărbat care s-a recomandat drept Vasile Rotaru, fiul nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu.

Acesta a depus două acțiuni la Judecătoria sectorului 1 București, în urma cărora instanța a înregistrat, luni, două dosare, unul pentru oprirea procedurii de incinerare a trupului neînsuflețit al regizorului (care are termen de judecată în 5 februarie) și altul pentru stabilirea paternității (cu termen de judecată în 15 mai).

Cererile ar fi fost trimise pe e-mail, în 4 ianuarie, din Germania, cu două zile înainte de incinerarea lui Sergiu Nicolaescu.

La scurt timp, în presă au apărut informații potrivit cărora Codul Numeric Personal (CNP) din cererile trimise instanței aparține unui fost jurnalist sportiv, Vasile Rotaru.

Astfel, în urma amplei mediatizări a cazului, Secția 14 a Poliției sectorului 4 București s-a autosesizat marți dimineață în cazul acțiunii depuse la Judecătoria Sectorului 1, instanță care are sediul în acest sector, loc unde s-ar fi comis infracțiunea.

Totodată, poliția a primit o înștiințare din partea lui Vasile Rotaru, care a precizat că nu a depus el cele două acțiuni la judecătorie pe 4 ianuarie, înaintând și acte.

Poliția urmează să ia număr unic de înregistrare al cazului la Parchetul Judecătoriei sectorului 4 București.

La primul termen de judecată, în procesul privind stabilirea paternității, instanța Judecătoriei sectorului 1 a stabilit calitatea procesuală a persoanei care a deschis acțiunea, iar în cazul în care se constată că reclamantul este o altă persoană decât cea care s-a recomandat a fi, dosarul se va suspenda.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Premieră în România! Orașul în care cimitirul a fost digitalizat. Cum poți găsi mormintele cu ajutorul unui cod QR
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...